Archive for martie 29th, 2018

Corul Madrigal susține tradiționalul concert de Paște, la Ateneul Român

mart. 29th, 2018 | By
Corul Madrigal susține tradiționalul concert de Paște, la Ateneul Român

Duminică, 1 aprilie 2018, de la ora 18:00, la Ateneul Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște. Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu Sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic. Suita de compoziții alese de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, include atât piese cu specific pascal, cât și creații care au făcut istorie în repertoriul cântului coral. Marcând excelența în muzică, fiecare lucrare în parte se dorește a transmite vibrații pioase și profunde, menite să bucure sufletul spectatorilor și ascultătorilor.



17 trupe din 12 țări, la EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition

mart. 29th, 2018 | By
17 trupe din 12 țări, la EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition

În perioada 12 – 19 mai 2018, sub sloganul “100% jazz”, EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition invită iubitorii de muzică la seri memorabile cu jazz de calitate, ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare. O săptămână dedicată concertelor, workshopuri-lor și jam sessions animate de artiști de pe 4 continente, cu backgrounduri culturale diferite, care se luptă pe scenă pentru câștigarea Marelui Premiu. Cu evenimente internaționale prestigioase în portofoliu, participanții vor transforma Bucureștiul în scena jazz-ului mondial.



Denis Dinulescu și Aida Baumler lansează „Călimara cu cerneală”, la Cărturești Verona

mart. 29th, 2018 | By
Denis Dinulescu și Aida Baumler lansează „Călimara cu cerneală”,  la Cărturești Verona

Sâmbătă, 31 martie 2018, ora 13:00, la Cărturești Verona – Ceainărie (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15, București) va avea loc lansarea volumului „Călimara cu cerneală”, de Denis Dinulescu și Aida Baumler, Editura Tracus Arte, 2017. Invitați alături de autori: Florentina Tănase (actor), Candid Stoica (actor), Mihnea Tăutu (prof univ Hyperion), Vlad Leu (prof univ Hyperion), Radu Birișteică (investor IT), Ioan Big (investor IT). AgentiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.



Arcub, în turneu la Budapesta cu spectacolul ”Artists Talk”

mart. 29th, 2018 | By
Arcub, în turneu la Budapesta cu spectacolul ”Artists Talk”

La invitația Trafó House of Contemporary Arts, ARCUB prezintă în luna aprilie, la Budapesta, una dintre cele mai apreciate producții ale stagiunii curente, spectacolul ”Artists Talk” scris și regizat de Gianina Cărbunariu, realizat în coproducție cu Asociația Piese Refractare și cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franței la București și al Institutului Francez. Reprezentația ”Artists Talk” va fi susținută în data de 4 aprilie, ora 20.00, la sala de spectacole a TRAFÓ House of Contemporary Arts, un spațiu cultural, unde sunt prezentate permanent creații ale unor tineri creatori din domeniul artelor performative. Un spectacol inedit de teatru cu implicare socială, care vorbește despre responsabilitatea artistului, ”Artists Talk” a fost nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru contemporan, în 2016, iar anul trecut a reprezentat România la Festivalul de Teatru de la Liège, și a intrat în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru.



Conducerea Uniunii Scriitorilor pune în pericol pensiile membrilor și finanțarea revistelor culturale

mart. 29th, 2018 | By

Scriitorul și senatorul Dan Lungu, candidat la Președinția Uniunii Scriitorilor din România, a trimis pe adresa AgențiadeCarte.ro un comunicat de presă în care denunță lipsa de transparență cu privire la finanțările primite de la bugetul de stat de către Uniunea Scriitorilor din România. ”Mai știam câte ceva, dar eram departe de amploarea secretomaniei care înconjoară ca un halo mat actuala conducere restrânsă a Uniunii. Site-ul e foarte zgârcit, eufemistic vorbind, când vine vorba de documente din care să înțelegem cum a fost cheltuit bugetul în ultimii doi, cinci sau zece ani. În anii din urmă, e vorba de un buget de peste 1.500.000 de euro. Am solicitat rapoartele anuale de activitate, bilanțurile contabile, raportul anual al comisiei de cenzori, raportul pe ultimul mandat al comisiei de cenzori și alte situații din care să înțelegem cât de cât pe ce s-au dus banii. Nu am primit nimic! Nici măcar pe cele din ultima vreme. Nici măcar un refuz politicos. Asta în condițiile în care Uniunea Scriitorilor este asociație de utilitate publică, adică trebuie să aibă documentele la vedere, iar eu nu sunt doar membru, ci și candidat. Într-o campanie cu toate cifrele în seif.” – se afirmă în comunicatul semnat de Dan Lungu. AgențiadeCarte.ro vă prezintă, în rândurile următoare, documentul primit la redacție.



Expoziția de pictură ”ANTHROPOTHRONIX”, la Palatul Mogoșoaia

mart. 29th, 2018 | By
Expoziția de pictură ”ANTHROPOTHRONIX”, la Palatul Mogoșoaia

Sâmbătă, 31 martie 2018, de la ora 18.00, în galeria CUHNIE, Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită la vernisajul expoziției de pictură ”ANTHROPOTHRONIX”, semnată Ștefan Ungureanu, curator Erwin Kessler. Expoziția de la CUHNIE poate fi vizitată în perioada 31 martie – 26 aprilie 2018.



Colegii din Teatrul Național București se despart cu tristețe de actrița Aimée Iacobescu

mart. 29th, 2018 | By
Colegii din Teatrul Național București se despart cu tristețe de actrița Aimée Iacobescu

Teatrul Național București a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un comunicat de presă, prin care își exprimă tristețea față de dispariția actriței Aimée Iacobescu. Vă prezentăm textul comunicatului.



Emisiunea filatelică ”Platouri / Suporturi (I)”

mart. 29th, 2018 | By
Emisiunea filatelică ”Platouri / Suporturi (I)”

Romfilatelia continuă seria de mărci poştale ”Colecţii româneşti” prin tematica ”Platouri / Suporturi (I)”, fiind alcătuită din șase timbre și o coliță nedantelată, pe care sunt reprezentate trivete, denumire generică pentru a desemna suporturile cu mai mult de trei picioare, precum și pe cele cu picior și cu o bază, din secolele XIX-XX. Exponatele aparțin unei renumite colecții din București, cea mai mare din lume, certificată de Guiness World Records, în anul 2016. Noua emisiune va fi disponibilă începând de joi, 29 martie 2018, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online.



Atelier de dezbateri şi idei: ”Autismul – între mit şi realitate”

mart. 29th, 2018 | By
Atelier de dezbateri şi idei: ”Autismul – între mit şi realitate”

Luni, 2 aprilie 2018, ora 18.30, Editura Herald şi Librăria Cărtureşti Verona (Ceainăria Cărturești Verona – Str. Pictor Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită la un eveniment special, un atelier de dezbateri şi idei, „Autismul – între mit şi realitate”. Evenimentul este prilejuit de marcarea datei de 2 aprilie ca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului (World Autism Awareness Day), stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite la data de 18 decembrie 2007. În toată lumea, în jurul acestei date, organizaţiile şi asociaţiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfăşoară acţiuni menite să atragă atenţia asupra problematicii acestei afecţiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor lumii. Cu această ocazie va fi lansată cartea ”Tulburarea de spectru autist. Ghidul complet pentru înţelegerea autismului”, de Chantal Sicile-Kira. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.



Despre 1 Mai și clasa muncitoare, în concertul de jazz de la Arcub

mart. 29th, 2018 | By
Despre 1 Mai și clasa muncitoare, în concertul de jazz de la Arcub

Joi, 12 aprilie 2018, de la ora 20.00, pe scena ARCUB, p atru muzicieni din România, Elveția, Statele Unite și Austria se întâlnesc pentru concertul de jazz „La classe operaia va in paradiso” inspirat de lumea comunismului. Concertul face parte din cel de-al doilea sezon Artist in Residence de la ARCUB, organizat de Primăria Capitalei și îi are ca protagoniști pe Mircea Tiberian, Claudio Puntin, Chris Dahlgren și Alfred Vogel. Proiectul „La classe operaia va in paradiso” (Clasa muncitoare merge în paradis) împrumută titlul de la o celebră peliculă din vremurile de aur ale neorealismului italian. Muzica programului creionează satirico-melancolic drumul către eșec al utopiei comuniste, văzut din perspectiva experiențelor artistului Mircea Tiberian în așa-numitul Ostblock și a modului idealist în care Occidentul se raporta la aceleași realități.