10X10. Născut în România, în a șasea secvență, la Brașov

nov. 21st, 2018 | By | Category: Postcard

Marți, 20 noiembrie 2018, ora 19:00, la Centrul Cultural ”Reduta” din Brașov (strada Apollonia Hirscher 8), asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții au prezentat a șasea secvență a programului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA,  un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018. În 10 orașe din România (Satu Mare, Timișoara, Cluj, Galați, Sighișoara, Brașov, Sibiu, Constanța, Iași și București), Mike Godoroja & Blue Spirit (Vali Vătuiu, percuție, Alin Păun, chitară solo, Tibi Duțu, chitară bas, Dorian Pîrvu, pian și sintetizator), Marius Mihalache, Eugen Mihăescu, Marcian Petrescu, Rareș Totu și Dan Mircea Cipariu vor prezenta un show unic de poezie și blues. La Brașov, invitat special a fost scriitorul  Teodor Dună. În cadrul show-ului a fost prezentată și oferită publicului antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte din București, imprimată, în septembrie 2018, în 1000 de exemplare (prima ediţie!), din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru sec de Mihai Zgondoiu.

Mike Godoroja & Blue Spirit au deschis spectacolul cu piesa ”Născut în România”.

”Bună seara, Feți Frumoși și Ilene Cosânzâne! Este o serată în care experiențele seratelor de poezie și blues din anii trecuți s-au cristalizat în această organizare scenică. Am să îl invit în scenă pe unul dintre cei mai importanți poeți ai generației actuale, un poet rebel, un luptător cu o putere extraordinară pentru cauza poeziei, dar în același timp un om formidabil. El este vinovatul fără vină al acestei serii de spectacole, Dan Mircea Cipariu”

”O seară fastuoasă! În această seară voi face cu totul și cu totul altceva decât fac în acest turneu, în sensul că m-am gândit la Brașov, la 1987, la evenimentele formidabile pe care le-au făcut brașovenii pentru prima dată în istoria comunismului. Mă gândesc la doi mari poeți care au o legătură cu editura Tracus Arte, cea care a tipărit și editat antologia 10X10. Născut în România, e vorba de Alexandru Mușina și de Andrei Bodiu. Lor aș vrea să le dedic o improvizație de poezie și blues. Îl rog pe Vali Vătuiu, unul dintre cei mai buni toboșari, să mă susțină. Am să vă spun și că, în 1832, Timotei Cipariu nota câteva versuri, chiar din satul Pănade. Versurile sunau în felul următor: mă suii pe deal ca să văz de cal, văzui frâul dracului în mijlocul satului, sus pe dealul Mărtinești nu-s ficiori ca Cipărești. Drept pentru care voi face o recitire a acestui text pentru a vedea cum un text de la 1832 ar putea face o bună chimie cu lumea în care trăim”, a spus Dan Mircea Cipariu.

 

Mike Godoroja a povestit  despre ceea ce însemna Costineștiul de odinioară, povestea sa făcând introducerea către piesa”Amintiri din Vama Veche”.

”Avem alături de noi un echipaj foarte pasionat de ceea ce face și aș începe cu bunul meu prieten, unul dintre cei mai buni toboșari de jazz rock pe care îi are țara noastră, olteanul din trupa Blue Spirit, Vali Vătuiu. La chitară bass este un rocker înrăit, îi place ceaiul Jack Daniels, este Tibi Duțu. În dreapta, este un tânăr neobișnuit, el nu are cont de facebook, nici smartphone, comunicăm cu el prin mesaje cu porumbei, îl cheamă Alin Păun. Am bucuria și plăcerea să îl salut ca prezență în spectacolul nostru, pe cel căruia îi datorez o colaborare grozavă pe albumul Cei mai frumoși ani, compozitorul, aranjorul, chitaristul, liderul de formație, Eugen Mihăescu de la Kripton. În stânga, vă rog să mă credeți că este una dintre revelațiile mele ca artist, descoperirea acestui distins domn este bucuria noastră de a-l avea în formație, este domnul Dorian Pârvu”,  a spus Mike Godoroja.

