Spectacolul de poezie „Marin Sorescu – de la Ecuatori la Poli”, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

feb. 21st, 2018 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 28 februarie 2018,  ora 18.00, la sala „Ion D. Sîrbu”, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova  vă invită la spectacolul de poezie „Marin Sorescu – de la Ecuatori la Poli”, în interpretarea actorilor Anca Dinu, Haricleea Nicolau, Petronela Zurba, Gabriela Baciu, Angel Rababoc, Nicolae Vicol.

Cum ar fi fost dacă ar fi trăit încă? Ar fi împlinit, anul acesta, 82 de ani și l-am fi sărbătorit la Teatrul Național care îi poartă numele, Academia Română ar fi convocat o sesiune extraordinară, Președinția i-ar fi trimis un coș de flori, Academia suedeză i-ar fi conferit de mult Nobelul liniștindu-i pe români, televiziunile ar fi spus prostii, iar poeții mai tineri ar fi fost împărțiți în tabere extremiste: unii l-ar fi recunoscut drept precursor, alții l-ar fi atacat ca „expirat”.

Poemele, selectate de Nicolae Coande, fac parte din volumele de versuri „Ecuatorul și polii”, „Tușiți”, „La Lilieci”, „Poezii alese de cenzură” și vor fi gardate de două scrisori din volumul „Marin Sorescu în scrisori de familie” (Ed. Autograf MJM, 2008), îngrijit de fratele poetului, dl George Sorescu.

Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

Număr de vizualizări :489


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro