Regizoarea Cătălina Buzoianu – decorată de Președintele României

Oct 11th, 2018 | By admin | Category: Postcard

Miercuri, 10 octombrie 2018, la Palatul Cotroceni, a avut loc o ceremonie prin care Președintele României, domnul Klaus Iohannis a decorat-o oficial pe marea regizoare Cătălina Buzoianu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor. Ceremonia a avut loc în cadru restrâns, în prezența familiei distinsei artiste.

În data de 31 august, Președintele României a semnat decretul de decorare în semn „de apreciere deosebită a prestigioasei cariere artistice în care, timp de peste 50 de ani, prin talent şi abnegaţie, a regizat spectacole marcante atât în ţară, cât şi în străinătate, pregătind cu exigenţă şi, în acelaşi timp, cu multă căldură umană generaţii de regizori“.

Această distincție a fost conferită la propunerea Festivalului Național de Teatru.

vizualizari: 74


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro