Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” și Muzeul Național al Literaturii Române organizează ediția a VII-a a celui mai mare festival multicultural în aer liber: ”Strada de C’Arte”. Festivalul începe luni, 10 septembrie 2018, la ora 17:00 și se încheie duminică, 23 septembrie, după ora 20:00. Această îndrăzneață inițiativă va scoate în stradă cele șapte arte și le va înlesni întâlnirea cu un public larg, indiferent de vârstă sau venituri. În tot acest interval, participanții vor putea vizita o serie de expoziții printre care ,,Eroinele României Mari. Destine din Linia Întâi” și ,,Marele Război – un pas către Marea Unire”, vor putea participa la dezbateri, lecturi publice, spectacole de muzică și reprezentații teatrale, concerte, proiecții de film, lansări de carte, ateliere pentru copii, conferințe. Participarea este GRATUITĂ. Arealul statuii ecvestre a Regelui Carol I se va transforma în scenă pentru târgul de carte și va străluci grație „Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România”, dar și al unor concerte de excepție. Festivalul ”Strada de C’Arte” se adresează inclusiv celor mici, aceștia având parte de multe evenimente dedicate, pe Strada Copiilor, organizată în parteneriat cu „Institutul de Management și Dezvoltare Durabilă”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.