spot_img

Filarmonica „George Enescu“ aduce un „Omagiu francofoniei”

Joi, 6 și vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu“ celebrează legăturile cultural-istorice cu Franța printr-un „Omagiu francofoniei“, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“. Aceste concerte, dirijate de maestrul Christian Badea, sunt un omagiu adus Franţei și culturii franceze, în anul care marchează 100 de ani de la moartea lui Claude Debussy (1862-1918).  

Din anul 1859, când Napoleon al III-lea  a sprijinit Unirea Principatelor Române, şi până la Generalul Henri Berthelot, coordonator activ al eforturilor româneşti pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, şi Georges Clemenceau, preşedintele francez care la Conferinţa de la Paris a susţinut Marea Unire, Franţa a reprezentat în mod tradiţional un punct esenţial de sprijin politic, dar şi un model cultural pentru România.

În contextul aniversării Centenarului, la concertele Filarmonicii din 6 și 7 decembrie, contribuţia Franţei la realizarea statului român modern este onorată, printr-o selecţie de lucrări scrise de cei mai cunoscuţi compozitori francezi moderni – Claude Debussy şi Maurice Ravel. Franța va fi reprezentată nu numai de muzică, ci și de solistul serii, ilustrului violonist David Grimal, care dă dovadă de o  aceeaşi uşurinţă atât în repertoriul contemporan, cât şi în cel clasic. Profunda cunoaştere a tuturor epocilor creatoare îi permite lui Grimal o abordare sonoră, estetică şi filosofică personală, unică. E o bucurie să-l avem invitat, în aceste seri, pe scena Ateneului“, apreciază Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.

Melomanii îşi amintesc cu placere de prezenţa violonistului David Grimal  şi a orchestrei sale, „Les Dissonances“, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, ediţia din 2015. Celebrul violinist a revenit, în 2016, pe scena Ateneului Român, cu o propunere  deosebit de ambiţioasă: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian  Bach, prezentată în două concerte.

 Filarmonica „George Enescu“ 150
„Concertele Centenarului la Ateneu”

„Omagiu francofoniei”

Joi, 6 decembrie 2018
Vineri, 7 decembrie 2018
Ateneul Român, Sala mare, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solist
DAVID GRIMAL

Program

Hector Berlioz
Uvertura Carnavalul roman

Edouard Lalo
Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră

Claude Debussy
Marea

Maurice Ravel
Bolero

 

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi  – Vineri, 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesaţi site-ul www.fge.org.ro

 

DAVID GRIMAL

Violonist cu o carieră internaţională de succes, abordând  atât repertoriul solistic, cât şi pe cel cameral, David Grimal a concertat pe cele mai renumite scene din lume, printre care Suntory Hall Tokio, Philharmonie de Paris, Musikverein Viena, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus Berlin, Lincoln Center New York, Conservatorul Ceaikovski din Moscova.

A fost acompaniat de orchestre precum English Chamber Orchestra, Stockholm Chamber Orchestra, Florida Philharmonic Orchestra, Moscow Soloists, Orchestre National de France, Orchestre Philharmonique de Radio France, Orchestre National de Lyon. Printre colaborările cu dirijori se numără cele cu, Lawrence Foster, Yuri Bashmet, Ole Kristian Ruud, Marc Soustrot, Theodor Guschlbauer, Peter Eötvös, Andris Nelsons.

În domeniul muzicii de cameră evoluează alături de renumiţi muzicieni, cea mai îndelungată colaborare fiind cea cu Georges Pludermacher. Înregistrările cu lucrări de Ravel, Debussy, Bartok, Franck, Strauss, Enescu, Janacek au fost elogiate de presă . Alături de Valery Afanassiev a realizat un disc cu Sonatinele de Schubert. Printre alte înregistrări ale violonistului se numără integrala Sonatelor şi Partitelor de Bach. În octombrie 2009 a fost invitat să interpreteze Concertul de Thierry Escaich, înregistrare distinsă în 2011 cu Classica’s Choc.

David Grimal este fondatorul formaţiei „Les Dissonances” cu număr variabil de interpreţi, ansamblu ce reuneşte atât muzicieni consacraţi, cât şi tineri artişti. În 2010 şi 2011, „Les Dissonances” a realizat înregistrări cu lucrări de Beethoven, Vivaldi şi Piazzolla. Artistul predă vioara la Musikhochschule Saarbrücken din Germania iar în 2008 i-a fost decernată distincţia Chevalier des Artes et Lettres. David Grimal cântă pe instrumentul Ex Roederer, Stradivarius (1710) cu un arcuş semnat de François-Xavier Tourte.

 

CHRISTIAN BADEA

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian  Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena),  Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru – Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul nașterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea – unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat.  În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner.  În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu  „Andrea Chénier“ de Umberto Giordano la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019.  De asemenea, a semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508