Gâlceava sexelor sau despre ce a vrut să spună autorul

nov. 3rd, 2018 | By | Category: Postcard

Vineri, 2 noiembrie 2018, ora 17.00, la ”Piața Spaniei Gallery” din București,  în cadrul evenimentului #frontuldecarte, a avut loc prezentarea volumelor ”Conspirația femeilor”, de Dănuț Ungureanu și ”12 Povestiri fantastice”, de Danuț Ungureanu și Marian Truță, ambele publicate de editura Tritonic. La eveniment au participat, prieteni ai autorilor și ai editurii Tritonic, printre aceștia aflându-se Gabriela Hurezean, Emil Viciu, Florin Dumitrescu, Alexandru Mironov, Stelian Țurlea. Într-o atmosferă caldă, plină de culoarea vie a lucrărilor artistului Laurențiu Dimișcă, invitații au fost întâmpinați cu vin și covrigi.

 

 

 

 

”Mă bucur că Danuț Ungureanu și Marian Truță apar împreună pe o copertă, cum au apărut la Nemira, anii trecuți, și poate că încet, încet chiar va exista o tradiție și la un an vor mai apărea astfel de povestiri comune. Dănuț este unul dintre puținii autori de la Tritonic care are Serie de Autor, există Colecția Dănuț Ungureanu. Noi ne întâlnim prin ianuarie când facem planul pentru anul viitor și știam de această Conspirație de mai mult timp. Eu mă întorc în timp și mă gândesc la Urme de sfinți, mă gândesc la Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia, la Luna în orașul blestemat. Cred că Dănuț Ungureanu chiar este o marcă. Nu știu ce vă așteptați să citiți în Conspirația femeilor, dar cred că veți avea o surpriză foarte interesantă citind această carte. Este cu femei, dar  nu este cu poze. Sper să vă placă coperta, a fost o conspirație și îi mulțumim, Taniei Furnea pentru acest lucru. Vă așteptăm și la Gaudeamus, 14-18 noiembrie 2018”, a spus Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic.

 

Florin Dumitrescu: ”Conspirația femeilor m-a distrat. Am găsit momente de grupul Vouă. În această carte este vorba despre gâlceava  sexelor, dar și despre multe problematici de tip pro-contra. Dezvoltă tot ce este prejudecată, gândirea populară despre cum e femeia, cum e bărbatul. Sunt foarte multe voci în carte și se pot face citate de facebook. Există momente de înțelepciune abisală ale personajelor.”

 

 

 

 

 

 

”Voi pendula între a lăuda cartea și a mă da modest. Vreau să accentuez faptul că anul trecut cam pe vremea asta, am lansat cartea Luna în orașul blestemat, care este o carte foarte rea, foarte negativă. Mie mi-a făcut foarte rău scriind-o, dar am scris-o scrâșnind din dinți și mergând mai departe. Apoi am simțit nevoia să merg în extrema cealaltă. În lumea noastră nu mai există nunațe de griuri, ci mai mult negru și alb. M-am gândit să scriu o comedie. Cochetam de multă vreme cu gândul unei satire. Am vrut să scriu o comedie, dar nu m-am putut abține să îmi închipui că prin asta voi contribui și eu cumva la mersul social, la o idee. În #frontuldecarte, pe care eu l-am inventat, aș vedea multe scrieri care pot influența viața noastră și mersul societății. Scriind această Conspirație a femeilor, pe care eu am dorit-o o satiră la adresa exceselor de tot soiul, mi-a trecut prin cap extraordinara importanță a neseriozității. Mi se pare extraordinară detașarea de anumite încrâncenări, a face un pas înapoi, a-i combate pe cei care îți otrăvesc viața, a-i trata dacă nu cu indiferență,  măcar cu o superioritate amuzată. Acea neseriozitate aplicată în doze mici, așa cum îți aplici veninul albinei ca să te imunizezi. Mă refer la acel tip de neseriozitate care te ajută să își poți păstra mintea integră și să judeci cu mult discernământ ceea ce se întâmplă  în jurul tău”, a spus Dănuț Ungureanu.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, pe acordurile muzicale ale chitării lui Liviu Rujan, un tânăr artist descoperit de Dănuț Ungureanu.

Cele două volume, ”12 Povestiri fantastice” de Dănuț Ungureanu și Marian Truță și ”Conspirația femeilor”, în Seria de autor Dănuț Ungureanu, vor fi lansate la Gaudeamus (stand, nr 18, parter, Pavilionul Central), sâmbătă 17 noiembrie:

ora 16.00 – Colecția SF& Fantasy lansarea volumului ”12 Povestiri fantastice” de Dănuț Ungureanu și Marian Truță, prezentarea volumului ”Omul care s-a jucat cu lumea” de Marian Truță,. Participă: autorii, editorul Bogdan Hrib.

ora 16.45 – lansarea romanului ”Conspirația femeilor”, în Seria de autor Dănuț Ungureanu. Participă: autorul Dănuț Ungureanu și editorul Bogdan Hrib

 

Text & foto: Simona IONIȚĂ

Număr de vizualizări :279


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro