Eveniment dedicat Zilei Internaționale a Femeii, la Teatrul Dramaturgilor Români

mart. 2nd, 2018 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 7 martie 2018, începând cu ora 18.00, în Sala Ion Băieșu din Calea Griviței 64-66, Teatrul Dramaturgilor Români sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii printr-un eveniment cultural inedit, un spectacol de poezie și teatru, dedicat în mod special doamnelor şi domnişoarelor. Adriana Trandafir și George Mihăiță oferă femeilor cel mai frumos cadou: un recital de poezie românească dedicat lor, într-o atmosferă plină de delicatețe și romantism, precum și multe alte surprize.

Seara va continua cu un spectacol al Teatrului Coquette care aduce în prim-plan femeia-dramaturg, femeia-actor și femeia-regizor. Pornind de la textul Luciei Verona, Olga Delia Mateescu vine cu Moștenirea – o combinație între comedie, dramă și mister, un spectacol … cu gust de șampanie. Regia este semnată Ingrid Bonța.

Evenimentul, organizat de Teatrul Dramaturgilor Români în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Rezervări: 0756021105.

Număr de vizualizări :587


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro