Turneu extraordinar al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu: ”Flautul fermecat – Twenty Shades of Music”
mai 24th, 2018 | By admin
În perioada 3 – 10 iunie 2018, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu va susține șase recitaluri în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României. ”Flautul Fermecat” 2018 marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Ion Bogdan Ștefănescu împreună cu chitaristul Costin Soare a pregătit un repertoriu special, sub tema „Twenty Shades of Music”. Repertoriul include piese de Celso Machado, Béla Bártok, Astor Piazzolla, Miroslav Tadic, la care se adaugă piese pentru chitară de Ariel Ramirez și Jorge Morel, care vor fi interpretate de Costin Soare. Cadența anuală cu care s-a organizat turneul ”Flautul fermecat” începând din 2012 – uneori au existat chiar două ediții pe stagiune – l-a impus în cadrul evenimentelor culturale cu tradiție. Programul de anul acesta aduce în atenția publicului o muzică ce aparține țărilor sudice, o muzică cu anumite caracteristici întâlnite doar în Balcani și America de Sud. Zone îndepărtate geografic, dar foarte apropiate din punct de vedere semantic și ca structură artistică. Sunt douăzeci de fațete, de stări ale muzicii cu care vor lua contact cei prezenți la recitalurile ”Flautului Fermecat”. Vor asculta o muzică plină de lascivitate, tristețe, resemnare, dor, dar și exuberanță, joc, umor și chiar inocență, sentimente proprii folclorului românesc sau celui sud-american. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.