”Nu pot exista democraţie autentică şi meritocraţie într-un stat captiv”

mart. 2nd, 2018 | By | Category: Postcard

Cariera profesională a lui Ştefan Popescu s-a construit în domeniul relaţiilor internaţionale: consilier/chargé de mission la Înaltul Consiliu al Francofoniei (2005-2006), profesor-cercetător/enseignant-chercheur invitat la Centrul de Istorie al Relaţiilor Internaţionale Contemporane, Institutul Pierre Renouvin al Universităţii Paris 1 – Sorbona (2002-2008), jurnalist la Radio France Internationale (2007-2012), consilier pentru Francofonie la cabinetul ministrului Afacerilor externe (2012), director general al Cooperării externe la Institutul Cultural Român (2012-2013), analist şi comentator de politică externă pentru mai multe posturi de radio şi televiziune, dar şi pentru publicaţii din presa centrală, analist senior la Romania Energy Center (ROEC), consilier la cabinetul ministrului delegat pentru Afaceri Europene (din februarie 2017). Cadru didactic universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, unde predă cursuri cu tematică europeană. A fost secretar de stat, în 2017, desemnat pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Europei. Studiile în istoria relaţiilor internaţionale contemporane (licenţa, masteratul şi doctoratul obţinute sub îndrumarea Prof. Robert Frank) le-a aboslvit la Universitatea Paris 1 – Sorbona. Teza de doctorat despre “Albania în politica externă franceză” a obţinut distincţia Summa cum laude şi felicitările juriului în unanimitate. De asemenea posedă un al doilea masterat în geopolitică la Universitatea Paris 1 – Sorbona şi la Şcoala Normală Superioară din Paris (ENS-Ulm). Vorbeşte fluent franceza, italiana, engleza şi are cunoştinţe de limba albaneză. Cu toate că ar fi putut avea o carieră răsunătoare în Occident, Ştefan Popescu a ales să trăiască în România. Maria Dobrescu a dialogat, pentru AgențiadeCarte.ro, cu Ştefan Popescu.

Domnule Ştefan Popescu, în anul sărbătoririi Centenarului României unite, există pericolul disoluţiei statului, ca să folosim direct titlul unei cărţi la care aţi colaborat cu istoricul Neagu Djuvara? În pragul preluării preşedinţiei Consiliului Europei, suntem pregătiţi să ne asumăm provocările ridicate de aceste evenimente epocale?

Din păcate nu am reuşit să duc la bun sfârşit cartea pe care o aveam în proiect cu Neagu Djuvara. Am petrecut două săptămâni împreună la Sinaia,  în august 2013, ne-am întâlnit în fiecare zi, ne-am înregistrat conversaţiile,  dar cum amândurora ne plăcea să divagăm nu a ieşit nimic coerent pe această temă. Însă mă gândesc să public fragmente din discuţiile noastre. Acum revenind la întrebarea dumneavoastră cu privire la disoluţia statului şi a naţiunii române. Eu cred că la acest lucru asistăm. Desigur, lent, întrucât naţiunile nu se prăbuşesc aidoma unor clădiri detonate. Sunt procese care se întind pe mai multe decenii, dar ingredientele se pot observa de acum. Faptul că populaţia scade fără întrerupere de mai bine de 25 de ani, faptul că nu suntem capabili ca societate să avem o direcţie alta decât a supravieţuirii, că  nu mai avem nicio ambiţie de a juca vreun rol pe scena lumii, toate acestea sunt realităţi care se pot observa cu ochiul liber. Calitatea elitelor româneşti, dispariţia elementelor de competitivitate care să lege România de marele curent al mondializării ca actor (ca o paranteză, aici mă refer la dispariţia politicii de cercetare şi a unei politici serioase în educaţie) sunt elemente la fel de vizibile care anunţă un viitor sumbru pentru România. O Românie aflată ca a doua cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, instalată durabil în acest rol, cu elite politice interesate numai de lupte mărunte şi de accesul la resursele ţării în scop personal, cu o administraţie care ani de-a rândul a însemnat preponderent acordarea de sinecuri şi descurajarea funcţionarilor cu iniţiativă. O asemenea ţară nu va putea să îşi asume cu succes un exerciţiu  complex precum Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Dar publicul românesc, din ce în ce mai puţin educat în chestiuni internaţionale şi tot mai manipulat, va rămâne sensibil la faptul că liderii europeni se vor fotografia la Bucureşti alături de conducătorii români. Nu va conta agenda dacă România va reuşi să închidă anumite dosare de negociere punându-şi amprenta.

Este trist că nimeni nu va răspunde după cum nimeni nu este interesat de pregătirile mediocre, de lipsa resurselor umane care vor fi folosite în organizarea şi exercitarea acestei preşedinţii. Desigur, de slăbiciunea şi dezinteresul României vor profita Secretariatul General al Comisiei Europene şi statele mari care îşi vor pune propria amprentă pe dosare sub sigla preşedinţiei româneşti.

Cred însă, cu toată tăria, că oricând se mai poate face ceva pentru a salva situaţia.

Degradarea sistemului de valori a închis căile de afirmare a elitelor, a încetinit ascensiunea statului către democraţia autentică spre care aspira cu entuziasm, în 1990, poporul român?

Nu pot exista democraţie autentică şi meritocraţie într-un stat captiv.

Criza refugiaţilor cu toate consecinţele sale va schimba fundamentele Europei? Pentru a ne referi la spaţiul albanez, pe care îl cunoaşteţi atât de bine, cum vedeţi evoluţia ţărilor din Balcanii de vest angrenate mai mult sau mai puţin în procesul aderării la UE? Ce şanse acordaţi Albaniei, Kosovei şi Macedoniei într-un viitor mediu?

Criza refugiaţilor este una de durată iar aceasta nu numai din cauza conflictelor din regiunea extinsă a Mediteranei, incluzând aici şi ţările din Sahel. Încălzirea climatică şi demografia galopantă în ţări din Africa subsahariană şi de Nord, cum este Egiptul, vor pune presiune pe resursele de apă şi pe solurile fertile. Şi atunci este normal ca valuri de populaţii să se îndrepte spre regiuni ca Uniunea Europeană, deşi grosul migraţiilor afectează ţările de proximitate. Migraţia intra-africană este mult mai importantă decât cea spre Europa, după cum valul de refugiaţi din Siria a afectat numai într-o mică măsură Europa, dar a pus la grea încercare resursele unor ţări vecine precum Iordania, Libanul şi, desigur, Turcia.

Marea problema nu este reprezentată de fenomenul migratoriu, ci de faptul că creşterea demografică europeană se datorează exclusiv imigraţiei.

Acum să trecem la cele trei ţări din Balcanii de Vest, Albania, Macedonia şi Kosovo pe care le văd, pe termen mediu, integrate în Uniunea Europeană. Imediat ce arhitectura europeană va fi reformată, în sensul instituţionalizării vitezelor – viteza întâi, ţările din zona euro, viteza a doua, ţările Schengen non-euro iar viteza a treia, Croaţia, România şi Bulgaria. Văd Balcanii de Vest în această a treia zonă, alături de România, Bulgaria şi Croaţia. Acum, chiar şi în această periferie poate exista un clasament. Albania va continua să  fie tot mai mult un magnet pentru populaţiile albanofone din Kosovo şi Macedonia. Sunt plăcut impresionat de calitatea premierului Edi Rama. Nu pot să nu îl compar cu alţi premieri din regiune atunci când îl văd intervenind cu uşurinţă în limba engleză pe CNN, la emisiunea simpaticului Richard Quest, sau în franceză pe TV5 şi pe France24 sau, într-o italiană  perfectă pe canalele de televiziune italiene. M-am bucurat să văd că a reprezentat Albania la Forumul Economic Mondial de la Davos, o recunoaştere că premierul Rama are ce spune.

Popoarele din Balcani şi-au obţinut cu mari sacrificii independenţa faţă de Imperiul Otoman. Iată de ce ne surprinde azi admiraţia unor lideri balcanici faţă de noua politică de resuscitare a otomanismului desfăşurată de Ankara. Credeţi că pătrunderea puternică a capitalului arab şi turcesc în acest spaţiu va încetini procesul de aderare?

Şi aş adăuga investiţiile chineze în regiune, inclusiv în Albania. Există o regulă în istorie şi în sistemul international şi anume că spaţiul lăsat liber de o mare putere e ocupat imediat de o altă putere. Uniunea Europeană trebuie să aibă un plan de tip Marshall pentru Balcanii de Vest. Cât despre relaţiile excelente cu Turcia, acestea corespund nu numai tradiţiilor dar si ponderii ocupate de Ankara în comerţul cu aceste state şi, evident, vecinătăţii geografice. Lumea actuală este o lume caracterizată de mondializare, în care un rol fundamental îl joacă conectivitatea spaţiilor geografice. În această conectivitate există puncte nodale reprezentate de ceea ce socioloaga şi economista olandezo-americana Saskia Sassen numea oraşe globale. Singurul oraş global al regiunii Europei de sud-est este Istanbulul. Este normal ca ţări precum Albania şi Bulgaria să devină adevărate suburbii ale acestei aglomeraţii de peste 15 milioane de locuitori.

În centrul capitalei Albaniei, la Tirana, a fost ridicată o mare moschee în cel mai curat stil otoman. Să reprezinte aceasta o capitulare în faţa ofensivei cu iz imperial declanşate de Turcia sau un simplu gest de bunăvoinţă din partea guvernului albanez?

Şi în România, cine acordă cele mai mari subvenţii cultului musulman? Turcia sau statul român? Aş spune mai degrabă că e o lipsă de viziune  întrucât eu cred în islamul de tip naţional, român, albanez, francez etc. etc. Că se ridică o moschee în centrul Tiranei nu este nicio problemă întrucât au fost ridicate tot în centrul capitalei albaneze şi o catedrală catolică şi una ortodoxă. Sper ca albanezii să rămână imuni în faţa oricăror tentative de a le schimba spiritul de toleranţă. Islamul şi creştinismul au reprezentat în egală  măsură elemente fundamentale complementare ale identităţii albaneze,  deasupra cărora a stat întotdeauna sentimentul naţional (“albanismul a fost principala religie a albanezilor”).

La insistenţele UE şi SUA, guvernele fac eforturi (probabil sincere) de a  crea organe speciale de anchetă care să acţioneze în cazul corupţiei la nivel înalt. Într-o ţară săracă, dar cu politicieni bogaţi, este posibilă eradicarea corupţiei până la un nivel acceptabil?

Istoria ne-a arătat că fenomenul corupţiei este cultural şi foarte greu poate fi limitat. Priviţi cazul Italiei, mai exact al Sudului Italiei şi unde a dus operaţiunea Mani Pulite. În locul lui Andreotti a venit Berlusconi. Se poate vorbi de o evoluţie? Rămâne de discutat. Desigur, trebuie să păstrăm proporţiile întrucât în Italia există o societate civilă robustă, o ţară cu resurse incomparabil mai mari şi cu tradiţii politice şi antreprenoriale incontestabile. În părţile noastre, de periferie europeană, între Orient şi Occident, şi nu întâmplător pun înainte Orientul, corupţia nu ţine atât de sărăcie cât de un mod de viaţă.

Credeţi că în urma evenimentelor din întreaga Europă – Brexit-ul, criza catalană, refugiaţii politici şi economici etc. – are loc o schimbare de paradigmă în Uniunea Europeană, are loc o ofensivă asupra identităţilor europene?

Întâmplarea face să predau un curs intitulat chiar “Identităţi europene”. Ceea ce vedem este că proiectul european poate avea succes numai dacă se respectă identităţile naţionale şi suveranitatea statelor. Aceste aspecte nu pot  fi şterse în numele unui proiect supranaţional. O Uniune Europeană  puternică este o uniune cu state puternice şi cu societăţi conştiente de propria lor identitate. Acest lucru se înscrie şi în tradiţia europeană. Faptul că  Europa a ajuns la un moment dat să domine lumea a fost şi datorită  concurenţei între naţiunile europene. În cadrul UE, această concurenţă se face fără pericolul războaielor şi atrocităţilor, şi nu exclude multiplele complementarităţi care pot face din UE cu adevărat un actor global într-o lume multipolară.

Număr de vizualizări :779


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro