Triumful și decăderea talentului

Jul 3rd, 2018 | By admin | Category: La Țintă!

Literatura română (exceptînd poezia) e o literatură de nișă. Cu greu poți strînge 100 de cărți românești remarcabile, de la origini pînă în prezent. Cele mai multe au o valoare relativă, locală și netransmisibilă. Faptul că iubim literatura română ne face să trecem de multe ori peste aberațiile sau erorile autorilor, pe care îi pansăm în admirația noastră ca pe niște coconi în gogoși de mătase. 100 de cărți reprezintă foarte, foarte puțin pentru o literatură națională. “Capodoperele” sînt doar excepții. Lipsește cu desăvîrșire “regula”, adică nivelul mediu, o literatură solidă, fără pretenții metafizice, bine scrisă, patul germinativ pentru cele trecute în ghilimelele de mai sus. Lipsește literatura românească “de consum”, cea care definește gustul, orizontul psiho-social și economic al unei societăți, lipsesc abordările unor teme de interes general, de la textele sociale pînă la cele polițiste. E o mare suferință pentru orice critic literar integru să se refere la reușitele unui an anume sau (și mai rău) ale unei decade. Cu zece cărți deosebite (cam cîte poate număra în cîțiva ani) nu se face primăvară. Titluri puține (raportate la numărul de locuitor), reușite și mai puține. Literatura română contemporană, în integralitatea ei (exceptînd, mă repet, poezia), ar încăpea într-un singur oraș măricel (nu mare) al Occidentului. Dacă lăsăm prejudecățile deoparte, remarcăm fără efort că avem cel mai mic număr de scriitori profesioniști activi pe cap de locuitor. Urmarea? Capul de locuitor nu citește. De unde aveam impresia, în urmă cu 20 de ani, că publicul e vinovat pentru sărăcia extremă a cititului, am ajuns la concluzia că lipsa ofertei a lenevit și indispus atenția generală.

Știu, mai știu că școala românească e principalul dușman al literaturii românești vii, dar nici de partea cealaltă a baricadei lucrurile nu stau mai bine. Scriitorului român îi lipsește profesionalismul. Îi lipsește interesul pentru chestiunile fierbinți ale societății și spiritualității locale (și nu mă refer aici la realismul socialist, ci la o dimensiune specific-universală a spațiului românesc). Autorului îi lipsesc componentele esențiale ale meseriei: tenacitatea, adresabilitatea, știința scrisului. El vrea să cîștige premii și nu să scrie cărți.

Să mă explic. Cărțile bune de la noi par mai degrabă rodul întîmplării și al norocului. Se aliniază astrele și – bum! – apare o carte remarcabilă. Dar o serie de cărți care să poată fi citite fără poticneală și indulgență sînt puține. În ciuda unei credințe inexplicabile că talentrul se descurcă prin inspirație și geniu, scrisul e o meserie. Se învață, se deprinde, se fură. Scrisul unei cărți are reguli. De multe ori, citind traduceri (la noi se traduce într-un ritm, aș zice, amețitor), ne fascinează la autorii străini limpezimea scrisului, tensiunea dozată, rezolvările strălucite dar firești, aproape că ne umilește construcția fragmentelor și a întregului. De ce noi, nu și ei, da? Ce au ei în plus? Ce avem noi în minus? De unde, mama dracului, scot “ei”, pe bandă rulantă ori best-seller-e, ori cărți remarcabile? Oare există, aici, un deficit de talente? Sîntem mai puțin dăruiți? Avem un defect “organic”?

Nici pomeneală. Spuneam mai sus că scrisul (mai ales al prozei și al teatrului) e o meserie. O fi și inspirație, dar, după părerea mea, domnișoara vaporoasă, numită convențional inspirație, nu are o participare cu acțiuni la purtător mai mare de 2-3%. Restul e meserie. Iar meseria are reguli. Și, la sfîrșit, după ce autorul a terminat, cu chiu, cu vai, o carte, ar fi normal să aibă și inspecția tehnică de calitate. Nu cred să existe scriitor care să izbîndească “din prima”, decît cu foarte rare excepții. Dacă ne gîndim numai o clipă la Raymond Carver, cel pe care îl știm din Catedrala sau Despre ce vorbim când vorbim despre iubire, și cel pe care manuscrisele îl dezvăluie după moartea sa, avem o mare surpriză. Autorul nu e singur, deși lucrarea lui e singulară. Iar între vorbă (manuscris) și faptă (publicare) e o lungă poveste.

Dar despre tehnicalitățile unui text literar și ale unei literaturi mature vom vorbi data viitoare.

Florin IARU

vizualizari: 1888


2 Comments to “Triumful și decăderea talentului”

  1. Mircea Ordean says:

    Parafrazînd un Gică Petrescu (care oprea douăzeci de primăveri), mi-am oprit în minte cîteva cărți și mă simt bine cu ele.

    Deși am năpîrlit binișor în materie de gusturi, la 15 și la 60 ani mi-a plăcut Enigma Otiliei, cea călinesciană. Ori Destinul omenirii, al lui PP Negulescu.

  2. Silvia Meca says:

    E o realitate lipsa cărților de “consum” pe piața românească. Îmi place Tudor Ganea, dar el nu va fi citit cu înțelegere de către cei din generația mea, iar din generația lui, citesc destul de puțini, din păcate. E spumos.
    Irina Binder, pe de altă parte, e “citită” la greu de către fetele de liceu, de mămici tinere sau de domnișoare fanate, care se Identifică cu personajele ușor fandosite, pline de noroc sau nenoroc, frumoase și educate, și cu foarte multe abilități, dar urmărite de neșansă.
    Povestesc, cu umor, prietenilor mei, viața dintr-o cancelarie, întâmplări de pe stradă, din magazine, din tren sau autobuz, și unii mă îndeamnă: “Scrie despre toate lucrurile astea! Să simtă cei care citesc că sunt pe toate drumurile oameni simpli, cu simțul umorului, sau gomoși care se ascund în spatele unor comportamente ridicole!”
    Dar de fiecare dată, când mă bate gândul să aștern pe hârtie, mă gândesc că sunt prea mulți scriitori, totuși…

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro