spot_img

Despre „Țară. Țară de adopție”, cu 17 scriitori de pe 3 continente, la Timișoara

În perioada 23-27 octombrie 2018, în capitala Banatului, va avea loc cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM). Eveniment deja cu tradiție, lansat în avanpremiera competiției pentru titulatura de Capitală Culturală Europeană, FILTM reunește la ediția din acest an 17 scriitori, din peste 10 țări și continente. În plus, în contextul semantic deschis de Centenar, Festivalul le propune iubitorilor de literatură din Banat o ediție tematică: „Țară. Țară de adopție” – aceasta este tema FILTM 2018, cinci seri de lecturi publice și dezbateri, în Timișoara, un oraș aflat el însuși într-un proces de redefinire identitară: fostă parte din Imperiu, oraș-reper în istoria României moderne, viitoare Capitală Europeană a Culturii, în România anului 2021. „Țară. Țară de adopție” este, în viziunea organizatorilor, un pretext pentru a încerca să înțelegem ce mai înseamnă, astăzi, conceptul de țară, într-o Europă care și-a deschis granițele și un cadru în care mixul identitar naște, deopotrivă, pasiuni, antagonisme, războaie sau literatură.

„E a șaptea oară când ne încrâncenăm și când facem Festivalul Internațional de Literatură la Timișoara. Asta și fiindcă Timișoara va fi acuși, peste trei ani, Capitală Europeană a Culturii, dar și ca să arătăm că deznădejdea, tristețea și lehamitea nu sunt din filmul nostru, al ăstora care credem din toată inima că lumea literaturii e cea care va salva Lumea”, a declarat Robert Șerban, Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.

Eseistul Horia-Roman Patapievici este cel care deschide ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, cu o conferință intitulată „Țara în care locuim”.

Debutul serilor de literatură are loc în cea de a doua seară a FILTM, cu o lectură publică și un dialog, pe tema „Imigrant în memorie”, cu cel mai important prozator columbian din noua generație: Juan Gabriel Vásquez, un autor multipremiat, tradus cu succes în întreaga lume, îndrăgit de cititorii autohtoni datorită celor două romane ale sale traduse la Editura Polirom. Amfitrionul serii este cunoscutul jurnalist Marius Constantinescu.

În cea de a treia seară a Festivalului, publicul va ocazia să asiste la lecturi publice și dezbateri cu prozatorii György Spiró – unul dintre cei mai importanți prozatori maghiari de azi și un dramaturg renumit, ale cărui cărți au fost traduse în peste 20 de limbi, Dimitré Dinev – născut la Plovdiv, dar emigrat și afirmat cu succes în Austria, scriitor și dramaturg de succes, cu piese puse în scenă inclusiv în România, de Radu Afrim, alături de îndrăgitul prozator român Marin Mălaicu-Hondrari. Tema serii, „Patrii imaginare”, va fi gestionată de jurnalista Magda Grădinaru.

„Cu patria-n spinare” este sub-tema celei de a patra seri a ediției din acest an a FILTM, tematică ce acoperă biografiile celor patru prozatori invitați: Vladimir Lorcenkov – autor canadian de succes, născut în URSS, Alexandru Vakulovski – născut în Republica Moldova, dar publicat de edituri românești, Andrei Mihăilescu – noua revelație a literaturii elvețiene, emigrat de peste 40 de ani din România, și Goran Mrakić – autor român de expresie sârbă. Moderatoarea serii este scriitoarea și jurnalista Daniela Rațiu.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se încheie cu o seară de poezie feminină, reunind scriitoare din: Țara Bascilor / Spania – Leire Bilbao, Republica Cehă – Marie Iljašenko, Croația – Lara Mitraković, Republica Moldova, România – Moni Stănilă și România – Lavinia Bălulescu și Teodora Coman. Amfitrionul serii, având drept temă „Patria mea de adopție: poezia”, este scriitorul timișorean Alexandru Potcoavă.

Ediția din acest an a FILTM se încheie în forță, cu o intervenție a filosofului Mihai Șora și proiecția unui un film despre poezie, realizat de Luiza Șora​.

Primele patru seri ale ediției din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (23,24,25 și 26 octombrie) vor avea loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, cu începere de la ora 18.00, iar cea de a cincea seară, la Galeria Calpe, cu începere de la ora 17.00. Programul complet al evenimentului, pe www.filtm.ro .

Despre Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara:

Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect inițiat în 2012, care își propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiția studiilor comparatiste inițiate de Fundația „A Treia Europă”. Membri fondatori: Robert Șerban, Oana Boca Stănescu și Ioana Gruenwald. Din 2014, echipa le reunește și pe Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan.

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, susținut de Consiliul Județean Timiș.

Organizatori: Fundația Politehnica Timișoara și Headsome Communication.

Parteneri strategici: Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Muzeul de Artă din Timișoara, Galeria Calpe, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică Timișoara, Ambasada Columbiei, Ambasada Spaniei, Pro Helvetia, Traduki, La Două Bufnițe,

Sponsori: Continental Automotive Products SRL, ZOPPAS INDUSTRIES ROMANIA SRL, Dosetimpex, Enoteca de Savoya, Grafoprint, 888 Functional Monkeys.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508