”Fă-ți patul și dormi!” de Stelian Țurlea, la a doua ediție

mart. 16th, 2018 | By | Category: Agenda de carte

La 21 de ani de la prima ediție, într-un an în care se sărbătorește centenarul Marii Uniiri, Editura Tritonic a retipărit romanul lui Stelian Țurlea ”Fă-ți patul și dormi!”, un roman în care, între altele, sunt amintite mai multe episoade puțin cunoscute ale acelei epoci, extrase din memoriile, însemnările, notele sau rapoartele unor iluștri oameni ai neamului.

La vremea primei ediții, criticul literar Alex Ștefănescu scria: ”Personajul-narator al romanului, un tânăr simpatic, de douăzeci de ani, poreclit de prietenii săi Popeye, nimereşte printr-un concurs de împrejurări într-o echipă de fotbal şi face o suită de experienţe care îl maturizează. Cunoaşte gloria şi decăderea jucătorului de fotbal, pe care îl aclamă mii de oameni, dar care, după ce suferă un accident, este uitat de toată lumea, trăieşte o frenetică dragoste senzuală cu frivola Alis, se îndrăgosteşte din toată inima lui de tânăr sensibil de o fată cu personalitate, Ligia, se avântă cu generozitate în vârtejul prieteniei cu cei de vârsta lui. O adevărată şcoală o constituie întâlnirile cu un om de modă veche, Nibi, în vârstă de aproape o sută de ani, întâlniri în cursul cărora bătrânul îi evocă episoade din istoria societăţii româneşti antebelice.

Alternarea scenelor de viaţă tinerească, din vremea noastră, cu momente din prima jumătate a secolului are un remarcabil efect artistic. Sunt, de fapt, două planuri epice, care se pun în valoare reciproc, prin contrast.”

Stelian Țurlea este autor a douăzeci și două de romane, un volum de povestiri, unsprezece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şase albume.

Număr de vizualizări :386


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro