spot_img

Matei Ioachimescu și Mara Dobresco, în concert la Bratislava

Joi, 22 februarie 2018, ora 17.30, la Palatul Zichy din Bratislava, Ambasada României la Bratislava şi Institutul Cultural Român de la Viena organizează concertul ”ROMANIAN RHAPSODY – 100 de ani de muzică românească”, susținut de flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobresco. Evenimentul marchează aniversarea a 25 de ani de relații diplomatice între România și Republica Slovacă.

Doi artiști de origine română prezintă un program românesc relevant pentru Anul Centenarului României Moderne: ROMANIAN RHAPSODY propune iubitorilor muzicii o retrospectivă a muzicii clasice românești din ultimii o sută de ani, trasând un arc peste timp și spațiu, de la muzica de inspirație folclorică a lui Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu, trecând prin armoniile suave ale lui George Enescu și până la muzica timpului nostru, folosind fie un limbaj arhaic (ca în „Legenda“ compozitoarei Doina Rotaru) sau de natură „Hitchcockiană“, precum Sonata mai tânărului compozitor Cristian Lolea.

Numit în anul 2013 „Ambasador al integrării“ de către Ministerul de Externe al Austriei pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, flautistul Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai rafinați muzicieni ai generației sale. Cu o activitate concertistică intensă, Matei Ioachimescu susține concerte ca solist și membru al mai multor ansambluri camerale, prezentând programe de succes în Europa şi Asia. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena unde a studiat cu renumita prof. Barbara Gisler și s-a perfecționat cu prof. Pierre-Yves Artaud, Heidi Indermühle, Ion Bogdan Ștefănescu și Renate Armin-Greiss. Matei Ioachimescu este laureat al mai multor distincții şi burse (cele ale fundațiilor Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin printre altele) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinătate. Interesul lui pentru muzica de cameră îl poartă pe scene precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Budapest Music Center sau Suntory Hall, împreună cu pianiștii Cătălina Butcaru şi Alfredo Ovalles. Este cunoscut pentru turneele naționale „Paris“, „Playlist“, „Culorile Sunetelor“ și pentru proiectul „La Vida Loca“. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Ungaria, România, Croația şi Japonia. CD-ul de debut, „Lumière“, înregistrat împreună cu pianista Cătălina Butcaru și apărut în anul 2014, reprezintă, potrivit criticilor, un album de referință în lumea muzicii de cameră pentru aceste instrumente.

Pianista Mara Dobresco și-a început studiile la Liceul de Muzică „George Enescu“, la clasa prof. Gabriela Stepan. Foarte repede este remarcată de public și critici pentru calitatea interpretărilor sale pline de temperament, dar și eleganța și finețea frazărilor sale. Obținerea Bursei Guvernului Francez timp de trei ani îi permite să absolve studiile Conservatorului Național Superior din Paris cu cele mai înalte distincții și devine foarte repede laureată a numeroase concursuri internaționale și bursieră a Fundaţiilor „Yamaha“, „Meyer“, „Tarazzi“, „Nadia şi Lili Boulanger“. De asemenea, obține un master în muzică contemporană la Conservatorul Național Superior din Geneva. Mara Dobresco este invitată să concerteze în recital sau ca solistă pe cele mai importante scene din Paris: Théâtre Mogador, Théâtre de Chatelet, l’Auditorium du Musée d’Orsay, Cité de la Musique, Salle Cortot, Orangerie de Bagatelle, cât și în numeroase festivaluri precum: Festivalul din Aix en Provence, PianoLille Festival, Saintonge Festival, ArsTerra Festival, dar și pe scena Concertgebouw din Amsterdam, BOZAR și La Monnaie din Bruxelles. Susține recitaluri și concerte în Spania, Germania, Austria, Italia, Bulgaria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia, iar debutul său în Statele Unite la Chicago și New York se bucură de un mare succes. Înregistrează pentru Radio România şi Televiziunea Română, pentru Radio France şi Radio Swiss-Romande, iar discografia sa este foarte apreciată de presa de specialitate (Le Monde de la MusiqueClassica, Repertoire). În ianuarie 2018, labelul Paraty a lansat la Paris noul CD al Marei Dobresco: Soleil de Nuit. În paralel cu cariera solistică, Mara Dobresco este pasionată de dramaturgia gestului muzical și participă la numeroase proiecte bazate pe îmbinarea între literatură, muzică și teatru. Fiind o mare iubitoare de muzică de cameră, evoluează în compania celor mai talentați muzicieni din generația sa, făcând parte și din Quartetul Face à Face (2 piane și 2 percuții) cu care concertează în toată lumea. Mara Dobresco se bucură de îndrumarea unor mari maeștri precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard și Dominique Merlet.

www.rkiwien.at | www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508