spot_img

Violistul Daniel Vagner, invitat la Sala Radio

Miercuri, 21 februarie 2018, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio aduce în prim-plan viola la Sala Radio, avându-l ca invitat pe violistul de origine română Daniel Vagner. Fost membru, în studenție, al Orchestrei Studenților din Țările de Est, condusă de Sir Yehudi Menuhin, și format ulterior la Conservatorul Superior de Muzică și Dans din Paris, Daniel Vagner este în prezent solist în Orchestra Filarmonică a Radio France.

La pupitrul dirijoral se va afla Lubnan Baalbaki, dirijor, compozitor, violonist şi un remarcabil interpret al lăutei. A studiat vioara la Conservatorul din Liban, iar ulterior a ales România ca destinație pentru formarea sa ca dirijor, la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din 2012 este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban.

Seara va debuta cu Uvertura în stil italian în do major de Fr. Schubert, urmată de Andante e Rondo ungarese, op. 35, de Carl Maria von Weber. Următoarea lucrare în program va fi Sonata per la Grand Viola, de N. Paganini, iar seara se va încheia cu Simfonia nr. 6 în do major, de Fr. Schubert.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Lubnan Baalbaki

Dirijor, compozitor, violinist şi un remarcabil interpret al lăutei, Lubnan Baalbaki ni se dezvăluie ca un muzician într-o permanentă căutare a celor mai profunde sensuri ale muzicii.

Înconjurat din fragedă copilărie de un anturaj artistic de excepţie prin familia sa alcătuită din pictori, muzicieni, actori şi nu numai, Lubnan Baalbaki a descoperit tainele muzicale studiind vioara la Conservatorul din Liban. A ales apoi România ca destinaţie pentru a-şi urma visul de a deveni dirijor, urmând cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, unde a studiat dirijat cu maestrul Petre Sbârcea şi compoziţie cu Szegő Péter. Formarea sa artistică a continuat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu. Pasionat de arta dirijorală, a ales să participe în mod constant la cursuri de măiestrie dirijorală susţinute de Colin Metters, Kurt Masur şi Christian Badea.

Cu o gândire plurivalentă, atentă şi interesată de înţelegerea fenomenului artistic Lubnan Baalbaki a decis să îşi continue cercetarea despre psihologia artei dirijorale, iar în anul 2017 aceasta s-a concretizat primind titlul de Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, sub coordonarea lui Dan Dediu.

Experienţa sa artistică însumează colaborări cu Filarmonica din Queretaro, Orchestra Filarmonică din Mexico City, Opera Română Timişoara şi orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Bacău, Arad şi Ploieşti.

Din 2012 Lubnan Baalbaki este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban, a înfiinţat mai apoi prima Orchestră de Tineret a Libanului, alături de ambele orchestre susţinând concerte în Liban şi nu numai.

Daniel Vagner

Daniel Vagner începe studiile muzicale la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea tatălui său, clarinetistul Ludovic Vagner. În timpul studenţiei ieşene, Daniel Vagner a devenit pasionat de cvartetul de coarde, urmând cursuri în această direcție cu profesorul Bujor Prelipcean.

În 1990 este invitat să facă parte din Orchestra Studenţilor din Ţările de Est, sub bagheta lui Sir Yehudi Menuhin. Daniel Vagner decide să se perfecţioneze şi reuşeşte concursul la Conservatorul Superior de Muzică şi Dans din Paris. Profesorii săi au fost Jean Sulem, Norbert Brainin, Sigmund Nissel, Walter Levin, Yuri Bashmet, Gunther Pichler, Fiodor Drujinin, Tasso Adamopoulos.

După absolvirea Conservatorului Superior de Muzică şi Dans din Paris (Premiul întâi primit în unanimitate cu felicitările juriului şi ciclul trei de perfecţionare), Daniel Vagner se consacră muzicii de cameră şi devine membru al Cvartetului Castagneri. Cu această formaţie, el este laureatul celor mai prestigioase concursuri de cvartet: München, Evian, Londra, Florenta, Banff.

Cântă în diferite configuraţii de muzică de cameră, avându-i ca parteneri, printre alții, pe Michel Dalberto, François Leleux, Renaud şi Gauthier Capuçon, Henri Demarquette, Nicholas Anghelich, Nicolas Dautricourt, Cvartetul Arpeggione, Cvartetul Elysée, la diferite festivaluri precum: Deauville, Wigmore Hall, La folle Journée, Conservatorul din Moscova şi multe alte săli din întreaga lume. Susţine recitaluri la Paris împreună cu violonistul Frederic Laroque, cu lucrări de Mozart, Paganini, Wieniawski, Bach-Kodaly, Händel etc. Pasionat de muzica de cameră, este membru al formaţiei Musique Oblique. Activitatea concertistică a lui Daniel Vagner îi conduce paşii în săli precum Salle Pleyel, Salle Gaveau la Paris, Orchestra Filarmonică din Iaşi, Braşov, Orchestra Naţională Radio Bucureşti, sub bagheta maeştrilor V. Dumănescu, P. Nadler, L. Petitgirard, C. Oroşanu şi alături de D. Grimal, F. Laroque, F. Croitoru, L. Vagner. Repertoriul său cuprinde, printre altele, concertele de Walton, Hindemith, Bartók, Penderecki, Bruch dublul concert, Sinfonia Concertantă de Mozart, Harold în Italia de Berlioz, Don Quijote de Strauss, Concertul de Stamitz, Hoffmeister, Sonata per la Grand Viola de Paganini, etc.

Discografia sa include, printre altele, lucrări de Brahms (al doilea cvartet), Zemlinsky (primul cvartet), Melodiile de Ravel, La belle Chanson de Faure, Il Tramonto de Respighi alături de Sophie Koch, Les grands duos pour violon et alto-Les Duettistes alături de Frederic Laroque, înregistrări apărute la Le chant du Monde şi Harmonia Mundi.

Daniel Vagner este solist în Orchestra Filarmonică Radio France şi Orchestra Colonne, Franța.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508