”Adunarea Poeților Craioveni”: Bucur Demetrian – 5 ani de la plecare

dec. 10th, 2018 | By | Category: Eveniment

”Adunarea Poeților Craioveni” își face o datorie de onoare din a nu-i uita pe cei care au plecat din cercul și așa restrâns al poeților din oraș. Poezia lor, însă, rămâne printre noi și asta contează. După Patrel Berceanu, un alt optzecist  important al poeziei care se scrie în Craiova, Bucur Demetrian, s-a refugiat, acum cinci ani, în „lumi netrăite”. Au rămas poezia sa, textele de critică literară, desenele și picturile. După jumătatea de deceniu scursă, Bucur ar fi meritat o revizitare a poeziei sale, dar nu s-a găsit nimeni s-o facă, deși s-a bucurat de prețuire în timpul vieții. Poate că anul viitor, cu ajutorul familiei, vom reuși să reunim poemele sale într-o antologie care să redea publicului profilul celui care a fost Bucur: gravitate, un amestec de credinţă naivă, încredere în cuvânt şi sfâşieri care produceau o sensibilitate poetică remarcabilă, toate acestea fiind produsul unui intelectualism de excelentă factură.Pînă atunci, miercuri 12 decembrie, de la ora 17, Paul Aretzu, Cornel Mihai Ungureanu și Nicolae Coande îl vor evoca, alături de scriitorii prezenți și de cei care l-au cunoscut. Actorul Valentin Mihali va citi din poemele sale. Prezintă, Nicolae Coande. Intrarea publicului este liberă.

Bucur Demetrian

(n. 22 iunie 1951 – m. 5 august 2013).

Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” (1966-1970), al Facultăţii de Filologie Craiova (secţia română-franceză) în 1974. Profesor de limba şi literatura română la Şcoala Nr. 2 „Traian” din Craiova şi redactor asociat la revista „Ramuri” din Craiova.

Cărţi publicate:

„Locuinţa poetului”, în secţiunea volumului colectiv Cadran Solar, Ed. Scrisul Românesc, 1986, „Confesiuni”, Ed. Sitech, 1993, Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, „Himera de hârtie”, Ed. Avrămeanca, 1996, Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, „Catedrala şi firul de iarbă”, volum premiat de Primăria Municipiului Craiova, 1997, „Deodată căderea”, Ed. Sitech, 2000, Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, „Aşezarea pe cruce”, Ed. Ramuri, 2004, Premiul revistei „Ramuri”, „Bărbați în fața oglinzii”, Ed. Ramuri, 2008.

Număr de vizualizări :195


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro