Incursiune în cultura tradiţională din zona Bistriţa-Năsăud, la Muzeul Naţional al Literaturii Române

dec. 14th, 2018 | By | Category: Eveniment

Marţi, 18 decembrie 2018, de la ora 18:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Calea Grivitei nr. 64-66), sunteți invitați să participați la o incursiune în folclorul zonei Bistriţa-Năsăud printr-un concert de muzică tradiţională susţinut de grupuri de colindători din localităţile Şieuţ, Poiana Ilvei, Sângeorz Băi şi colindători de pe Valea Ţibleşului. De asemenea, puteți vizita o expoziţie de creaţie ţărănească: zadii şi ceramică. Seara va ilustra cultura tradiţională din Bistriţa Năsăud, respectiv sub-zonele valea Şieului, valea Someşului superior, valea Ilvelor și valea Ţibleşului.

 

Evenimentul este o inițiativă a Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și a Fundației Societatea de concerte Bistrița, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române şi este inclus în proiectul Cucerirea Capitalei prin Cultură susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Programul Centenar.

Proiectul Cucerirea Capitalei prin Cultură include trei evenimente și acțiuni culturale, programate în luna decembrie a acestui an.

  • Expoziția BN CONNECTIONS a fost vernisată pe 11 decembrie la Biblioteca Națională a României (Symposium și Euphoria, parter). Expoziția va fi deschisă până pe 20 ianuarie 2019 (luni, miercuri, vineri, 08:00-18:00, marți și joi: 08:00-20:00). Intrarea este liberă.
  • 18 decembrie 2018, începând cu 18:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Calea Grivitei nr. 64-66)

Concert de muzică tradiţională susţinut de grupuri de colindători din localităţile Şieuţ, Poiana Ilvei, Sângeorz Băi şi colindători de pe Valea Ţibleşului;

Expoziţie de creaţie ţărănească: zadii şi ceramică (în spaţiile Muzeului Naţional al Literaturii Române).

 

  • 28 decembrie 2018, începând cu 19:00, la Ateneul Român – Concert Extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor David Crescenzi (Italia), solişti: Adela Zaharia – soprană, laureată a Marelui Premiu „Operalia”; Ştefan Pop – tenor, laureat al Marelui Premiu „Operalia”; Zoltan Nagy – bariton, solist al Operei de Stat din Viena; Alin Anca – bas, solist al Operei din Berlin. În program: arii din opere celebre.

 

Manager de proiect: Gavril Țărmure

 

Număr de vizualizări :210


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro