Duo Kitharsis, în recital la Gala concursului „Talente în afirmare”

mai 2nd, 2018 | By | Category: Eveniment

Duminică, 10 iunie 2018, ora 17.00,  “Duo Kitharsis”, format din Alexandra Petrisor si Dragos Horghidan, va susține un recital în cadrul concertului galei laureaților “Talente în afirmare” Repertoriul va fi format din muzică românească pentru a marca Centenarul Marii Uniri din anul 1918.

Duo Kitharsis a luat ființă la București, în anul 2009 și îi are în componența sa pe chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan.

După absolvirea cu succes a Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, la clasa de chitară a Lect. Univ. Dr. Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu, începând cu anul 2013 Duo Kitharsis își continuă studiile la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai celebre duo-uri de chitară din lume, Duo Melis – Alexis Muzurakis şi Susana Prieto. In iunie 2016, cei doi termina studiile de Master, fiind absolventi Academiei de Muzica si Universitatii din Strasbourg, cu mentiunea “Excelent”

Pe lângă recitaluri susţinute pe unele dintre cele mai importante scene ale României, precum: Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Șuţu, Palatul Cantacuzino, Palatul Mogosoaia, Castelul Peleş, ei au cântat şi într-unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică clasică, Festivalul Internaţional “George Enescu”, în 2011.

În anul 2015 Duo Kitharsis înregistrează primul CD cu lucrări din creația compozitorilor Jean Philippe Rameau, Mauro Giuliani, Dusan Bogdanovici, Manuel de Falla și Astor Piazzolla. CD-ul care include atât lucrări original scrise pentru două chitare cât și transcripții proprii, s-a bucurat de un mare succes în rândul melomanilor.

Duo Kitharsis a fost invitat să susţină concerte pe scenele internaţionale din Germania, Franţa, Italia şi Polonia.

Intrarea la recitalul din 10 iunie 2018, orele 17.00 este liberă!

Număr de vizualizări :169


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro