spot_img

Lansarea traducerii în limba cehă a romanului “De două mii de ani/ Cum am devenit huligan”, de Mihail Sebastian

Vineri, 5 octombrie 2018, ora 18:00, la Biblioteca Václav Havel din Praga, Institutul Cultural Român de la Praga, cu sprijinul Bibliotecii Václav Havel şi a editurii Herrmann & synové organizează, lansarea traducerii în limba cehă a cărţii ”De două mii de ani/ Cum am devenit hooligan”, de Mihail Sebastian. Invitaţi: Hana Herrmannová – traducătoarea cărţii; Michael Finkenthal – scriitor și cercetător în ştiinţele umaniste, profesor la Universitatea Johns Hopinks, Baltimore, S.U.A.; Ciprian Vâlcan – filozof şi scriitor, profesor la Universitatea Tibiscus din Timișoara, România.

Programul va cuprinde prezentarea cărţii şi lecturarea unor fragmente reprezentative, urmate de dezbateri la care vor lua parte doamna Hana Hermanová – traducătoarea volumului şi cei doi invitaţi, domnul Ciprian Vâlcan şi domnul prof. univ. Michael Finkenthal.

Prezentările și dezbaterile vor avea loc în limbile română și engleză iar traducerea în limba cehă a evenimentului va fi efectuată de către doamna Jarmila Horáková şi domnul Jiří Našinec.

Evenimentul va fi urmat de un pahar de vin românesc şi de o selecţie de produse tradiţionale evreieşti oferite de către Ionuț-Petre Munteanu, directorul Institutului Cultural Român de la Praga.

Evenimentul este organizat sub patronajul Ambasadei Statului Israel în Republica Cehă.

http://www.vaclavhavel-library.org/cs/index/kalendar/1379/mihail-sebastian-jak-jsem-se-stal-chuliganem

Mihail SEBASTIAN
Nascut cu numele de Iosif Hechter intr-o familie evreiasca din Braila, Mihail Sebastian (alt pseudonim Victor Mincu) face studii universitare de drept si filozofie la Bucuresti. Are o tentativa de a-si da doctoratul in drept la Paris, soldata cu un esec. Lucreaza apoi ca secretar la o importanta casa de avocatura din epoca, fiind si avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, presedintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta sa colaboreze la revista Cuvantul, unde il cunoaste pe Mircea Eliade, unul din viitorii sai prieteni. Prin legislatia antisemita de la inceputul anilor ’40, i s-a interzis sa mai functioneze ca jurnalist si i se retrage si licenta de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisa din cauza faptului ca era evreu. Jocul de-a vacanta este interzisa, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua fara nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Moare strivit de un camion in 1945, la numai cateva luni dupa ce nazistii fusesera alungati din Romania, in plina tinerete creatoare.

A debutat in literatura in 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet gasit, apoi in acelasi an a publicat un volum de nuvele, Femei. A publicat mai multe romane, Orasul cu salcami (1935) (roman al adolescentei), Accidentul (1940) (roman de dragoste), influentate de Marcel Proust, Gustave Flaubert si de alti romancieri francezi. In anul 1934 publica un alt roman, De doua mii de ani, de aceasta data despre ce inseamna sa fii evreu in Romania. Cartea a capatat o celebritate nedorita, mai ales in urma prefetei semnata de magistrul lui Sebastian si al generatiei Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu incerca sa fundamenteze antisemitismul din perspectiva teologala, conchizand ca evreii nu au nici o putinta de salvare intrucat sunt evrei. La scurt timp va publica si Cum am devenit huligan, in care aduna articolele aparute in presa, care reprezinta un dosar al receptarii operei sale. Procedeul foarte modern il reia pe cel folosit de romancierul Andre Gide in romanul Falsificatorii de bani.
Sebastian se impune in literatura romana ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fara nume, Jocul de-a vacanta, Ultima ora. Piesa Insula a ramas neincheiata. Manuscrisul initial al romanului Accidentul, cuprinzand cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian in Franta, iar autorul nu l-a mai gasit.  A fost nevoit sa-l rescrie de la zero.

(https://serialreaders.com/3784-biografie-mihail-sebastian.html)


Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508