A urmat piesa ”Emigrantul Eminescu”.

Secvența poetică a fost realizată de Dan Mircea Cipariu care a citit din antologia centenară 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, apărută la Editura Tracus Arte: ”Tehnici de camuflaj” de Robert Șerban, tde altfel și titlul recentei sale cărți apărută la Tracus Arte, despre care a spus că îi prevede un viitor premiant,  ”Tarantula” de Andra Rotaru, ”Fără șansă” de Bogdan O. Popescu, ”Singurătatea” de Ioan Es. Pop, ” Adolescență” de Ioana Nicolaie, ”Într-o zi de 10 mai” de Nora Iuga,  ”Compoziție” de Ioana Crăciunescu, ”Centenar” de Dan Coman, ”Galeria” de Rita Chirian.

Mike Godoroja l-a invitat pe scenă pe Marcian Petrescu, cotat în prezent drept CEL MAI BUN MUZICUȚIST DE BLUES din România. Au cântat împreună cu Blue Spirit ”Bluesul manelistului convins”.

Dorian Pârvu a oferit publicului brașovean un moment magistral la clape.

”Ascultați cum blues-ul sună / respirat de Teo Dună”, cu aceste cuvinte cântate l-a invitat pe scenă DMC pe Teodor Dună.

”Mulțumesc Dan pentru cântecul minunat, și ție, și formației. Eu sunt mai puțin vesel din fire și mai puțin exploziv, sper să nu fac o notă discordantă”, a spus poetul Teodor Dună.

Acesta a citit poemele sale din antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA: ”Vărsare de oameni”, Câinele din pat”, ”Lucruri blânde”, ”Tărâmul Kauf”.

Pe scenă a fost invitat chitaristul Rareș Totu, care a cântat împreună cu Mike Godoroja & Blue Spirit ”Nopți de Sânziene”.

 

 

Marius Mihalache, cel care abordează cu țambalul său mai multe stiluri, de la jazz la muzică clasică, a bucurat publicul prezent la Centrul Cultural ”Reduta” din Brașov, iar acesta la rândul lui l-a răsplătit cu un moment lung de aplauze.

 

 

 

 

 

 

Spectacolul s-a încheiat cu melodia ”Mă doare” și cu o sesiune de autografe date de artisți pe antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA, primită gratuit de toți cei prezenți în sală.

 

 

 

 

 

***

Turneul 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA

Itinerariu:

Sibiu, 22 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul Gong / invitat special: Rita Chirian

Constanța, 27 noiembrie 2018, ora 19.00, Teatrul de Stat / invitat special: Andra Rotaru

Iași, 29 noiembrie 2018, ora 19.00, Ateneul din Iași

București, 1 decembrie 2018, ora 18.00,  în Sala ”Ion Băieșu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București – MNLR (Calea Griviței, nr.64-66) /  invitați speciali: Ioan Es. Pop și Bogdan O. Popescu, alături de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Intrarea la eveniment se face cu invitație oferită de organizatori prin intermediul adresei de e-mail cipariu@yahoo.com până cel mai târziu la data de 27 noiembrie 2018, ora 15.00.

 

 ***

AgențiadeCarte.ro este partenerul media al turneului 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA.

***

10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA este un program de educaţie culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă: Poezia și Blues‑ul contemporan. Au fost invitați în antologia centenară 10 poeți (5 poete – Rita Chirian, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie, Andra Rotaru și 5 poeți – Dan Coman, Teodor Dună, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Robert Șerban), din generații și geografi literare diferite, câștigători, în ultimii ani, ai unor premii naționale și internaționale de prestigiu, câteva dintre cele mai autentice și carismatice voci ale literaturii române contemporane. Selecționer: Dan Mircea Cipariu, președintele Asociației Euro CulturArt. Antologia centenară este însoțită de un trialog de poezie 10×10 semnat de Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja și Mihai Zgondoiu.

 

Text: Simona IONIȚĂ

Foto: Mihaela PETRE

Număr de vizualizări :574


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro