Omagierea regizorului Mihai Zaborilă, la Iași

mart. 14th, 2018 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 17 martie 2018, ora 11.00, la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi – Casa Balş, în Sala Eduard Caudella, va avea loc omagierea regizorului Mihai Zaborilă, care  împlineşte frumoasa vârstă de 90 ani. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Programul acestui important eveniment pentru viaţa culturală ieşeană va cuprinde lansarea volumului „Pledoarie enesciană”, semnat de Mihai Zaborilă, Viorel Cosma şi Grigore Constantinescu, prezentat de prof. univ. dr. Nicolae Creţu şi prof. univ. dr. Mihai Dorin. Evenimentul va cuprinde şi un scurt program artistic susţinut de violonista Ştefania Turcu, elevă la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, corepetitor prof. univ. dr. Aurelia Simion şi lector. univ. dr. Oana Andreea Severin – soprană, corepetitor conf. univ. dr. Cezara Petrescu.

Mai mulţi reprezentaţi de marcă ai fenomenului cultural ieşean şi-au anunţat prezenţa la eveniment pentru a-şi prezenta omagiul faţă de regizorul Mihai Zaborilă.

Moderatorul acţiunii va fi Rodica Rodean, preşedinte şi membru fondator al Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi.

Evenimentul face parte din proiectul „Personalităţi ieşene”, iniţiat în anul 2013,  prin care se intenţionează a se face cunoscută activitatea unor personalităţi care au contribuit fundamental la promovarea şi cunoaşterea valorilor oraşului.

Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei”, Asociaţia Prietenii Operei „Ion Goia” şi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi.

Număr de vizualizări :893


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro