AFCN anunță o nouă sesiune de finanțare a proiectelor culturale

feb. 23rd, 2018 | By | Category: Postcard

Administrația Fondului Cultural Național anunță lansarea la 1 martie 2018 a unei noi sesiuni de finanțare cu o alocare bugetară de 15.000.000 lei.

”Anul 2018 este marcat de evenimente a căror importanță este reflectată în ariile și prioritățile acestei sesiuni. Lansăm astfel o nouă arie adresată proiectelor dedicate Centenarului, proiecte care evocă, sau propun o nouă lectură, dintr-o perspectivă adaptată publicului de azi, a valorilor de referință și a reperelor culturale emblematice care au contribuit în ultima sută de ani la consolidarea României.

O altă arie nouă vizează proiectele de artă digitală și noile media, arie deschisă deopotrivă proiectelor editoriale digitale.

Continuăm în sesiunea II/2018 alte zece arii, între care aria dedicată evenimentelor cu caracter repetitiv / de tip festival, arie multidisciplinară care a fost definită în sesiunea anterioară și care este menită a lăsa mai multe șanse proiectelor de producție și cercetare artistică la ariile specifice. Precizăm că înscrierea acestor proiecte la orice altă arie atrage eliminarea lor administrativă.

Apelul de proiecte lansează 12 arii de finanțare cu câte trei priorități specifice fiecarei arii: ARTE VIZUALE, TEATRU, MUZICĂ, DANS, INTERVENȚIE CULTURALĂ, EDUCAȚIE PRIN CULTURĂ,  PROMOVAREA CULTURII SCRISE, PATRIMONIU CULTURAL MATERIAL, PATRIMONIU CULTURAL IMATERIAL, PROIECTE CU CARACTER REPETITIV/DE TIP FESTIVAL, PROIECTE DEDICATE CENTENARULUI, ARTĂ DIGITALĂ ȘI NOILE MEDIA.

Tot în 2018 se celebrează Anului european al patrimoniului cultural ce propune valorizarea patrimoniului local ca parte a spațiului european comun. Pentru a marca acest eveniment Consiliul AFCN a definit priorități specifice la ariile Intervenție culturală, Patrimoniu cultural material și Patrimoniu cultural imaterial.

Din 23 februarie cei interesați să evalueze proiectele înscrise în această sesiune pot înscrie candidatura în aplicația accesibilă la http://www.apps.afcn.ro/.

Aplicația online va fi deschisă pe 1 martie, pentru perioada 01 – 30.03.2018. Ofertele culturale vor putea fi completate în formularul online numai după 1 martie. Termenul limită pentru înscrierea proiectelor și programelor culturale este 30 martie 2017, ora 17:00.

Toate informațiile sunt deja disponibile pe pagina de Internet a AFCN. Găsiți detalii cu privire la priorități, plafoane de finanțare, calendar, condiții de eligibilitate, ghid de completare a formularului electronic și grile de evaluare la www.afcn.ro/finantari/proiecte-culturale.html . ” – AFCN

Număr de vizualizări :603


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro