Volumul II al antologiei ”40 de lecturi pasionante pentru liceu”

dec. 6th, 2018 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Art Educational a apărut volumul II al antologiei ”40 de lecturi pasionante pentru liceu”, ediție îngrijită și selecție a textelor de Adrian Săvoiu și Florin Ioniță, o continuare a volumului I publicat de aceștia în 2017. Alcătuirea cărții a avut în vedere întregul set de valori și atitudini pe baza căruia a fost proiectată curricula, însă cu deosebire două dintre acestea: cultivarea plăcerii de a citi și a gustului estetic în domeniul literaturii. 

Antologia cuprinde patru secțiuni: proză, poezie, dramaturgie și, o noutate, memorialistică. Ea propune o diversitate de texte și de autori români, dar și o deschidere spre valori ale literaturii universale: E.T.A. Hoffman, Raymond Carver, James Joyce, Alain-Fournier, Vladimir Nabokov ori Bob Dylan.

”Fiecare secțiune conține un număr variabil de scriitori români și câte un scriitor aparținând literaturii universale. Pe lângă creații ale autorilor canonici, am ales și texte ale unor autori contemporani, urmărind astfel o întinerire a materiei-suport studiate la clasă, noutatea și diversitatea fiind criterii fundamentale în selecție. Adolescenții se vor putea întâlni astfel cu opere adecvate vârstei, căutărilor și intereselor acestora, vor descoperi noi autori și, în cazul canonicilor, vor parcurge nu doar texte conservate de dragul tradiției, care nu mai vorbesc generației actuale”, scriu în cuvântul introductiv Adrian Săvoiu și Florin Ioniță.

 

Număr de vizualizări :142


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro