Archive for august 2018

IMapp Bucharest 2018

aug. 31st, 2018 | By
IMapp Bucharest 2018

În luna septembrie, un maraton cultural de excepție va marca două evenimente importante din istorie: aniversarea a 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului, precum și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, fiind un prilej de sărbătoare, atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiștii din țară și din străinătate. Astfel, în perioada 21 – 23 septembrie 2018, Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează în Piața Constituției un program cultural grandios, constând într-o serie de trei evenimente consecutive. Tema ediției din 2018 este dedicată Centenarului Marii Uniri: Albastru. Galben. Roșu. Un secol de modernitate în România. iMapp Bucharest, concurs internațional care a devenit un subiect de referin­ță pentru specialiștii din industria audiovizuală internațională, îi va aduce la București, pentru al cincilea an consecutiv, pe cei mai buni artiști multimedia din lume, care își vor prezenta creaț­iile pe faț­ada Palatului Parlamentului. Accesul este gratuit și se face începând cu ora 17:00.



Expoziția ”SPIRAL textil”, la Institutul Maghiar Balassi

aug. 31st, 2018 | By
Expoziția ”SPIRAL textil”, la Institutul Maghiar Balassi

Luni, 3 septembrie 2018, ora 19.00, la Institutul Maghiar Balassi ( București – Str Gina Patrichi 8 ), sunteți invitați la o expoziție internațională de excepție- în prezența a două cercetătoare Ines Bogensperger și Julia Galliker – inițiatoarele proiectului „SPIRAL TEXTIL”.



„Incubator de rețete“, la ICR Lisabona

aug. 31st, 2018 | By
„Incubator de rețete“, la ICR Lisabona

În perioada 6 – 14 septembrie 2018, Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama) va găzdui expoziţia de pictură digitală și instalație „Incubator de rețete“ a artistului vizual emergent Adriana Florea Băloiu. Vernisajul va avea loc în data de 6 septembrie, ora 21.00, în prezența autorului.



Expoziţia ”PEISAJ”, la Fotogalerie Wien

aug. 31st, 2018 | By
Expoziţia ”PEISAJ”, la Fotogalerie Wien

Luni, 3 septembrie 2018, de la ora 19.00, are loc vernisajul expoziţiei ”PEISAJ” la Fotogalerie Wien. Expoziţia cuprinde 8 proiecte, lucrări de fotografie și video, care prezintă modalități de integrare şi de întrebuinţare a peisajului în artă. La vernisaj vor fi prezenţi curatoarea expoziției Alexandra Manole și galeristul Matei Câlția de la Galeria Posibilă din Bucureşti, alături de parte dintre artiştii ale căror lucrări sunt incluse în expoziție – Irina Botea Bucan, Lucian Bran, Florin Ghenade, Nicu Ilfoveanu, Mihai Şovăială, Valentin Cernat şi Ana Țaran. Evenimentul este organizat de Fotogalerie Wien şi Galeria Posibilă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, al Cancelariei Federale a Austriei, al Departamentului pentru Cultură al Oraşului Viena (MA7) şi al Cyberlab.



Spectacole străine, în Festivalul Naţional de Teatru 2018

aug. 30th, 2018 | By
Spectacole străine, în Festivalul Naţional de Teatru 2018

Ediţia cu numărul 28 a Festivalului Naţional de Teatru aduce în Capitală, între 19 şi 29 octombrie 2018, şase producţii internaţionale de prestigiu, în buna tradiţie de a invita mari spectacole ale lumii la Bucureşti în cadrul FNT, iniţiată în urmă cu 12 ani de criticul Marina Constantinescu. Astfel, trei spectacole de teatru și alte trei producții din sfera dansului, semnate de nume binecunoscute ale scenei europene, au fost invitate în acest an să îmbogăţească lista celor 36 de spectacole din selecția oficială a FNT și să ofere publicului român ocazia de a lua contact cu unele dintre cele mai noi tendințe ale artei contemporane.



Week-end cu ”Săftița”, în noul Amfiteatru TNB

aug. 30th, 2018 | By
Week-end cu ”Săftița”, în noul Amfiteatru TNB

La cererea publicului, MARIUS MIHALACHE și trupa sa vor susține o a doua reprezentație cu concertul „SĂFTIȚA” (balkanic project) duminică, 9 septembrie 2018, ora 20.30, în noul AMFITEATRU de pe acoperișul TNB. Titlul concertului este ”Săftița” și este inspirat din folclorul românesc adus pe ritmurile balcanice. Este un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval și flaut, și alte instrumente clasice din folclorul românesc. Muzica tradițională românească combinată cu sonorități moderne face ca mesajul și esența folclorului nostru să fie transpuse într-un limbaj universal. Cei care vor veni la spectacol vor descoperi un tumult de stări și ritmuri într-o lume a dorinţelor, a patimilor, dar şi a trădării…



Liliana Țuroiu: „O seară magnifică, în care muzica şi diplomaţia culturală au fost ambasadori ai României”

aug. 30th, 2018 | By
Liliana Țuroiu: „O seară magnifică, în care muzica şi diplomaţia culturală au fost ambasadori ai  României”

Pianistul și compozitorul italian Stefano Bollani a fost ovaționat la scenă deschisă la Ateneul Român de un public impresionat de spectacolul de excepție organizat de Institutul Cultural Român şi de surpriza oferită de marele artist cu această ocazie: un melanj inedit de improvizaţii la pian pe teme de folclor românesc. Muzica şi diplomaţia culturală au reprezentat chintesenţa unei seri unice. Concertul se înscrie în seria evenimentelor dedicate de ICR Marii Uniri, spectacolul fiind inclus de Ministerul Afacerilor Externe în programul oficial al manifestărilor din acest an al Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, care a avut loc la Bucureşti în perioada 27-28 august 2018.



Evenimente organizate de Institutul Cultural Român pentru celebrarea Zilei Limbii Române

aug. 30th, 2018 | By
Evenimente organizate de Institutul Cultural Român pentru celebrarea Zilei Limbii Române

Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţii publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române. În acord cu linia strategică şi cu obiectivele principale ale legii de funcționare, promovarea limbii române constituie o preocupare constantă în activitatea Institutului Cultural Român.



”Toți K1 pentru România”, pe scena Festivalului Cerbul de Aur

aug. 30th, 2018 | By
”Toți K1 pentru România”, pe scena Festivalului Cerbul de Aur

Spectacolul ”Toți K1 pentru România” va fi prezentat duminică, 2 septembrie 2018, de la ora 20:30, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, primul și cel mai amplu eveniment de interpretare muzicală din România. Aflat la ediția jubiliară în plin An Centenar al Marii Uniri, Festivalul va avea anul acesta un format special, ce va include, în premieră, o seară dedicată foclorului românesc, care se va încheia cu recitalul Toți K1 pentru România. Spectacolul se va desfășura pe scena uriașă amplasată în Piața Sfatului din Brașov și este realizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul Excelsior, în parteneriat cu Televiziunea Română, Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov. Evenimentul va putea fi urmărit live pe TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, duminică, 2 septembrie, de la ora 20:30.



Ziua Limbii Române, celebrată la Biblioteca Academiei Române

aug. 30th, 2018 | By
Ziua Limbii Române, celebrată la Biblioteca Academiei Române

Patru manuscrise rare, socotite printre cele mai vechi texte româneşti, vor fi expuse vineri, 31 august 2018, între orele 8-13, în Cupola de Sticlă a Bibliotecii Academiei Române. Monumente ale limbii române, reprezentând primele traduceri ale Psaltirii şi Faptelor Apostolilor, manuscrisele fac parte din colecția Serviciului de Manuscrise-Carte Rară al Bibliotecii Academiei Române și sunt prezentate publicului pentru a celebra astfel Ziua Limbii Române. Documentele expuse sunt: „Psaltirea Hurmuzachi“, „Psaltirea Voroneţeană“, „Psaltirea Scheiană“ şi „Codicele Voroneţean“.