Concert de colinde cu Cercetașii României, la Muzeul Hărților

dec. 18th, 2018 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 19 decembrie 2018, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, va avea loc închiderea sezonului 2018 al Stagiunii „Cartografii sonore”, eveniment inclus în proiectul „100 de ani în 100 de concerte”. În semn de mulțumire pentru publicul Stagiunii, organizatorii au pregătit un concert aparte prin care toți cei prezenți sunt invitați să descopere de aceasă dată hărțile și teritoriile istorice ale României, și nu numai, printr-un „itinerariu” inedit alături de Cercetașii României. Corul de copii al diviziei „Steaua polară” va interpreta colinde vechi și noi, unele uitate, altele știute doar de bunici și altele cunoscute din folclorul fiecărei generații. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Puțini știu, de altfel, că organizația Cercetașilor României are o istorie de peste 100 de ani, iar mai multe despre faptele lor și continuitatea din generație în generație, vor fi expuse tot în seara concertului.

Seara de poveste din saloanele Muzeului se va deschide prin cuvântul de întâmpinare al doamnei Despina Hașegan, muzeograf.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin înscriere pe site-ul Muzeului: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/concert-de-colinde-cu-cercetasii-romaniei/

 

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a celebra Centenarul României, proiect cultural finanțat de Primăria Sectorului 1.

Cartografii Sonore este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” inițiat de UCIMR, dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

 

Parteneri: Exces Music, EnjoyTV Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Historia, RFI, Agenția de Carte, Promenada Culturală, Bucureșteni.ro, România Pozitivă.

 

Informații suplimentare

 

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti se numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 1000 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, state şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor, un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii, atât de către specialiști cât și de către publicul general.

 

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

 

Număr de vizualizări :225


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro