Archive for august 23rd, 2018

Lansarea Colecţiei „Cărţile Prieteniei”

aug. 23rd, 2018 | By
Lansarea Colecţiei „Cărţile Prieteniei”

Marţi, 28 august 2018, ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N.Roman”, în Sala de lectură „Liliana Lazia” Constanţa, într-un context aniversar pentru poporul român, 100 de ani de la Marea Unire şi Ziua Limbii Române, dar şi pentru Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, care împlineşte 10 ani de la înfiinţare, sunteți invitați pentru a participa la un eveniment cultural care aduce în atenţia publicului ultimele apariţii editoriale apărute sub egida asociaţiei. Programul cuprinde prezentarea Asociaţiei “Universul Prieteniei” Iaşi, lansarea Colecţiei „Cărţile Prieteniei”, prezentarea unor volume de autor ale poetei constănţene Violetta Petre, momente muzicale şi de umor. La eveniment participă scriitoarea Angela Baciu, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club Român, membrii Cenaclului Literar „Mihail Sadoveanu” Constanţa şi ai Clubului Umoriştilor Constănţeni „Prăvălia cu Umor”. Momentele umoristice şi muzicale vor completa evenimentul. Moderator: Rodica Rodean-preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi. AgențiadeCarte.ro este partener media.



„Un om integru”, filmul lui Mohammad Rasoulof interzis în Iran, în cinematografe în România

aug. 23rd, 2018 | By
„Un om integru”, filmul lui Mohammad Rasoulof interzis în Iran, în cinematografe în România

„Un om integru”, în regia iranianului Mohammad Rasoulof, câștigător al premiului pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2017, va fi lansat în cinematografele românești începând cu 31 august 2018, fiind distribuit de Voodoo Films. La fel ca filmele sale anterioare „Manuscripts Don’t Burn” (2013) și „Goodbye” (2011), ambele prezentate și premiate la Cannes, „Un om integru” a fost, de asemenea, interzis în Iran pentru discursul critic asupra regimului politic. În 2010, Mohammad Rasoulof a fost arestat împreună cu o altă voce marcantă a cinematografiei contemporane iraniene, regizorul Jafar Panahi (Ursul de Aur la Berlin pentru „Taxi” – 2015; Cel mai bun scenariu la Cannes pentru „Three Faces” – 2018), iar pașaportul său a fost confiscat în septembrie 2017, în Teheran.



Întâlnirea de vară a copiilor din familiile numeroase 2018, ediția a VI-a

aug. 23rd, 2018 | By
Întâlnirea de vară a copiilor din familiile numeroase 2018, ediția a VI-a

În perioada 19 – 24 august 2018, Pro Vita Iaşi desfășoară a șasea ediţie a Întâlnirii de Vară, dedicată copiilor înscrişi în Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii – Sfântul Stelian. În cadrul acestui proiect vor participa 30 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, din familiile numeroase, cu peste 8 copii, din județele Iaşi și Botoșani. Timp de o săptămână, tinerii vor participa la ateliere educative, menite să le dezvolte anumite competenţe şi să le descopere noi talente. Fiecare copil va fi implicat la atelierele de comunicare, muzică, lucru manual şi creaţie artistică. Toate activităţile se vor desfăşura la Parohia Sfântul Haralambie din Iaşi şi la Hotelul Cadrelor Didactice al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.