Lansarea primei cărți pentru copii cu personaje rome din literatura română: ”Povestea kendamei pierdute. O istorie din Ferentari”, de Adina Rosetti

mai 27th, 2018 | By | Category: Agenda de carte

Duminică, 3 iunie 2018, între orele 12:00 și 13:00, la standul Bookfest Junior (Romexpo Pavilionul B2),  Asociația Cu Alte Cuvinte organizează, alături de Editura Arthur, lansarea primei cărți pentru copii cu personaje rome din literatura română, ”Povestea kendamei pierdute. O istorie din Ferentari”, scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Irina Dobrescu.  Lansarea va avea loc în prezența autoarelor și a Magdei Matache, activistă și cercetătoare la FXB Harvard School of Public Health.”Povestea kendamei pierdute” este prima carte a proiectului Noii povestitori, lansat în martie 2017 de către asociația Cu Alte Cuvinte. Proiectul este destinat creatorilor de literatură pentru copii care își propun să dea glas personajelor de etnie romă.

Pentru prima ediție, asociația a organizat împreună cu Adina Rosetti și Irina Dobrescu doisprezece ateliere de creație la care a participat un grup de copii de la Clubul de Educație Alternativă din Ferentari. Poveștile lor au fost o sursă de inspirație și documentare pentru o carte de ficțiune ilustrată, Povestea kendamei pierdute.

Proiectul a fost realizat cu ajutorul a 152 de donatori care au susținut campania de strângere de fonduri pe platforma Indiegogo, și cu sprijinul Fundației Autonom. De asemenea, proiectul este susținut și de Consiliul Europei – Roma and Travellers Team.

500 de cărți vor fi donate către școli și organizații educaționale, iar o parte din profiturile realizate din vânzarea cărții vor fi donate Clubului de Educație Alternativă.

Parteneri: Policy Center for Roma and Minorities și Global Shapers Bucharest Hub.

Mai multe informații despre carte: www.cualtecuvinte.com/ro/noiipovestitori/

Număr de vizualizări :637


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro