spot_img

Al unsprezecelea TESZT pentru publicul timișorean

Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT – va fi organizat de către Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” în perioada 20-27 mai 2018 în sălile Teatrului Maghiar și ale  Cercului Militar din Timișoara. Selecția spectacolelor prezintă formate teatrale convenționale și alternative, dans contemporan, performance-uri bazate pe videomapping, o instalație multimedia, urmărind să suprindă să surprindă tendințele relevante pe scena acestor ani în Europa. Deși interesul primar este de a funcționa ca o „vitrină” pentru cele mai bune spectacole produse recent în euroregiunea DKMT, cu accent pe Ungaria și țările fostei Iugoslavii, TESZT 2018 va prezenta publicului timișorean și spectacole din Europa de Vest. După fiecare spectacol se vor organiza, ca în anii precedenți, discuții cu artiștii, publicul având ocazia de a pune întrebări și a afla detalii legate de procesul de creare a spectacolului. De asemenea, va fi organizat un workshop de dans contemporan coordonat de Toula Limnaios și dansatorii trupei sale din Berlin, cie.toula limnaios. Noutatea acestei ediții constă în programul „Xtensions”, care se va desfășura în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021 și va prezenta spectacole cu acces gratuit pentru public, majoritatea în aer liber.

Programul detaliat și descrierea spectacolelor vor fi publicate în curând, odată cu punerea în vânzare a biletelor și abonamentelor. Redăm în continuare spectacolele care au fost selectate pentru a unsprezecea ediție TESZT.

Programul principal

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara

Jörg Graser:

Rabenthal

Regie: Radu Afrim

Qendra Multimedia, Pristina (Kosovo)

Jeton Neziraj:

Un spectacol cu patru actori și niște porci și niște vaci și niște cai și un prim-ministru și o vacă Milka și niște inspectori locali și internaționali

Regie: Blerta Neziraj

Teatrul Bitef / Czk Tivat/ Maszk / Think Tank Studio (Serbia-Ungaria-Muntenegru)

Jami district

Regie: Kokan Mladenović

Teatrul Național Subotica, Trupa maghiară (Serbia)

Ingrid Lausund:

Hernie de disc

Regie: Veljko Mićunović

cie. toula limnaios (Germania)

tempus fugit

Concept/ Coregrafie: Toula Limnaios

Teatrul „Kosztolányi Dezső” Subotica (Serbia)

Norul cu pantaloni

Regie: Kokan Mladenović

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Orașul nostru

Regie: Cristian Ban

Trupa Secretă/ Producție Füge, Budapesta (Ungaria)

Tótferi

Regie: Kárpáti Péter

Oriantheatre (Franța)

KA-F-KA

Coregrafie: Mehdi Farajpour

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara

Patrick Ellsworth:

Dansând în noapte

Regie: Kocsárdi Levente

Musical de Vlaicu Golcea

Teatrul „Jászai Mari”, Tatabánya (Ungaria)

Tadeusz Słobodzianek:

Clasa noastră

Regie: Guelmino Sándor

Teatrul Național „Toša Jovanović” Zrenjanin (Serbia)

Zrenjanin

Regie: Boris Liješević

Teatrul Reflektor / E8/ Teatrul Bitef (Serbia)

Macho Men

Concept: Milena Bogavac și Vojislav Arsić

Two Destination Language (Scoția-Bulgaria)

Near Gone

Creat de Katherina Radeva și Alister Lownie

Marco Chenevier/ALDES (Italia)

Această operă despre portocală

Autor: Marco Chenevier

F.A.C.E. Szabó Visual Performing Arts Ensemble (Germania)

Coming out. Omagiu lui P. P. Pasolini

Regie: Szabó Kristóf

Veronika Szabó (Ungaria)

Queendom

Regie: Veronika Szabó

Teatrul Szkéné Budapesta (Ungaria)

Háy János:

Dificil

Regie: Bérczes László

Teatrul „Koreja” Lecce (Italia)

Frame

Design și concept de Alessandro Serra

Ivo Dimcev (Bulgaria)

Sculptures

Concept: Ivo Dimcev

Programul Xtensions

SCHUBERTY-KRAHL-BAUER (Germania)

Anima

Concept: Rike Schuberty, Simon Krahl, Simon Bauer

Los INnato (Spania)

NO/Nato

Concept: Marko Fonseca și Raúl Martínez

Bram Gaafland (Olanda)

Prințul gălăgios al bucătăriei

Concept: Bram Gaafland

Asociația Solidart Timișoara

PREMIERĂ:

Altă zi cu soare

Text și regie: Andrei Ursu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508