Acad. Victor Spinei, ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei

oct. 29th, 2018 | By | Category: Postcard

Acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, una dintre cele mai autorizate voci ale medievisticii europene, a fost ales în data de 25 octombrie 2018 membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Acordarea înaltului titlu onorific constituie o nouă recunoaștere a unei temeinice cariere de istoric și arheolog, concretizată într-o operă științifică impresionantă, care cuprinde sute de publicații științifice deosebit de valoroase: peste 250 de studii, articole și recenzii, patru cursuri universitare, 70 de volume îngrijite sau coordonate, dintre care 14 monografii de sinteză și volume publicate de prestigioase edituri din România și din străinătate.

Născut în Basarabia, la Lozova-Lăpușna (26 octombrie 1943), Victor Spinei a dezvoltat o bogată activitate didactică și de cercetare la Iași, la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol“ și la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“, unde este profesor din anul 1990.

În Laudatio prezentat cu prilejul alegerii ca membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, președintele acestui înalt for, a evocat nu numai parcursul științific și didactic al acad. Victor Spinei, ci a dorit să evidențieze atât originile sale basarabene, cât și atașamentul implicat față de spațiul basarabean și formarea unei elite istorice dincolo de Prut:

„Este demnă de recunoștință susținerea acordată de academicianul Victor Spinei tinerilor istorici basarabeni, plecați încă în anii ’90 ai secolului trecut pentru studii de licență și de doctorat la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, unde activa în cadrul Facultății de Istorie, iar datorită îndrumărilor și sfaturilor Domniei sale, aceștia au devenit istorici consacrați în mediul științific românesc și de peste hotare. Datorită eforturilor academicianului Victor Spinei, doctoranzii din Republica Moldova, pe care i-a îndrumat și pregătit în ultimele decenii, s-au manifestat prin lucrări serioase, profunde și înalt apreciate în mediul științific românesc și cel european“.

Format în școala de la Iași, unde a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie (1966), Victor Spinei a obținut doctoratul în științe istorice la Universitatea din București, cu teza „Moldova în secolele XI-XIV“. A urmat stagii de documentare și specializare în Austria, China, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, URSS. A fost cercetător la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol“ din Iași (1966-1990). Din 1990 este cercetător la Institutul de Arheologie din Iași, pe care l-a condus în calitate de director în perioada 2003-2011, și profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași.

A coordonat săpături arheologice și a cercetat perioada de început a epocii medievale în spațiul românesc și cel sud-est european. La Filiala din Iași a Academiei Române coordonează colecția internațională „Florilegium magistrorum historiae archaeologiaeque Antiquitatis et Medii Aevi“, în care sunt publicate operele celor mai de seamă istorici medieviști din întreaga lume.

În cadrul Academiei Române, unde este vicepreședinte începând cu anul 2015, reales în aprilie 2018, coordonează programul „Centenar“, în care două direcții fundamentale sunt editarea seriei bilingve de tratate „Civilizația românească“ și colecției „Basarabica“ și extinderea rețelei de institute de cercetare ale Academiei Române din străinătate prin dezvoltarea activității institutelor de la Roma și Veneția și deschiderea unor noi centre la Freiburg, Berlin, Viena, Paris, Madrid și Istanbul.

În legătură cu acad. Victor Spinei s-a rostit nu o dată calificativul savant, evidențiindu-se valențele enciclopedice ale personalității sale, dublate de o consecventă energie creatoare.

Recunoașterea profesională și didactică i-a adus numeroase premii și distincții:  premiul  „Nicolae Iorga“ al Academiei Române (1982), alegerea ca membru corespondent al Academiei Române (2001) și membru titular (2015), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova (2012) și al Universității „Dunărea de Jos“ din Galaţi (2017), Profesor Emeritus al Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În semn de înaltă apreciere Președinția României i-a conferit Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler.

Alegerea acad. Victor Spinei ca membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei este nu numai o nouă certificare a activității sale științifice și de cercetare, ci și un gest simbolic, menit să consolideze relațiile dintre Academia Română și Academia de la Chișinău. Reamintim faptul că pe 27 martie 2018, dată aleasă tot în mod simbolic, a fost semnat actul prin care Academia Română înființa la Chișinău cea de-a patra filială a sa, alături de cele de la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

 

Număr de vizualizări :228


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro