spot_img

CNDB redeschide porțile Școlii performative pentru copii

Școala performativă pentru copii continuă în acest an la Centrul Național al Dansului București (CNDB) cu trei module de dans contemporan, mișcare și educație artistică, programate între lunile februarie și iunie și adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Primul modul va începe pe 11 februarie 2019, la ora 17.00, cu un eveniment de tip Open day, la care copiii (și părinții, în limita spațiului) vor avea ocazia să îi cunoască pe profesori și să se familiarizeze cu disciplinele din program.

În 2019, formatul Școlii va combina orele de curs cu ședințele de creație artistică, în cadrul cărora copiii vor crea sub îndrumarea coregrafilor lucrări de dans contemporan. Acestea vor fi prezentate în luna iunie, la finalul anului școlar, pe scena Sălii Stere Popescu.

De asemenea, Școala performativă pentru copii le va oferi cursanților câte un atelier special pe lună, programat de fiecare dată într-o zi de duminică. În cadrul acestei serii de ședințe extracuriculare, elevii școlii vor studia fotografie, arte vizuale, storytelling, poezie sau capoeira, în relație cu arta coregrafică.

La un an de la lansare, Școala performativă pentru copii va include în premieră și o grupă specială, pentru elevii de nivel avansat ai „promoției” 2018. CNDB a conceput pentru aceștia un program de formare mai complex, pe măsura potențialului fiecăruia.

„Ce facem cu creativitatea noastră?”

„Este foarte încurajator să vezi rezultatele unui program-pionier. Să vezi cum rigorile și tehnicile specifice dansului contemporan conduc la o educație artistică în care copilul ajunge să se raporteze adecvat la lumea în care crește”, spune coregrafa Vava Ștefănescu, managerul CNDB.

„Școala performativă a reușit în primul an de existență să apropie disciplinele artei coregrafice de mai multe domenii artistice și culturale și a răspuns astfel la întrebarea <Ce facem cu creativitatea noastră?> Nu e destul să afli că există talent și un potențial creativ; ni se pare important să le cultivăm prin rigorile artei și în spiritul libertății și al experimentării.

Recomandarea pentru posibilii doritori ar fi ca un curs de tehnică și creație de dans contemporan să fie completat de unul dintre cursurile speciale – Contact Improvisation sau Singing Bodies –, pentru că sunt tehnici complementare ce îmbogățesc nu doar limbajul corporal, dar și gândirea și structurile imaginarului”.


Structura anului școlar performativ în 2019

Modulul I – 11 februarie – 15 martie (5 săptămâni)
Modulul II – 18 martie – 19 aprilie (5 săptămâni)
Modulul III – 6 mai – 7 iunie (5 săptămâni)
Prezentare creație artistică: 7 iunie

Cursuri

Dans contemporan cu Catrinel Catană – 6-8 ani
Dans contemporan cu Raluca Adomnicăi & Cosmin Vasile – 9-11 ani
Contact Improvisation cu Smaranda Găbudeanu & Simona Baciu – 7-11 ani
Singing Bodies cu Alexandra Bălășoiu & Denis Bolborea – 6-11 ani

Prețuri

Dans contemporan – 5 ședințe x 2 ore (Curs & Creație): 350 lei
Singing Bodies – 5 ședințe x 2 ore (Curs & Creație): 350 lei
Contact Improvisation – 4 ședințe x 2 ore (Curs & Creație): 280 lei
Dans contemporan + Singing Bodies (Curs & Creație): 600 lei
Dans contemporan + Contact Improvisation (Curs & Creație): 550 lei
Dans contemporan + Singing Bodies + Contact Improvisation (Curs & Creație): 750 lei
O ședință (Curs & Creație): 75 lei

Cursurile au loc la Sala „Stere Popescu” a CNDB din Bulevardul Mărășești 80-82, iar înscrierile se fac la adresa cursuri@cndb.ro.

 

Ce e Școala performativă pentru copii?

Lansată în martie 2018, Școala performativă pentru copii este primul program autohton de formare și educație artistică în dans contemporan și arte performative, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

Școala îmbină cursuri, ateliere și sesiuni de creație artistică, care se desfășoară pe durata întregului an școlar, susținute de cei mai buni coregrafi, performeri, artiști vizuali și pedagogi din România, cu o bogată experiență în zona dansului, a artei contemporane și a artelor performative. În decembrie 2018, elevii Școlii performative au debutat pe scena CNDB în recitalul „Dansuri Mici”, în care au prezentat nouă creații coregrafice inedite, realizate de copii alături de șapte coregrafi și dramaturgi.

Parteneri media: AGERPRES, B-Critic, Bucharest City App, Dilema Veche, Feeder.ro, Graphic Front, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Observator cultural, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista Atelierul, Revista CARIERE,  Revista Zeppelin, Liternet, Orașulm.eu, Onlinegallery, Șapte Seri, Scena.ro, SUB25, TANĂNANA, Umblat.ro, Veioza Arte, Zelist

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508