Archive for octombrie 18th, 2018

”SĂFTIȚA” lui Marius Mihalache revine la TNB

oct. 18th, 2018 | By
”SĂFTIȚA” lui Marius Mihalache revine la TNB

Cu 4 reprezentații programate în luna noiembrie, în zilele de 2, 3, 23 și 24, ”SĂFTIȚA” lui Marius Mihalache împreună cu Marius Mihalache Band revin în Sala Studio, la TNB. Concertul SĂFTIȚA (Balkanic Project by Marius Mihalache) a căpătat girul Teatrului Național ”I.L.Caragiale” fiind inclus, din această toamnă, în repertoriul permanent.



„Cele mai frumoase cărți din România” își anunță finaliștii

oct. 18th, 2018 | By
„Cele mai frumoase cărți din România” își anunță finaliștii

”Cele mai frumoase cărți din România”, unicul proiect cultural național destinat designului de carte, și-a desemnat astăzi finalistele celei de-a VII-a ediții și a anunțat o nouă categorie de premiu, Premiul Publicului. Anul acesta au fost înscrise în concurs 150 de cărți concepute, publicate sau tipărite în România și Republica Moldova în ultimul an. Dintre acestea, 33 de titluri au fost desemnate finaliste și doar 13 vor fi premiate în cadrul vernisajului din noiembrie. Cărțile finaliste vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, care va avea loc la Leipzig în perioada 21-24 martie 2019. Juriul a avut anul acesta libertatea de a stabili numărul de premii și denumirile lor. Astfel, cele 10 premii oferite sunt: premiul pentru design de serie, premiul pentru design de carte în ediție limitată, premiul pentru design de album/ carte de artă, premiul pentru design editorial, premiul pentru design de carte în tiraj mare, premiul pentru design de carte de bandă desenată, premiul pentru design de carte de fotografie, premiul pentru design de carte pentru copii, premiul pentru ilustrator și mențiunea juriului pentru carte independentă.



Spectacole-lectură cu piesele scrise de tineri, la EXCELSIOR

oct. 18th, 2018 | By
Spectacole-lectură cu piesele scrise de tineri, la EXCELSIOR

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 11:00, la Sala Studio, Teatrul EXCELSIOR prezintă șase spectacole-lectură realizate pe baza textelor finaliste ale Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția a IV-a. La începutul anului, adolescenții din întreaga țară au fost invitați să scrie o piesă într-un act, pe care să o trimită teatrului alături de o scrisoare de motivație, prin care să explice de ce își doresc să participe la acest concurs. Din 56 de piese înscrise, șase au fost selecționate de juriul de specialitate. Cei șase finaliști au participat la atelierul de scriere dramatică desfășurat în perioada 27-29 aprilie, la Teatrul EXCELSIOR. În urma atelierului, toate cele șase piese au fost rescrise, sub directa îndrumare a regizorului și scenaristului Radu Apostol, coordonatorul acestui atelier.



Lansarea proiectului CENTENART – 100 de ani de IDENTITATE

oct. 18th, 2018 | By
Lansarea proiectului CENTENART – 100 de ani de IDENTITATE

Joi, 25 octombrie 2018, de la ora 17.30, în Sala Mare a ICR, Aleea Alexandru nr.38, București, Uniunea Artiştilor Plastici din România și Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, organizează evenimentul de lansare a proiectului CENTENART – 100 de ani de IDENTITATE. Proiectul are ca temă celebrarea a o sută de ani de la înființarea statului român modern, prin redefinirea identității artistice, personale și naționale şi implică participarea unui număr important de artiști din toate generațiile, de la tineri masteranzi la artişti consacrați. Cu această ocazie va fi prezentat albumul-carte obiect care cuprinde 41 de gravuri originale, realizat integral manual cu sprijinul profesorilor și studenților de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.



„Cu tenda”– Povești cu aromâni, expoziție itinerantă la Centrul Multimedia „Mala Stanica”, Skopje

oct. 18th, 2018 | By
„Cu tenda”– Povești cu aromâni, expoziție itinerantă la Centrul Multimedia „Mala Stanica”, Skopje

După prima oprire în Plovdiv, Bulgaria, a doua în Krushevo, Macedonia, expoziția itinerantă „CU TENDA”– POVEȘTI CU AROMÂNI poposește din 19 octombrie 2018 la Centrul Multimedia „Mala Stanica” în Skopje, Macedonia. Expoziția concepută de Muzeul Național al Țăranului Român și organizată în parteneriat cu Association Center for Intercultural Dialogue, Kumanovo și încă doi parteneri europeni, își propune o incursiune în imaginarul unei culturi care a modelat simbolic harta culturală a Balcanilor.vAromânii, cunoscuți și ca vlahi, cuțovlahi, români din Balcani sau români sud-dunăreni, sunt uneori văzuți ca fiind întruchiparea hommo balcanicus. Mobilitatea și deschiderea acestora, împreună cu păstrarea limbii și a obiceiurilor lor, au îmbogățit dinamica istoriei sud-est europene și memoria vie a locurilor prin care au trecut.



Marin Karmitz, Marie-France Ionesco, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, printre invitații speciali ai ”Omagiului Lucian Pintilie”

oct. 18th, 2018 | By
Marin Karmitz, Marie-France Ionesco, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, printre invitații speciali ai ”Omagiului Lucian Pintilie”

”Omagiul Lucian Pintilie” se va întinde pe toate cele zece zile ale ediției cu numărul 9 a ”Les Films de Cannes à Bucarest”. Astfel, din 19 până pe 28 octombrie 2018, cinefilii bucureșteni vor putea urmări integrala Lucian Pintilie, mai întâi la Cinema Muzeul Țăranului și apoi la Cinemateca Union, în prezența actorilor, prietenilor și colaboratorilor realizatorul român care a marcat cu personalitatea și viziunea sa atât teatrul cât și filmul românesc în ultimii 50 de ani.



”Cântecele Unirii”, concert dedicat Centenarului României, la Sala Radio

oct. 18th, 2018 | By
”Cântecele Unirii”, concert dedicat Centenarului României, la Sala Radio

Joi, 25 octombrie 2018, ora 19.00, la Sala Radio, Corul Academic Radio vă invită la un concert extraordinar intitulat ”Cântecele Unirii”. Evenimentul se va desfășura simbolic în data în care este sărbătorită anual și Ziua Armatei Române. Sub conducerea muzicală a dirijorului CIPRIAN ȚUȚU, Corul Academic Radio vă propune un program emoționant, ce reunește creații culte sau de inspirație folclorică, cântece patriotice celebre, lucrări care evocă personalități sau momente-cheie din istoria României. Evenimentului dedicat Centenarului Marii Uniri se va desfășura cu participarea soliștilor Olga Murariu Caia, Grazziela Frangulea, Cristian Paraschiv, Aurel Frangulea, Cristian Ruja, Ciprian Cucu și cu acompaniamentul pianistei Carmen Săndulescu. Concertul va fi prezentat de actrița Claudia Motea.



Diana Răşină & Band, la festivalul „Jazz auf der Wieden“

oct. 18th, 2018 | By
Diana Răşină & Band, la festivalul „Jazz auf der Wieden“

Luni, 22 octombrie 2018, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român de la Viena şi primăria sectorului 4 din Viena organizează un concert susţinut de Diana Răşină & Band alături de Elly Wright, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului. Evenimentul are loc la sediul ICR Viena în cadrul festivalului „Jazz auf der Wieden“.



Radu Umbreș despre ”Enigma culturilor cargo. Șoc cultural și opacitate cognitivă”, la Clubul Țăranului

oct. 18th, 2018 | By
Radu Umbreș despre ”Enigma culturilor cargo. Șoc cultural și opacitate cognitivă”, la Clubul Țăranului

Joi, 25 octombrie 2018, de la ora 18.30, la Clubul Țăranului, Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la o nouă întâlnire din seria ”Conferințelor de la Șosea”. Radu Umbreș, antropolog în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, va vorbi despre ”Enigma culturilor cargo. Șoc cultural și opacitate cognitivă”.



Film-Exit: Ateliere de educație cinematografică pentru copii

oct. 18th, 2018 | By
Film-Exit:  Ateliere de educație cinematografică pentru copii

111 Film & Entertainment, în colaborare Asociația Dăruiește Viață, au demarat, pe 17 octombrie 2018, un proiect care are ca scop introducerea copiilor în tainele tehnicilor de animație și ale filmului, acest proiect fiind cofinanțat de Adiministrația Fondului Cultural Național (AFCN). Atelierele au loc până pe 24 octombrie în cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din București. În cadrul acestor ateliere de tehnici de animație și film cei mici vor afla de la tranerii Adrian Marineci, Roxana Szel, Oana Băilă și Ana Agopian, alături de unul dintre inițiatorii proiectului, Eugen Matei Lumezianu, cum se produce un film, ce presupune activitatea unui regizor, a unui operator etc.