La Editura Casa Radio, trupa FiRMA cântă… ”POEZII ALESE”

dec. 14th, 2018 | By | Category: Eveniment

Luni, 17 decembrie 2018, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea albumului FiRMA, ”POEZII ALESE, vol. I” apărut, la finalul acestui an, la Editura Casa Radio. Publicul are astfel ocazia de a fi martorul unei rare întâlniri între muzica rock și poezie, poezie care este cântată de membrii trupei FiRMA și, în același timp, recitată – grație înregistrărilor păstrate în Fonoteca Radio România – chiar de către autorii George Bacovia, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu. Volumul de muzică și poezie are drept „coperți” versuri de Mihai Eminescu și Lucian Blaga.  La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, alături de membrii trupei FiRMA și realizatorul radio Cristian Marica, vor participa la lansarea albumului poetele Svetlana Cârstean, Adela Greceanu și Elena Vlădăreanu. Invitaţi speciali: Ileana Moise, Tatiana Vassu-Dimov, Dragoș Cojocaru.

Trupa FiRMA este formată din Daniel „Rocca” Stoicea – voce, chitară, pian, totodată compozitorul formației, Sorin Erhan – bass, Adrian Coman, Alexandru Gavril – chitare electrice și Constantin „Bărbuță” Bărbăşelu – tobe. După cum afirma Cristian Marica, semnatarul prezentării albumului, ​„cu Poezii alese, volumul I, trupa FiRMA tinde către un punct culminant al maturității lor artistice. Grupul știe să gestioneze complexitatea provocărilor și să își proiecteze eficace spațiul manevrelor artistice, tocmai pentru a sonda adâncimile cuvintelor, cu directeţea și forţa mesajelor lor. FiRMA are capacitatea de a experimenta neîncetat, până la găsirea celor mai bune idei muzicale. Este cvintetul care urcă pe scenă cu credința sinceră că poate demonstra fanilor veridicitatea conceptului de libertate rock. Albumul Poezii alese include nouă acte sonore realizate pe versurile unor poeți clasici și contemporani, pentru a da un semnal de întoarcere a muzicii și muzicienilor către poezia românească.”

 

Albumul FiRMA, POEZII ALESE, Vol. I este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

 

Număr de vizualizări :236


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro