spot_img

Critica de arte performative, sărbătorită la Premiile CNDB 2018

Centrul Național al Dansului București (CNDB) a recunoscut contribuțiile esențiale la crearea contextului critic din dansul contemporan românesc aduse de Mihaela Michailov, Cristina Modreanu, Iulia Popovici, Oana Stoica și Gina Șerbănescu, în cadrul galei Premiilor CNDB. Decernarea a avut loc la Sala Elvire Popescu a Institutului Francez din Bucureşti şi a fost prezentată de coregraful și performerul Paul Dunca. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Institutul Francez din București.

Cele cinci autoare, curatoare, dramaturge și critici de arte performative reprezintă excelența în dansul contemporan și au primit – în mod non-ierarhic, ca de obicei – recunoașterea firească a singurei instituții din Europa de Est dedicate dezvoltării acestei forme de artă.

De asemenea, tânărul coregraf Cosmin Vasile, care și-a finalizat spectacolul de debut în cadrul programului RAP 2018 (rezidențe, ateliere, public), a primit din partea Institutului Francez din București un premiu special: o bursă de studii profesionale la L’Atelier de Paris – CDCN cu Dominique Mercy și Malou Airaudo.


Promoția 2018: nume de referință în critica din România

Prezență reflexivă și pedagogică, Mihaela Michailov a oferit inspirație proiectelor formative ale CNDB, a contribuit la modelarea și orientarea tinerilor coregrafi și artiști din domeniul artelor performative, susținând prin expertiza sa una dintre cele mai importante direcții ale CNDB: atenția pentru continuitatea formării artiștilor dincolo de șotronul convențional al școlii.


„La noi, e încă totul de făcut!”, spune Cristina Modreanu, scrijelind parcă fatidic în memoria colectivă, intuind starea de permanent șantier a culturii române și, în special, a dansului contemporan și a artelor performative. CNDB i-a oferit, prin acest premiu, un semn de recunoaștere „femina faber”, parafrazând celebrul dicton și sărbătorind destoinicia de gen.

 

Curator și acompaniator al mai multor evenimente reprezentative pentru CNDB (Romanian Dance Showcase din 2014, Bienala Regională de Coregrafie din 2016, „Too Soon Too Late. Performative dialogue” de la Bruxelles din 2018), Iulia Popovici
a fost mereu aproape de dansul contemporan și performance, susținând scena românească continuu prin articole, gândire critică și teoretică. Cunoscută pentru cuvântul apăsat și tastele ascuțite, Iulia este o luptătoare încă neobosită și este singura persoană care le traduce independenților, într-un limbaj prietenos, propria relație cu câștigurile personale și dările la stat.


Oana Stoica e o sufragetă a artelor performative românești, cu abordări discrete străbătute însă de accentele acide ale unei critici constructive și generoase, care au încurajat CNDB să țină sus pânzele misiunii sale, spre azimutul tendințelor din domeniul dansului contemporan românesc și internațional.

Funcţia criticului i-a devenit clară Ginei Șerbănescu prin „intermediul artiştilor, nu prin intermediul criticilor”. De-a lungul timpului, ea a însoțit prin cărțile și cronicile sale fenomenul dansului actual, dintr-o perspectivă poetică și filozofică. Pe lângă activitatea dramaturgică, este autoarea monografiei „Trixy Checais – Cartografia zborului”, rezultatul unui efort crucial de recuperare a istoriei dansului românesc.

Reamintim că, în cadrul Galei Premiilor CNDB 2018, Institutul Francez din România a lansat „FranceDanse Orient-Express 2017”, o lucrare-mărturie despre unul dintre cele mai importante programe franceze de dans contemporan derulate vreodată în Europa Centrală şi de Est, program în care România a jucat un rol de prim rang. Contribuţii ale tuturor laureatelor Premiilor CNDB 2018 pot fi citite şi în acest volum, coordonat de criticul de arte performative Oana Cristea-Grigorescu şi de  jurnalistul Andrei Popov.

Parteneri media ai evenimentului: RFI România, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Observator Cultural, AGERPRES

 

Parteneri media CNDB: AGERPRES, B-Critic, Bucharest City App, Dilema Veche, Feeder.ro, Graphic Front, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Observator cultural, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista Atelierul, Revista CARIERE,  Revista Zeppelin, Liternet, Orașulm.eu, Onlinegallery, Șapte Seri, Scena.ro, SUB25, TANĂNANA, Umblat.ro, Veioza Arte, Zelist

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508