Regulamentul programului GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018  

dec. 11th, 2018 | By | Category: Proiecte

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) şi Asociaţia EURO CULTURART au hotărât realizarea programului GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 pentru celebrarea celei de-a noua ediţii a Zilei Culturii Naţionale, marți, 15 ianuarie 2019, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2018 sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Juriul va fi compus din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Juriul va anunţa pe 9 ianuarie 2019 cele 3 nominalizări pentru Tânărul Poet al anului 2018, cele 3 nominalizări pentru Tânărul Prozator al anului 2018, precum şi cele 3 nominalizări pentru Tânărul Critic al anului 2018. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi desemnaţi şi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, marele câştigător, Tânărul Scriitor al anului 2018, ales dintre ei. Premiul CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 pentru autorul celui mai important volum de versuri din anul 2018 va fi oferit în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IX-a. Tânărul artist vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişul și diplomele Galei Tinerilor Scriitori.  Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart. Gala Tinerilor Scriitori va fi transmisă în direct de către Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU. Coproducător: Radio România Cultural.  Editorii şi autorii sunt invitaţi să trimită cărţi (anul editorial 2018!) pentru jurizare pe adresa Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, str. Nicolae Creţulescu nr.8, cu precizarea “Pentru Premiile Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2018″, până vineri, 21 decembrie 2018, ora 11.00. AgenţiadeCarte.ro, partenerul tradiţional al proiectului, vă prezintă Regulamentul Premiilor GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018.

IMPORTANT! Intrarea la eveniment se face numai cu invitaţie! Puteţi solicita invitaţii la adresa de email: cipariu@yahoo.com până vineri, 11 ianuarie 2019, ora 14.00. Pentru a nu fi perturbată transmisia în direct a evenimentului, accesul invitaţilor va fi permis până la ora 15.45.

REGULAMENTUL

Premiilor GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018

Comitetul Director al Asociaţiei EURO CULTURART a hotărât realizarea programului GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 pentru celebrarea celei de-a noua ediţii a Zilei Culturii Naţionale, marți, 15 ianuarie 2019, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti.

.

Astfel, proiectul va fi dus la bun sfârşit prin prezentul Regulament:

  1. Gala Tinerilor Scriitoriva acorda următoarele cinci premii:

– Tânărul Poet al anului 2018

– Tânărul Prozator al anului 2018

– Tânărul Critic al anului 2018

– Tânărul Scriitor al anului 2018

– Cartea de Poezie a anului 2018

  1. Juriul va fi compus din următorii critici literari: Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Juriul va anunţa, înainte cu câteva zile de eveniment, printr-un comunicat de presă, nominalizările pentru Tânărul Poet al anului 2018,Tânărul Prozator al anului 2018, precum şi nominalizările pentru Tânărul Critic al anului 2018. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi desemnaţi şi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, marele câştigător, Tânărul Scriitor al anului 2018.
  2. Criterii de selecţie şi jurizare.Juriul va alege cărţi apărute în 2018 ale unor autori care nu au depăşit vârsta de 35 de ani. Pentru activitate publicistică de excepţie în anul 2018 se poate acorda un premiu la secţiunea de critică literară pentru autori care nu au depăşit vârsta de 35 de ani. Nominalizările şi premiile juriului trebuie să încurajeze expresia literară autentică şi organică în limba română, experimentul şi exersarea unor formule inovative de stil, gândire şi limbaj literar.
  3. Valoarea premiilor.Premiile vor fi în valoare totală de 9000 de lei, distribuite astfel: 3000 lei – Premiul Cartea de poezie a anului 2018, 1500 lei – Tânărul Poet al anului 2018, 1500 lei – Tânărul Prozator al anului 2018, 1500 lei –Tânărul Critic al anului 2018, 1500 lei–Tânărul Scriitor al anului 2018.

 

Preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART,

Dan Mircea CIPARIU

 

Număr de vizualizări :572


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro