spot_img

„Bergman.100”, în cadrul celei de-a 28-a ediții a FNT

Între evenimentele speciale organizate în perioada de desfășurare a Festivalului Național de Teatru se numără și cele dedicate centenarului Ingmar Bergman, serbat în întreaga Europă. Pentru a marca 100 de ani de la nașterea celebrului regizor suedez, Festivalul Național de Teatru programează în ziua de 25 octombrie 2018 două evenimente speciale: spectacolul de teatru „Persona”, pus în scenă de Peter Kerek la Teatrul „unteatru” – inspirat din opera marelui cineast și un cine-concert cu proiecție de film mut, reunite sub titlul „Bergman.100”.

Ingmar Bergman.este considerat mai ales ca fiind unul dintre cei mai influenți regizori de film ai celei de-a doua jumătăți a secolului XX, însă puțină lume cunoaște atracția lui pentru teatru și cariera sa dedicată scenei. În teatru își găsește refugiul la 19 ani, când își abandonează studiile și fuge de acasă, plecând în turneu cu „ Tatăl” de August Strindberg. Scena îi va oferi în tinerețe posibilitatea de a-și încerca harul actoricesc, apoi la vârsta de doar 26 de ani va prelua direcția Teatrului de Stat din Helsingborg, iar mai târziu, în anii maturității, Ingmar Bergman va deveni directorul Teatrului Regal de Stat din Stockholm (1963-1967).

Pasiunea sa pentru teatru se poate simți și în unul dintre cele mai faimoase filme create de marele cineast: „Persona” (1966), avându-le ca protagoniste pe actrițele Bibi Andersson și Liv Ullmann, are teme și abordări vădit apropiate textului dramatic „Cea mai puternică” semnat de August Strindberg.

În Persona (…) am mers atât de departe cât am putut merge.” – mărturisea Ingmar Bergmanîn anii ’80, adăugând: “Cu diferite ocazii, am spus că Persona mi-a salvat viața și asta nu este o exagerare. Dacă nu aș fi avut curajul de a face acest film, aș fi fost probabil total devastat. Un lucru semnificativ: pentru prima dată nu mi-a păsat dacă rezultatul va fi sau nu un succes comercial.”

Iată de ce inițiativa regizorului Peter Kerek de a imagina în 2018, la unteatru, o versiune scenică a peliculei „Persona”, devine cu atât mai incitantă și poate oferi un necesar moment de meditație artistică și de confluență a artelor.

Spectacolul „PERSONA”, în interpretarea actrițelor Alina Berzunţeanu și Emilia Bebu, este realizat cu sprijinul Ambasadei Suediei din București / We are basca și este programat în cadrul Festivalului Național de Teatru joi, 25 octombrie, de la ora 20.00, pe scena teatrului unteatru (str. Sfinții Apostoli, nr.44).

„Spectacolul nostru Persona nu s-a născut din intenţia de a omagia. Nu ne-am propus să ne lăudăm cu Bergman, să-l arborăm cu mândrie ca pe un drapel pentru că aşa o cere calendarul. Cu toate acestea, ne înscriem cu toată convingerea şi forţa în rândul evenimentelor centenarbergmaniene, pentru că Bergman trebuie să rămână în centrul atenţiei culturale, oriunde filmul şi teatrul pretind că ar avea ceva de spus. Cred că cea mai puternică moștenire pe care ne-o lasă Bergman este cea legată de fantomatica noastră lume interioară. O lume pe care rareori reușim s-o formulăm în cuvinte, o lume învăluită în secrete, în care totul devine posibil.” (Peter Kerek)

Cel de-al doilea eveniment „Bergman.100” din cadrul Festivalului Național de Teatru este un Cine-concert care va avea loc în aceeași zi dedicată regizorului suedez – 25 octombrie, în sala Cinetic a HUB-ului FNT, începând cu ora 18:00. Este vorba de proiecţia filmului mut Körkarlen / Căruța Fantomă (Suedia, 1921), creat de un alt mare regizor de film scandinav: Victor Sjöström. Proiecția va fi acompaniată de un sound-design live creat de grupul Foley’Ala (București-Bruxelles), iar traducerea va fi asigurată de criticul de film Irina Margareta Nistor, invitat special al FNT.

Körkarlen este un film-cult, considerat unul dintre reperele majore din istoria cinematografiei suedeze,dar și un punct de referinţă în creaţia pentru marele ecran din toate timpurile. Filmul a avut o influenţă majoră asupra operei regizorului Ingmar Bergman, care declara în anii ’70: „Cunoscându-l pe Victor Sjöström (…) a fost, pentru mine, o experienţă formidabilă. Totul a început încă de timpuriu, cu Căruţa fantomă. Pe atunci, aveam 12 sau 13 ani. M-a impresionat profund, fiind puternic mișcat de acest film. Nu că aș fi înţeles mare lucru pe atunci, dar am fost uimit.”

Manifestările vor fi onorate de prezența la evenimente a unor invitați speciali ai Ambasadei Suediei la București și ai Festivalului Național de Teatru.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 28-a

EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

19 – 29 octombrie 2018

Organizatori, parteneri

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Primăria Municipiului Bucureşti

PRODUCĂTORI:

UNITER – Uniunea Teatrală din România

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

SPONSOR PRINCIPAL:

BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

PARTENERI:

ICR – Institutul Cultural Român

ITI / Institutul Internaţional de Teatru

PARTENER MEDIA PRINCIPAL:

ADEVĂRUL

SPONSORI:

Farmexim/Iubește Teatrul

Borsec

Domeniile Blaga

Madd Electronics

Nespresso

MOL România

PARTENER DE MOBILITATE:

Ţiriac Auto

EVENIMENT REFLECTAT DE:

Televiziunea Română

PARTENERI DE TRADIŢIE:

Societatea Română de Radiodifuziune

RFI România

EVENIMENT VĂZUT DE:

Radio Guerrilla

PARTENERI INSTITUŢIONALI

Teatrul Odeon

Teatrul Metropolis

Teatrul ACT

Teatrul  L.S.Bulandra

Teatrul Mic

Teatrul Principal – Sala Rapsodia

Centrul de Teatru Educațional Replika

unteatru

Apollo111

POINT

Teatrul de Comedie

Teatrul Țăndărică

Tranzit.ro

Muzeul Național al Literaturii Române

Teatrul Dramaturgilor

ARTMARK

LINOTIP

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Naţional Peleş

Librarium

LES FILMS DE CANNES A BUCHAREST

PARTENERI CULTURALI:

SMART FM

Radio Clasic

PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:

Radio Europa Liberă

Deutsche Welle

PARTENERI MEDIA:

PRIMA TV

Marie Claire

Harper’s Bazaar

Femeia

Cosmopolitan

Ziarul Metropolis

Phoenix Media

Unica

Avantaje

Psychologies

Elle

CLUBUL FNT:

Restaurant Burebista

PARTENER DE MONITORIZARE

MediaTrust

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508