Expoziție internațională de artă contemporană, ”Wittgenstein 1918 – 2018”

nov. 27th, 2018 | By | Category: Postcard

La 100 de ani de la finalizarea cărții ”Tractatus Logico-Philosophicus”, curatorul Denise Parizek și invitații săi, Minna Antova și Oscar Sanchez, propun o serie de expoziții – eveniment dedicate filosofului Ludwig Wittgenstein. Proiectul Wittgenstein va debuta în 4 decembrie la Viena și va aduce în atenția publicului lucrări semnate de artiști din mai multe țări ale lumii, inspirate și de scrierile filosofului austriac.

 

Artiștii participanți sunt: Minna Antova, Žarko Aleksić, Mandarina Brausewetter, Ilse Chlan, Maria Grün, Iassen Ghiuzelev, Ágnes Hamvas & Hubert Hasler, Edgar Honetschläger, Yukika Kudo, Frederick and Lilian Kiesler Foundation, Oscar Cueto, Michael Koch, Svetlana Mircheva, NOIMA, Lily Koto Olive,  Adelina Popnedeleva, Illian Savkov, Franz Wassermann.

Din România vor participa artiștii din grupul NOIMA și filosoful Laurențiu-Virgil Spătaru din Timișoara.

După expoziția de la Viena, următoarele destinații vor fi: Timișoara (2019), Mexico City (2020), Sofia (2019/2020). În fiecare oraș vor fi invitați să participe și artiștii locali. La Timișoara mai mulți artiști vor fi implicați în proiect datorită colaborarii echipei curatoriele cu Mirela Vlăduți și META Spațiu.

Legătura dintre Denise Parizek și Timișoara începe în 2011 printr-un proiect colaborativ al Galeriei Jecza, care găzduia la acea vreme o expoziție a artiștilor: Marta Mikulec, Michael Koch și Marcus Zobl. Din anul 2014 ea lucrează îndeaproape cu grupul NOIMA (Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Dan Gherman, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu). În acest an, Denise Parizek a fost oaspete al expoziției Woman All Too Woman organizată de Mirela Vlăduți și Andreea Foanene la Muzeul de Artă de la Timișoara.

La deschiderea expoziției din 4 decembrie 2018, începând cu ora 19, la Casa Wittgenstein din Viena, este anunțată o nouă acțiune (performance pictural colectiv) a grupului NOIMA ce investighează convenții provizorii ale unei posibile gramatici colective. Acțiunea este intitulată REPORT și va fi realizată de artiștii Sorin Scurtulescu (Timișoara) și Cosmin Frunteș (Brașov), pornind de la un scenariu redactat de Andrei Rosetti (Deva).

După o cercetare doctorală ce a vizat gȃndirea lui Wittgenstein și Tractatus logico-philosophicus, filosoful timișorean Laurențiu-Virgil Spătaru propune în acest proiect experimente ce evidențiază în premieră, logica (gramatica) muzicală reflectată de armonia “pro-pozițiilor” din Tractatus logico-philosophicus. Această armonie a “pro-pozițiilor” wittgensteiniene este probabil acea parte tăinuită a Tractatus-ului. Destăinuirea acesteia a fost posibilă pentru prima dată între anii 2008-2009, prin cercetarile lui Laurentiu-Virgil Spătaru în cadrul Universități de Vest din Timișoara / România, ca urmare a unei abordări filosofice experimentale asupra operei de debut a lui Ludwig Wittgenstein. Partenera sa de viață, Lily Koto Olive, abordează artistic-experimental filosofia Tractatus-ului, eplorând limbajul vizual, prin pictură, video și animații multimedia.

Expoziția este organizată în parteneriat cu HAUS WITTGENSTEIN, BULGARISCHES KULTURINSTITUT, UNION OF BULGARIAN ARTISTS, WITTMANN, Fundația privată austriacă Friedrich & Lillian Kiesler și va putea fi vizitată până pe data de 20 decembrie 2018 în casa WITTGENSTEIN, Parkgasse 18, 1030 Vienna.

.

Website: http://pogmahon.com/2018-Wittgenstein/

 

***

Viena – 05/12/2018 : 20/12/2018 – 08 : 09/01/2019

 

Nume expoziție: WITTGENSTEIN 1918-2018

Adresa: Wittgenstein Haus, Parkgasse 18, 1030 Wien, Austria

Spațiul expozițional: WITTGENSTEIN HAUS VIENNA

Vernisaj: 04/12/2018 ora 19.00

Durata: 05/12/2018 –  20/12/2018

Artiști invitați: Minna Antova, Žarko Aleksić, Mandarina Brausewetter, Ilse Chlan, Maria

Grün, Iassen Ghiuzelev, Ágnes Hamvas & Hubert Hasler, Edgar Honetschläger,

Yukika Kudo, Frederick and Lilian Kiesler Foundation, Oscar Cueto, Michael Koch, Svetlana Mircheva, NOIMA, Lily Koto Olive, Adelina Popnedeleva, Illian Savkov, Franz Wassermann

Curator: Denise Parizek

Co-Curators: Minna Antova, Oscar Sanchez

Gen: artă contemporană, expoziție de grup

 

Număr de vizualizări :206


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro