Evocare Ioan Flora, la MNLR

ian. 28th, 2019 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 2 februarie 2019, de la ora 17.00, în sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8 (în spatele Bisericii Albe), Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la o evocare a poetului Ioan Flora. În cadrul evenimentului va susține un moment poetic fiica acestuia, actrița Ioana Flora, iar Mircea Tiberian va insera câteva piese muzicale. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Ioan Flora, unul dintre cei mai buni poeți ai generației lui, s-a născut în Satul Nou, judeţul Pancevo, în Banatul Sârbesc (acum Serbia), la 20 decembrie 1950 și a scris exclusiv în limba română. A absolvit Liceul Românesc din Vârşeţ și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Ca student, a frecventat cenaclul Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu.

A debutat editorial cu Valsuri, în 1970. Publică, printre altele, IederaRimbaud sau altcinevaLumea fizicăTrădarea metaforeiO bufniţă tânără pe patul morţiiMemoria asasină, Vulpile violete, multe din aceste volume fiind traduse apoi în sârbo-croată, limba oficială a spaţiului său natal. Este autorul unei monumentale antologii, acoperind 800 de ani de poezie sârbă şi muntenegreană, rapid epuizată. Volumele i-au fost premiate atât în ţară, cât şi în Serbia. Membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Serbia, a predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea şi la revista Lumina, iar între 1991-1993 a devenit redactor şef la EdiţiaLibertatea la Pancevo/Novi Sad. Din 1993 s-a stabilit cu familia la Bucureşti.

A plecat subit într-o zi de 3 februarie a anului 2005, la București. Nichita Stănescu i-ar fi zis cândva, într-un tren: „Bătrâne, dacă plec o săptămână, ăștia mă uită”. Evocarea de la Muzeul Național al Literaturii Române se dorește o reamintire a faptului că Ioan Flora rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut așa cum a trăit. Poate că marii poeți mor tineri pentru a rămâne veșnic frumoși în amintirea noastră.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Număr de vizualizări :140


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro