”Orice zi din viața mea se află sub miracolul uimirii”

apr. 21st, 2018 | By | Category: Studioul de carte

Luminița Potîrniche s-a născut la 22 iunie 1962, la Galați. Activitate literară (începând cu anul 1980): membru Cenaclul “Ștefan Petică”, Galați ; membru Cenaclul “Noduri și semne”, Galați. Premii (selectie): Premiul Bibliotecii Județene Nicolae Iorga din Ploiești la Festivalul de creație “Miron; Radu Paraschivescu”, Văleni de Munte,1982; Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania la “Salonul Literar Dragosloveni” -Vrancea, 1983 ; Premiul III la Festivalul de creație “Tudor Arghezi”, Tg.Jiu,1983; Premiul Revistei “Convorbiri Literare” la Festivalul “Nicolae Labis”, ediția a VI a, Mălini, 1984; Premiul ziarului “Făclia” din Cluj la “Zilele George Cosbuc”, Bistrița, 1985 ; Câștigătoarea etapei de iarnă a “Ordinului Rozelor”, Ucraina, 2018, s.a. Volume publicate: “Dumitru Chicuș 30”, Editura Vinea, 2015 ; “O poveste visată din două unghiuri diferite”, Editura Eikon, 2016; “Bu-hu- hu din noaptea iubirilor moarte”, Editura Vinea, 2016 ; “Despre zboruri căzând”, Editura Grinta, 2017. În pregătire: “Poduri lirice”-  volum colectiv bilingv, Noua Zeelandă.

În cărțile dumneavoastră vorbiți despre viață, oameni, iubire, dar și despre boală, indiferență, durere, depresie, moarte. Par a fi două trăiri, două planuri în care trăiți și zi și noapte, în care vă regăsiți și de ce?

Probabil că am fost un copil depresiv. De când mă știu am fost însoțită de o tristețe care mă făcea să gândesc în ascuns la situații viitoare, la momentul în care părinții mei vor dispărea din dimensiunea lor pământeană, poate și din cauza faptului că am fost copil unic. Cred că am avut întotdeauna conștiența singurătății, fobia singurătății, obsesia singurătății. Dar cum toți suntem, într-un fel sau altul, paradoxali, singuraticii pot fi mai iubitori de oameni decât cei cu existențe derulate în tumultul mulțimii. De aceea, în poezia mea vorbesc despre partea luminoasă a vieții, dar și despre partea ei întunecată pe care mulți dintre noi preferăm să o ignorăm sau să o trecem sub tăcere. Vrem sau nu vrem să acceptăm, toate acestea există , uneori în aceeași viață, așa cum anotimpurile împart anul. Important este să fim conștienți, deschiși, să ne fie întru folos lăuntric, să nu ne dărâme ci să ne zidească.

Ați publicat patru cărți de poezie: „Dumitru Chicus 30” (ed.Vinea, 2015), „O poveste visată din două unghiuri diferite” (ed. Eikon, 2016), „Bu-hu-hu din noaptea iubirilor moarte” (ed. Vinea, 2016), „Despre zboruri căzand” (ed. Grinta, 2017). Când a început drumul spre poezie, pe unde ați călătorit și unde sunteți acum? cele patru cărți v-au schimbat?
Cred că am iubit din copilărie cuvantele, imaginile, cărțile. Jucăria mea preferată fusese o carte în care, neștiind încă să citesc, îmi imaginam că sunt scrise tot felul de lucruri, mereu altele în funcție de cerințele jocului meu. Ai mei citeau, primele cărți citite au fost recomandate de mama. În casa noastră se foloseau cuvinte diferite pentru același lucru, mama fiind moldoveancă și tata oltean. Cred că și acest fapt m-a îmbogățit. În anii de școală cred că s-a conturat aplecarea mea către scris. Scriam în liceu, trimiteam poezii pe la reviste, așteptam cu emoție răspunsuri prin rubricile de poștă a redacției. Primul „cenaclu” a fost corespondența mea cu Vasile Vecinu, un om pe care nu l-am întâlnit niciodată dar care a întrezărit în mine potențialul și l-a încurajat. Nu aveam mașină de scris, îmi dactilografia poeziile, mi le trimitea la concursuri și festivaluri. Din anii aceia datează multe premii pe care le-am obținut. Mi-a întocmit primele așa-zise manuscrise, în forma acelor timpuri, cu care puteam bate la ușa unei edituri în speranța că voi reuși să câștig un concurs de debut. Lucrul acesta era foarte dificil, doar trei-patru edituri organizau acest fel de concursuri, numărul debutanților fiind limitat. Mai exista Editură Litera, singura care te putea publică contra cost, eludând astfel furcile caudine ale debutului oficializat dar nu am fost tentată, mi se părea că odată ce îmi voi plăti apariția cărții nu voi mai putea fi sigură dacă este sau nu valoroasă. Poate din acest motiv am și astăzi acest sentiment dilematic, publicarea ca o activitate economică versus publicarea ca un fapt cultural.
Prin anii 80 am început să frecventez regulat Cenaclul „Ștefan Petică”, apoi „Noduri și semne” la fondare, Cenaclul cadrelor medicale. Am avut pentru prima oară colegi într-ale scrisului. Violeta Ionescu, Cezarina Adamescu, Ruxandra Anton, Valentina Teclici, Maria Timuc, George Ligea, Mihail Galatanu, Corneliu Antoniu, Ion Chiric, Sterian Vicol, Ion Trandafir, Paul Sân-Petru, Ion Zimbru și mulți, mulți alții sunt oameni pe care i-am cunoscut atunci.
Participarea la concursuri și festivaluri prin țară mi-a oferit posibilitatea să stau aproape de oameni care îmi păreau intangibili, doar nume pe cărți, să cunosc poeți și scriitori din generația mea, G.V.Precup, Gellu Dorian, Elena Stefoi etc. Am primit Premiul Uniunii Scriitorilor la Salonul Dragosloveni în 1983 din mâna academicianului Al. Piru, nu puțin lucru pentru mine. Apoi, a urmat o lungă perioadă de absență. Nu știu dacă eu am lipsit din poezie sau poezia a lipsit din mine. Cenaclul s-a desființat, am mai căutat o vreme variante în care să mă regăsesc, am mai scris sporadic, apoi deloc. Crezusem că nu voi putea să trăiesc fără scris dar am trăit fără scris vreo 20 de ani. Privind retrospectiv mă gândeam că ni se și poate lua ceva ce ni s-a dat, mie mi se luase poezia.
În 2013 viața mea s-a cambrat, m-a zguduit, m-a trezit. Mi s-a dat din nou poezia sau ea a coexistat în tot acest timp și a așteptat un moment potrivit.
Am debutat în volum târziu, poate foarte târziu ar spune unii, datorită unui om de mare valoare, Nicolae Tzone. Am publicat „Dumitru Chicus 30” la Editura Vinea în 2015. Au urmat „O poveste visată din două unghiuri diferite” la Editura Eikon și „Bu-hu-hu din noaptea iubirilor moarte” la Editura Vinea în 2016 și „Despre zboruri căzând” la Editura Grinta în 2017. Eu cred că am publicat la timpul potrivit, acesta o fi fost timpul meu.
Unde mă aflu acum? Pe un drum care știu de unde vine, dar nu știu unde duce, nici cât. Datoria mea față de mine și de ce mi s-a dat este să rămân onestă și să încerc să înapoiez darul, dacă se poate, îmbogățit.

Vă cunoașteți publicul? Se mai citește astăzi poezie?
Da, cred că îmi cunosc publicul. Oricât de repudiat și controversat ar fi mediul on line, rămâne o modalitate de acces la cititor. Poate cărțile nu se cumpără, există o criză a vanzarllor de carte și mai ales a celei de poezie. Din motive financiare sau din lipsă de timp alocat cititului oamenii nu mai cumpără cărți. Dar pe suport electronic se mai caută, se mai citește, se mai frunzareste, se mai vorbește despre. E o cale de popularizare și de a starni interesul. Nimeni nu știe care va fi viitorul. Dar dacă acestea sunt instrumentele zilei trebuiesc folosite. Desigur, dezideratul este să se publice carte iar mediul on line să fie doar o alternativă de popularizare.

Povestiți-mi o zi din viața dumneavoastră. La ce lucrați în acest moment?
Orice zi din viața mea se află sub miracolul uimirii. Sunt fericită că mi-am păstrat intactă capacitatea de a mă uimi. Totul este repetabil și mereu nou. Chiar și regenerarea naturii, succesiunea anotimpurilor, înțelepciunea de a ne iubi vârstele, exercițiul bunătății și al luminii, speranța, recunoștința sunt vechi de când lumea, repetabile dar niciodată redundante. Prin ele putem experimenta noi trăiri. Din ele se cerne poezia, uneori.
Scriu în fiecare zi, atât cât mi se îngăduie. Nu fiecare zi este prolifică și inspirată. Mă bucur când mai primesc un semnal favorabil. În câteva zile va apărea la Editura Grinta o antologie a Direcției 9 în care sunt și eu prezentă, un motiv de bucurie. Prin octombrie va apărea în Noua Zeelandă, prin bunăvoința doamnei Valentina Teclici, un nou volum din ciclul Poduri lirice, ediție bilingvă, în care sunt inclusă, alt motiv de bucurie. Și, de regulă, scriu fără să mă gândesc că o fac pentru un volum anume. La timpul potrivit, din ceea ce este scris deja se va mai naște o carte. Poezie este, edituri există, doar momentul fast este așteptat.

Ați avut / aveți un model, sau mentor literar? Dar prietenii literare?
Nu am avut mentor. Poate doar ce am citit, la început fără discernământ, cu aviditatea copilului care descoperă lumea, apoi manifestând preferințe, pasiuni, statornicii să-mi fi format discursul poetic. Prietenii literare au fost, de cele mai multe ori epistolare. Am corespondat în anii de început cu Niculae Alexandru-Vest, Mihail I.Vlad. Acum mă bucur de prietenia poetului Nicolae Tzone care mă onorează. Am rămas în bune relații cu oamenii pe care i-am cunoscut din timpuriul activității mele literare și care nu m-au uitat doar pentru că am lipsit atâta vreme. Oricum, eu nu uit. Am o bună memorie a trecutului și pe fiecare om întâlnit în cale îl păstrez într-o pagină de caldă amintire.

Vă vine acum în minte vreo întâmplare legată de vreun scriitor?
Nu știu dacă chiar întâmplări…Mai degrabă îmi vin în minte momente unice când am avut șansa de a fi în preajma unor oameni speciali, de a vorbi cu ei, de a-i asculta, că de exemplu Lucian Valea care era un vulcan de spirit, o coamă leonină, o barbă de patriarh și mult, mult umor, Teohar Mihadas, mare prieten al lui Lucian Blaga, pe care îl ascultam cu sfințenie gândindu-mă că îl cunoscuse chiar pe însuși poetul ca o lebădă mută, Corneliu Sturzu care glumea că amândoi purtăm nume de păsări, Horia Zilieru care mi-a acordat o oarecare atenție la decernările de la Dragosloveni, stârnindu-i mamei sistemele de alarmă…

Un poem preferat pentru finalul interviului.

pastel

era seară și bondarii făceau o miere neagră ca smoala
în fagurii lor suspendați deasupra amurgului.
nebunilor le înfloreau degetele
pe gratiile de la ferestre
și ți se rupea inima de cât de frumos
recitau din Baudelaire.
seară era spre noapte
și veneau stoluri de vise către
ochii obosiți ai păsărilor din colivii.
se auzea un imn cântat la archebuză
pe un deal,undeva în mister.
noapte se făcuse de acum
și rămăsesem singură
și nu reușeam să te-adorm.

(interviu realizat de Angela Baciu, aprilie 2018)

Număr de vizualizări :563


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro