Triumful și decăderea talentului (II)

iul. 13th, 2018 | By | Category: La Țintă!

România are, statistic vorbind, la fel de multe talente in nuce ca oricare altă țară. Pentru că tot sîntem în grădina fotbalului, am să repet vorbele unui specialist străin, care a vizitat centrele sportive de copii din România. După părerea lui, puștii sînt foarte talentați, doar că, în materie de tehnică personală, sînt în urmă. Ei bine, și în materie de literatură, stăm la fel. Copii și adolescenți cu talent avem. Proporțional vorbind, la fel ca marile culturi, deci nu-i problemă. Unde se duc, însă, toatea astea cînd se duc? Pe apa Sîmbetei. De ce? Pentru că deprind (fără voia lor, firește) niște proaste obiceiuri care le alterează percepția și le deformează scrisul. Scrisul, dacă mi se permite o comparație nebunească, e ca legatul șireturilor la pantofi. Cînd e automat, eficient și rapid, șireturile nu se mai desfac. E suficient, însă, să le legi aiurea și ai să te împiedici mereu. De mici, autorii noștri potențiali sînt învățați tot ce e mai rău, mai nociv și mai inadecvat despre scris. Astfel, cînd ajunge la maturitate, învățul din copilărie nu mai are dezvăț.

Cum spuneam săptămîna trecută, prima vinovată e școala. Pentru că nu-i învață pe copii să citească, să înțeleagă și să povestească – cu cuvintele lor – ce au citit. Prima caracteristică a învățămîntului e mediocritatea absolută. Textele din cărțile de română ale ciclului primar (acolo unde s-ar presupune că se formează în primul rînd obișnuințele cititului) sînt, în marea lor majoritate, inepte, inadecvate – mai rău –, de neînțeles pentru copii. Autori de care nu am auzit niciodată întristează hîrtia cu producțiuni penibile. Și cu scuza că se adresează copiilor, că e „pe înțelesul” lor. E uimitor să constați că oameni în toată firea pot gîndi asemenea bazaconii. Și anume că dai tineretului subproduse pentru că nu au capacitatea să înțeleagă. Și că, prostindu-te, vorbind ca oligofrenii, vei trezi interesul unui prostovan. Scuze, dar eu așa percep textele, în marea lor majoritate. Nu e vorba să furnizezi ca material didactic nici Finnegan’s Wake, nici Fenomenologia spiritului. Dar e plină istoria literaturii de cărți pentru copii care duduie de talent, invenție, surpriză, insolit – și „învățăminte”.
Am două contra-argumente. Vorbind cu o prietenă din Spania, mi-a povestit că fetița ei citește literatură pentru copii, iar la ore comentează, povestesc, analizează. „Și îi place?” am întrebat. „La nebunie. Mi-a împuiat capul. Aici, mi-a răspuns, oamenii citesc pe rupte. Mai ales în metrou, în autobuz, la cafenele… Citesc pentru că le place.” Al doilea exemplu vine de la două scriitoare de la noi care au organizat, cu copiii, cursuri de literatură. Și au încercat să vadă dacă o povestire cum e Metamorfoza lui Kafka e prea grea pentru 9-11 ani. O să rîdeți, n-a fost. De ce? Păi, recitiți-o. E atît de simplă în felul în care descrie acțiunea, că o înțelege și un copil.
Odată ce înaintează în vîrstă, elevilor li se inoculează cu perfidie și cu aceeași inconștiență radioasă, binevoitoare, ideea că sînt iremediabili proști. N-au nici o șansă să înțeleagă ce au citit, dacă nu vine cineva (din cer, din negura exegezei) să le explice cît de greșit, cît de inadecvat au putut pricepe. Regula generală e că autorul e atît de genial și de complicat, că textul nu e pentru neica Nimeni. E nevoie de un alt geniu, cel critic, să explice ce a vrut să spună autorul. Pentru că, afurisitul, a scris una, da’ noi, elevii, trebuie să înțelegem alta. Iar întrebarea firească „Da’ de ce n-a zis autorul ce a vrut să zică?” este rușinea supremă. Așa s-a umplut gimnaziul de referate și citate de pe net, pe care copiii le copypăstuiesc în veselia generală.

Rezultatul e unul simplu și clar. La sfîrșitul clasei a XII-a, 99% dintre absolvenți își jură nu că nu vor mai scrie nimic niciodată, dar nici nu vor mai citi (mai ales literatură română). Convingerea lor e că literatura e „cumplit meșteșug de tîmpenie”.

Bine, bine, veți spune, dar ce se întîmplă cu cei 1%?

E o poveste și mai neagră. Dar, cum zice în „1001 de nopți”, văzînd că se crapă de ziuă, sfioasă, Șeherezada tăcu.
Pe săptămîna viitoare!

Florin IARU

Număr de vizualizări :2440


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro