Ziua Cătălina Buzoianu, în FNT 2018

oct. 23rd, 2018 | By | Category: Postcard

Ziua de 23 octombrie – a cincea zi din Festivalul Naţional de Teatru 2018 – se constituie într-un moment special, pentru că se află sub semnul regizoarei Cătălina Buzoianu căreia îi este dedicată, după cum știți, cea de-a 28-a ediție a FNT. Sub genericul Artistul FNT 2018: Cătălina Buzoianu sunt programate astăzi câteva evenimente legate direct de prezența și activitatea acestei mari personalități a culturii române care a influențat profund scena autohtonă în ultimii 50 de ani.

Astfel, în Sala CINETIC a HUBului FNT, se va desfășura, începând cu ora 16.00, un eveniment special, intitulat „ Vorbind despre Cătălina” – o întâlnire de suflet cu inegalabila creatoare de teatru și îndrumătoare de destine în teatrul românesc. Va fi lansat volumul „ Cătălina Buzoianu: magie, abur, vis” – antologie semnată de Florica Ichim și Irina Zlotea și editată de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi prin Editura Cheiron, 2018

O altă lansare de carte va avea loc de la ora 19.00 Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8). Este vorba de volumul „Dimineaţa pierdută”, dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul omonim al Gabrielei Adameşteanu.

În continuare, la ora 20.00, actorii Roxana Guttman și Mihai Nițu vă așteaptă în Mansarda Muzeului Naţional al Literaturii Românela spectacolul de poezie „A(m) iubi(t) iubirea” – un florilegiu din poeziile Ninei Cassian adaptate rostirii scenice de Roxana Guttman și Cătălina Buzoianu, în coordonarea artistică a regizoarei Cătălina Buzoianu.

Fiecare nouă iubire este o speranţă”, obişnuia să spună Nina Cassian. „Am avut iubiri fericite şi iubiri nenorocite. Adică iubiri care m-au lăsat, m-au părăsit, m-au trădat. Sau după ce m-au iubit mi-au spus «eşți atât de grozavă şi ADIO»… şi m-au lăsat. Pasiunea este devastatoare. Iubirea este minunată, însă pasiunea este foarte periculoasă. Ce e aia fericire? În ce constă fericirea? Cine a dobândit fericirea? Poate că o ai şi nu-ţi dai seama de asta. E complicat. Eu am fost fericită. Ştiu sigur că am băut din această licoare vrăjită”, spunea poeta.

Potrivit creatorilor săi, spectacolul „A(m) iubi(t) iubirea” s-a născut „din dorința și nevoia de a spune lucrurilor pe nume, iubirii pe nume, trădărilor, viselor, VIEȚII pe nume… Toate vin să întregească imaginea a ceea ce ar trebui să ne vegheze clipele vieții, IUBIREA”.

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 28-a

EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

19 – 29 octombrie 2018

Organizatori, parteneri

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Primăria Municipiului Bucureşti

PRODUCĂTORI:

UNITER – Uniunea Teatrală din România

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

SPONSOR PRINCIPAL:

BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

PARTENERI:

ICR – Institutul Cultural Român

ITI / Institutul Internaţional de Teatru

PARTENER MEDIA PRINCIPAL:

ADEVĂRUL

SPONSORI:

Farmexim/Iubește Teatrul

Borsec

Domeniile Blaga

Madd Electronics

Nespresso

MOL România

PARTENER DE MOBILITATE:

Ţiriac Auto

EVENIMENT REFLECTAT DE:

Televiziunea Română

PARTENERI DE TRADIŢIE:

Societatea Română de Radiodifuziune

RFI România

EVENIMENT VĂZUT DE:

Radio Guerrilla

PARTENERI INSTITUŢIONALI

Teatrul Odeon

Teatrul Metropolis

Teatrul ACT

Teatrul  L.S.Bulandra

Teatrul Mic

Teatrul Principal – Sala Rapsodia

Centrul de Teatru Educațional Replika

unteatru

Apollo111

POINT

Teatrul de Comedie

Teatrul Țăndărică

Tranzit.ro

Muzeul Național al Literaturii Române

Teatrul Dramaturgilor

ARTMARK

LINOTIP

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Naţional Peleş

Librarium

LES FILMS DE CANNES A BUCHAREST

PARTENERI CULTURALI:

SMART FM

Radio Clasic

PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:

Radio Europa Liberă

Deutsche Welle

PARTENERI MEDIA:

PRIMA TV

Marie Claire

Harper’s Bazaar

Femeia

Cosmopolitan

Ziarul Metropolis

Phoenix Media

Unica

Avantaje

Psychologies

Elle

CLUBUL FNT:

Restaurant Burebista

PARTENER DE MONITORIZARE

MediaTrust

Număr de vizualizări :315


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro