Conferința „1918-2018. Prin oglinzile științei“, dedicată Centenarului Marii Uniri

mai 30th, 2018 | By | Category: Postcard

În zilele de 29 şi 30 mai 2018, Institutul Cultural Român de la Viena şi Institutul de Romanistică al Universității din Viena găzduiesc conferința ştiinţifică intitulată „1918-2018. Prin oglinzile științei“, dedicată Centenarului Marii Uniri. Colocviul îşi propune să analizeze importanța celor 100 de ani de istorie, domeniile ştiinţifice avute în vedere fiind: istorie, psihosociologie, economie istorică, juridic, istoria mentalităților, lingvistică și literatură. În acest scop sunt invitaţi specialiști care surprind din perspectiva domeniilor de expertiză și analizează comparativ anii 1918 și 2018.

Seria de prelegeri este iniţiată şi coordonată de dr. Petrea Lindenbauer și dr. Florin Oprescu.  Proiectul este organizat de Institutul de Romanistică al Universității din Viena, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, Ambasada României în Austria, Institutul Limbii Române din București şi Societatea Austro-Română din Viena.

Invitați: dr. Bogdan Murgescu (Universitatea din București) – analiză istorico-economică; dr. Otilia Hedeșan (Universitatea de Vest din Timișoara) – analiză etnologică; dr. Constantin Bărbulescu (Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca) – analiză istorico-medicală; dr. Alin Gavreliuc (Universitatea de Vest din Timișoara) – analiză psihosociologică; dr. Raluca Bercea (Universitatea de Vest din Timișoara) – analiza juridică; dr. Jana Páleníková (Universitatea din Bratislava) – analiza literaturii comparate; dr. Petrea Lindenbauer (Universitatea din Viena) – analiză lingvistică; dr. Florin Oprescu (Universitatea din Viena) – analiza literaturii.

Intrarea la evenimente este liberă.

Programul conferinței

Marți, 29 mai

Institutul de Romanistică al Universităţii Viena

(Spitalgasse 2, Hof 8, 1090 Viena)

13:15-14:30, ROM 8:

dr. Bogdan Murgescu: Economia României 1918-2018

– elemente pentru un bilanț la Centenar

15:00-16:30, ROM 5:

dr. Constantin Bărbulescu: 100 de ani de serviciu sanitar rural

dr. Jana Páleníková: Despre relațiile culturale româno-slovace după anul 1920

Institutul Cultural Român de la Viena

(Argentinierstr. 39, 1040 Viena)

18.30-20.30 Masă rotundă: 1918-2018. Drept. Psihosociologie. Literatură

Moderare: dr. Petrea Lindenbauer

Participanţi: dr. Raluca Bercea, dr. Alin Gavreliuc, dr. Florin Oprescu

Miercuri, 30 mai 2018

Institutul de Romanistică al Universităţii Viena

(Spitalgasse 2, Hof 8, 1090 Viena)

13.15-14.45, Rom 10: dr. Otilia Hedeșan: Folk/clorul. Cum l-am înțeles?

Cazul românesc al ultimului secol

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Număr de vizualizări :345


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro