spot_img

21 de finaliști ai Concursului InstantAdolescența 2018

Sâmbătă, 28 aprilie 2018, la Clubul ”Jos Pălăria” din București, a avut loc ședința de deliberare a juriului Concursului Naţional de Fotografie InstantAdolescența – cele mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil, care exprimă originalitate, creativitate şi hobby-uri adolescentine. Fotografiile au fost selectate şi premiate de un juriu prezidat de artistul și curatorul Mihai Zgondoiu, un juriu din care au făcut parte scriitorul Dan Mircea Cipariu și artistul vizual Gabi Stamate. Concursul este unul dintre evenimentele celei de-a XXI-a ediții a Festivalului ”Salut,Adolescența”, organizat, între 7-13 mai 2018,  de  Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și asociațiile Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții. În urma jurizării au fost selectate fotografii realizate de 21 de adolescenți, din București (Daria Călugăru, Gabriel Cărtărescu, Dalesia Cozorici, Adrian Ionescu, Elisa Merca, Memet Mert, Adriana Mihalcea, Patricia Nicorescu, Rareș Tudose, Sara Andreea Zapodeanu), Arad (Cătălin Alb, Robert Florea, Bianca Ștefania Ifrim, Raul Lile), Fălticeni (Ștefan Airinei, Ionela Cosmovici), Drobeta-Turnu Severin (Olimpa Huidu-Buzdugan, Cristian Popescu),  Mediaș (Lucia Alexandra Caragiov),  Saravale – Timiș (Amalia Claudia Obrejan) și Chișinău – Republica Moldova ( Alina Gâscă).

Lucrările selectate sunt  expuse pe platforma online http://concurs.ziua-a.ro/foto-selectate.php și vor fi proiectate în cadrul Galei „Salut, Adolescenţă” și sub formă de printuri de mari dimensiuni la Palatul Suțu- Muzeul Municipiului Bucureşti (gardul acestei instituţii va fi transformat în simeze de spaţiu public). Joi, 10 mai 2018, ora 17:00, va avea loc vernisajul expoziţiei. Expoziția este inclusă în cadrul evenimentelor ce marchează Noaptea Europeană a Muzeelor (19 mai 2018). Premiile InstantAdolescenţa vor fi acordate duminică, 13 mai 2018, de Ziua Adolescentului, ora 12.00, Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie (str. Sf. Dumitru, nr.2), în cadrul Galei „Salut, Adolescenţă!”.

De asemenea, fotografiile vor fi cuprinse în   antologia „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”, antologie ce va fi lansată miercuri, 9 mai 2018, ora 17.00,  la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu, nr.8), în cadrul Galei „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”. Povestiri cuprinse în antologie vor fi citite pe scenă de marii actori Ioana Crăciunescu şi George Mihăiţă, în cadrul unui spectacol de povestiri şi blues moderat de Dan Mircea Cipariu şi Mike Godoroja (cu trupa Blue Spirit). Radio Romania Cultural va înregistra Gala ”Cele mai frumoase povestiri” și o va difuza în grila de vară. Producător: Anamaria Spătaru. Art director: Mihai Zgondoiu. Redactor: Teodor Dună.

Festivalul ”Salut, Adolescența” celebrează Ziua Adolescenților
Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și asociațiile Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenții organizează, între 7-13 mai 2018, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului ”Salut, Adolescența”, un program de educaţie culturală şi de promovare a operelor literare şi artistice realizate de adolescenţi din România şi Republica Moldova, program menit să celebreze a douăzeci și una ediţie a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României. Programul este co-finanţat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) și este inclus în cadrul evenimentelor care sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire. Timp de o săptămână, vor avea loc următoarele evenimente: dezbaterea ”Literatura pentru adolescenți – între canonic, iconic și bestseller” ( luni, 7 mai 2018, ora 17:00; invitaţi: prof.univ.dr. Silviu Angelescu, conf.univ.dr. Paul Cernat, Bogdan Alexandru Stănescu, coordonatorul colecțiilor ”Junior” și ”Biblioteca Polirom” – Editura Polirom, Dan Pleșa, directorul Editurii Vellant; moderator: Cristian Teodorescu); lectura publică ”Poemul A” (marți, 8 mai 2018, ora 17:00; moderator: Dan Mircea Cipariu); Gala „Cele Mai Frumoase Povestiri ale Adolescenților” (miercuri, 9 mai 2018, ora 17:00; de Ziua Europei premiem cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de juriul format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”; povestiri cuprinse în antologia „Cele Mai Frumoase Povestiri ale Adolescenților” vor fi citite de marii actori Ioana Crăciunescu şi George Mihăiţă, în cadrul unui spectacol de povestiri şi blues moderat de Dan Mircea Cipariu şi Mike Godoroja); vernisajul expoziţiei InstantA (joi, 10 mai 2018, ora 17:00; expoziţie și vernisaj ale celor mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil; coordonator: artistul vizual Mihai Zgondoiu); Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni ”Jos Pălăria” (vineri-sâmbătă, 11-12 mai 2018; din juriul acestei ediţii fac parte actrița și profesorul universitar Adriana Trandafir, actrița Delia Seceleanu și poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean); Gala ”Salut, Adolescența” (dumincă, 13 mai 2018, de Ziua Adolescenţilor, ora 12.00, Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie; cu participarea extraordinară a unei trupe de adolescenți – ”Al nouălea cer”, cu Ana-Maria Godoroja – voce, Lorin Mihalache -percuție, Andrei Cerbu – chitară, Alex Godoroja – sintetizatoare, coordonator muzical: Mike Godoroja; invitat special: George Mihăiţă, iniţiatorul Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997; amfitrion: Dan Mircea Cipariu).

Programul Festivalului ”Salut, Adolescența” poate fi consultat la adresa web: www.ziua-a.ro

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și asociațiile Euro CulturArt şi Clubul UNESCO – „Adolescenții”

Co-finanțator: AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional)

Parteneri:  Muzeul Municipiului București, Cafeneaua Jos Pălăria

Finaliștii Concursului Naţional de Fotografie InstantAdolescența

Ștefan Airinei, 16 ani, Colegiul ”Vasile Lovinescu” din Fălticeni, județul Suceava

Cătălin Alb, 16 ani, Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” din Arad, județul Arad

Lucia Alexandra Caragiov, 16 ani, Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” Mediaș

Daria Călugăru, 17 ani, Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București

Gabriel Cărtărescu, 15 ani, Liceul German Hermann Oberth din Voluntari, județul Ilfov

Ionela Cosmovici, 18 ani,  Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” din Fălticeni, județul Suceava

Dalesia Cozorici, 18 ani, Colegiu Național ”Iulia Hadeu” din București

Robert Florea, 17 ani, Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” din Arad, județul Arad

Bianca Ștefania Ifrim,16 ani,  Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” din Arad, județul Arad

Adrian Ionescu, 14 ani, Școala Gimnazială 195 din București

Alina Gâscă, 17 ani, Liceul Teoretic ,,Pro Succes” din Chișinău, Republica Moldova

Olimpia Huidu Buzdugan, 14 ani, Școala Gimnazială ”Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți

Raul Lile, 18 ani, Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din  Arad, județul Arad

Elisa Merca, 15 ani, Liceul German Hermann Oberth din Voluntari, județul Ilfov

Memet Mert, 15 ani, Liceul Internațional din București

Adriana Mihalcea. 17 ani, Liceul teoretic ”C.A. Rosetti” din București

Patricia Nicorescu, 16 ani, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din București

Amalia Claudia Obrejan, 14 ani, Școala Gimnazială din comuna Saravale, județul Timiș

Cristian Popescu, 14 ani, Școala Gimnazială ”Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți

Rareș Tudose, 16 ani, Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București

Sara Andreea Zapodeanu, 15 ani, Liceul German Hermann Oberth din Voluntari, județul Ilfov

Premiul I (ex aequo)

Cătălin Alb, 16 ani, Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” din Arad, județul Arad

Gabriel Cărtărescu, 15 ani, București, Liceul German Hermann Oberth din Voluntari, județul Ilfov

Premiul II (ex aequo)

Lucia Alexandra Caragiov, 16 ani, Liceul Tehnologic “Școala Națională de Gaz” Mediaș

Daria Călugăru, 17 ani, Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București

Premiul III (ex aequo)

Memet Mert, 15 ani, Liceul Internațional din București

Cristian Popescu, 14 ani, Școala Gimnazială ”Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți

Mențiuni

Alina Gâscă, 17 ani, Liceul Teoretic ,,Pro Succes” din Chișinău, Republica Moldova

Robert Florea, 17 ani, Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” din Arad, județul Arad

Raul Lile, 18 ani, Liceul Teoretic “Adam Muller Guttenbrunn” din  Arad, județul Arad

Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi în Comitetul Director al USR. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa: “singurătatea vine pe facebook”, Editura Tracus Arte, 2012. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici, Virgil Scripcariu, Aurel Tar, Adrian Alexandru Ilfoveanu, Peter Madaras şi Dan Vişovan. Este directorul www.agentiadecarte.ro , spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă.

Gabi Stamate s-a născut în oraşul Ploieşti, România, în anul 1958. De-a lungul timpului s-a interesat constant de studiul şi înţelegerea limbajului vizual şi a frecventat diverse forme de şcolarizare artistică. Este absolvent de regie de film şi master în artă murală, rută laică. Este membru U.A.P. din România, secţia Multimedia. Preocupările sale artistice vizează, deopotrivă, atît aspecte teoretice legate de domeniul filosofiei artei cît şi experimente în zona foto/video, instalaţie şi new media. Din anul 1978 trăieşte şi lucreză în Bucureşti.

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist vizual, asist. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Design (din 2014), iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană din București (dec. 2009 până în prezent), inițiator și co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (din 2012 – 2014), co-curator Atelier în tranziție (2009-2013), Graphic Designer la Teatrul de Comedie din București (2005 – până în prezent). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 2005). Oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și print la video-instalații, acțiuni-performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: Noul Zid / Calina-spațiu de artă contemporană Timișoara 2017, Dada Brancusi / Galeria MB-XL Bruxelles 2016 & Galeria Galateca – București 2016, Mâna de aur a artistului / Galeria FivePlus – Viena 2014 & Galeria Aiurart – București 2013, Somnul lui Lenin / Piața Presei – Bucureşti 2011, Linia Roșie / Centrul Național al Dansului din Bucureşti 2011, Covorul Roșu / Curtea Muzeului Schlooss – Linz, Austria 2011, Libertatea ca șablon / Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts USA 2010, Eu matriță / Galeria Calina – Timișoara 2009, Eu / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu 2008. A mai participat în proiectele vizuale de grup: RERE. Overriding Design with Art and Vice-Versa – Vienna Design Week 2016, DADADA – Media Art Festival – Muzeul de Artă – Arad 2016, Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art) 2014, IEEB4 & IEEB7 (International Experimental Engraving Biennial 2010, 2016), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă Luciano Benetton (IT), Colecția de artă Alain Servais (BE), Colecția de artă Avium (RO), Colecția de Artă Daniel Ștefănică (RO), Colecția de Artă Năsui (RO), Colecția de Artă Herczeg (RO), Colecția de Artă Calina, Colecția de Artă DFEWA (DE), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508