spot_img

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova – ITOM 2018

În perioada 24-26 august 2018, Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, și Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), filiala Iași, vor organiza prima ediție a „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova” (ITOM).

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova va reuni la Iași 1600 de tineri și va fi organizată cu ajutorul a 250 de voluntari.

Timp de trei zile, participanții vor beneficia de un program complex cu manifestări culturale (vizitarea orașului, Traseul Iașul în primul război mondial), artistice (concert public de muzică folk și de muzică populară), educative (conferința susținută de Dan Puric, ateliere de lucru în liceele partenere). Întregul eveniment va avea tema „Unitatea – izvor de putere și înțelepciune pentru tineri. Despre valorile care unesc un neam”.

Deschiderea oficială ITOM 2018 va avea loc vineri, 24 august 2018, de la ora 18.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Vor participa toate delegațiile din zona Moldovei prezente la Iași, care vor defila în fața publicului într-o paradă a steagurilor, dar sunt așteptați și 400 de tineri din Basarabia și Bucovina de Nord.

Celelalte evenimente importante vor fi:

  • Conferința susținută de Dan Puric, sâmbătă, 25 august 2018, de la ora 18.00, în Grădina Palas; intrarea liberă;
  • Festivalul Bucuriei, în Grădina Palas:
    • Târgul Meșterilor Populari, sâmbătă-duminică, 25-26 august 2018, în intervalul orar 12.00-21.00; va cuprinde și ateliere demonstrative ale meșterilor populari din zona Moldovei;
    • Concertul Unirii, duminică, 26 august 2018, de la ora 14.00; invitați speciali: Ansamblul Folcloric Ștefan Vodă din Republica Moldova condus de Maestrul Tudor Ungureanu, alături de Fetele din Botoșani, Dumitrița Șinița și Emanuel Băiceanu;
  • Sfânta Liturghie, duminică, 26 august 2018, ora 09.00, la Catedrala Mitropolitană;
  • Închiderea evenimentului, duminică, 26 august 2018, ora 15.30, Grădina Palas.

ITO Iași 2017 a creat în rândul tinerilor o stare de emulație, de încredere, de curaj, dar și de așteptare. Își doresc să trăiască din nou ceea ce au trăit la Iași anul trecut, de aici a venit și ideea organizării „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova”. Această întâlnire este un prilej pentru a propune, sugera opțiuni de viață care să dea tinerilor un sens, este un prilej pentru a oferi răspunsuri la întrebările fundamentale ale vieții. Astfel, Biserica își propune să fie mai aproape de tineri, să îi asculte, să le răspundă la întrebări.

Parteneri ITOM 2018:

•           Secretariatul de Stat pentru Culte; Primăria Municipiului Iași;

•           Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași;

• Muzeul Național al Literaturii Române ;

• Colegiul Mihail Eminescu; Colegiul de Informatică Grigore Moisil; Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Colegiul Vasile Alecsandri ; Colegiul Costache Negruzzi;

• Palas Mall, Editura Doxologia, Asociația Art-Meșteșugurile Prutului, Asociația Comunio, Policlina Providența, Casa de Oaspeți Sf. Nicolae

Parteneri media ITOM 2018:

Doxologia.ro, Trinitas TV, Radio Trinitas, Basilica.ro, Ziarul Lumina, ICreate Media, Rofilco

Mai multe detalii și noutăți sunt disponibile online:

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508