În zilele de 23 și 24 noiembrie 2018, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151), Muzeul Municipiului București organizează Conferința internațională „România Mare 2.0 – De la insula de latinitate la arhipelagul global”. Această conferință încheie un efort sistematic și de lungă durată de a întâmpina Centenarul Marii Uniri prin mai multe (cicluri de) reuniuni academice publice, desfășurate sub diverse auspicii. În timp, coerența lor a fost asigurată prin planificarea strategică a tematicilor complementare, viziune interdisciplinară, interculturală și transnațională, precum și prin colaborare cu specialiști români și străini de cel mai înalt nivel și din mai multe generații.
Apropierea Centenarului rafinează și întărește progresiv abordările sintetice, complexe, transversale, pentru a le reuni într-o mare conferință internațională finală, programată cu câteva zile înainte de 1 Decembrie 2018, cu rădăcinile în trecut și prezent, dar ferm orientată spre viitor. Întregul proces este permanent accesibil marelui public educat – prin participarea directă la reuniuni, prin transmisii și postări pe internet, emisiuni radio-televizate, texte în publicații periodice și volume colective.
„România Mare 2.0 – De la insula de latinitate la arhipelagul global” își propune o viziune complexă asupra trecutului și prezentului, bazată pe analiză și reflecție, care ne poate permite să ne gândim viitorul ca națiune. Să-l gândim, să-l prefigurăm, nu să-l prevedem. Previziunea, prognoza, prospectiva, orice speculație rațională asupra viitorului, respectă până la un punct (oricât ar încerca să se distanțeze de el) principiul profeției: extrapolarea pe baza cunoștințelor despre trecut (și prezent), vaticinia ex eventu. În cultura română, Nicolae Iorga ne-a dat (involuntar) un exemplu care demonstrează limitele previziunii: în 1899, făcând un justificat bilanț optimist al ultimelor decenii, el își exprima speranța ca Marea Unire să se realizeze până în 1999… Cu toate acestea, și nu e vorba de un paradox ori de un cerc vicios, un orizont, oricât de evanescent, trebuie mereu conturat, căutat. Mai bine zis, trebuie să ne imaginăm orizonturi, viitoruri posibile (în sensul lui Betrand de Jouvenel) pe baza cărora ne putem construi scenarii existențiale. Scenarii bine argumentate, dar flexibile și deschise, cu efect cert asupra prezentului (când trebuie să lucrăm deja în spiritul lor), cu efect plauzibil asupra viitorului (dacă acestea vor fi fost urmărite în practică și ajustate pe baza experienței și a noului, care emerge imprevizibil). Această logică, demonetizată la noi prin eșecurile așa-ziselor proiecte de țară (de fapt, nu proiecte, ci himere de țară, nici măcar utopii), trebuie relansată printr-o dezbatere critică. Centenarul Marii Uniri este prilejul ideal pentru o asemenea dezbatere.
Așa cum se observă din aluzia la IT (2.0), România Mare 2.0 este înțeleasă ca versiune globală, dinamică și postmodernă a României Mari istorice (la rândul ei, o realitate istorică deosebit de eterogenă). De fapt, aceasta e România Cea Mai Mare, mereu în statu nascendi (cu sau fără amintirea/nostalgia originilor), (auto)redefinită continuu, în flux, cu o spațialitate variabilă și discontinuă. Accentul se mută așadar de pe autopercepția statului național ca insulă de latinitate perpetuu asediată (de străinii interni și externi, cu sprijinul trădătorilor), reper imuabil într-o mare barbară și ostilă, pe imaginea unui arhipelag global de comunități românești (în sens larg, teritorial, identitar și memorial) străvechi (mai ales din Basarabia, Bugeac, Herța, Bucovina de Nord, Balcani), contemporane (diversele valuri de emigrație, diasporele de tot felul: evrei, germani, elite românești etc.) și actuale („căpșunarii” și elitele profesionale care s-au stabilit Europa de Vest și America de Nord, interacțiunile dintre comunitățile diasporice, precum și dintre ele și spațiul natal etc.), legate în fel și chip (de la memoria traumelor și nostalgia culturii, baștinei ori împlinirilor la relații economice și reveriile și experiențele întoarcerii) de terra firma, România de azi.
Ce viitor(uri) au acestea toate? Cum ne imaginăm acest ansamblu fluid în 10, 25, 33 (o generație istorică), 50 de ani? Ce le va ține pe toate împreună? Cum? Cât de mult? Și, mai ales, cum putem gândi acest fenomen complex? Dezbaterea va oferi exact un asemenea cadru.
Conferința va fi publică, va fi transmisă live și arhivată pe canalul YouTube (www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ ). Pe baza lucrărilor, un volum colectiv va fi publicat în 2019, în două versiuni (română, engleză).
Cu prilejul conferinței, Dan Perjovschi va realiza o lucrare majoră de artă vizuală. Va fi vernisată o expoziție a lucrărilor de grafică ale lui Dan Perjovschi bazate pe conferința din 1998 și se va lansa cartea „Specificul național. Manualul utilizatorului”. Vor fi prezentate și celelalte publicații rezultate din toate conferințele care au pregătit conferința de față.
PROGRAM
Vineri, 23 noiembrie
16:00-17:45 I. Diaspore vechi și noi
Moderator: Sorin Antohi
Dumitru Sandu, Drumurile noilor diaspore românești: între aici și acolo
Monica Șerban, Bogdan Voicu, Atitudini față de emigrare. O abordare cantitativă
Cătălin D. Constantin, Identități balcanice 2.0
17:45-18:15 Pauză
18:15-20:00 II. Geopolitică, identitate, cultură
Moderator: Cătălin Stoica
Adrian Pop, Frontierele naturale în geopolitica românească
Dan Pavel, Mitul reinventării națiunii la români
Bogdan Ghiu, Est-Sud. Marea Românie și intrarea în imagine
Sâmbătă, 24 noiembrie
10:00-11:30 III. Tinerii, țara, Capitala
Moderator: Bogdan Ghiu
Cătălin Stoica, Tinerii României: griji, aspirații și valori
Liviu Chelcea, Continuități și discontinuități în transformările Bucureștiului contemporan
11:30-12:00 Pauză
12:00-14:00 IV. Trecut(uri imaginare), prezent în criză, viitoruri (im)posibile
Moderator: Dan Pavel
Daniel Barbu, Despre sfârșitul politicii și cultura iresponsabilității
Lazăr Vlăsceanu, Utopie și retrotopie la vreme de Centenar
Sorin Antohi, România Mare 2.0. Proiecte, utopii, himere.
