Archive for februarie 2018

O dublă aniversare pentru Corul Madrigal și o marcă poștală dedicată celebrului ansamblu

feb. 28th, 2018 | By
O dublă aniversare pentru Corul Madrigal și o marcă poștală dedicată celebrului ansamblu

Marți, 27 februarie 2018, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă din București, publicul meloman a asistat la concertul aniversar susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin care s-au marcat 93 de ani împliniți de la nașterea reputatului dirijor Marin Constantin, dar și 55 de ani de activitate neîntreruptă a celebrului cor. Cu această ocazie, a fost prezentată în premieră și emisiunea de mărci poștale dedicată maestrului Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal. Prezentarea inaugurală fost realizată de Cristina Popescu – Directorul General al Romfilatelia. „Este o onoare pentru mine să iau parte la acest moment istoric, introducerea unei mărci poștale dedicate maestrului Marin Constantin și moștenirii sale culturale, Corul Madrigal. Este un moment emoționat pentru că, în anul în care celebrăm Centenarul Unirii, sărbătorim marile valori ale României, ceea ce în fond este un act de normalitate. Suntem onorați să fim parteneri ai proiectului Madrigal 55 și vom continua promovarea acestui mesaj și valorificarea reperelor culturale importante pentru români. La mulți ani, Madrigal!”, a declarat Cristina Popescu.



Filmul ”Scurcircuit”, la São Jorge

feb. 28th, 2018 | By
Filmul ”Scurcircuit”, la São Jorge

Festivalul de Cinema Itinerant de Limba Portugheză (FESTin) a selecţionat în acest an pentru secţiunea nou înfiinţată “Mostra Latim”, în care prezintă filme produse în ţări de limbă latină, filmul “Scurtcircuit” al regizorului Cătălin Saizescu. Proiecţia va avea loc în sala “Manuel de Oliveira” a celebrului cinematograf São Jorge din Lisabona, locul marilor premiere şi întâlniri cinematografice din capitala lusitană, joi, 1 martie 2018, ora 19.00.



Jocuri de putere, cu răsturnări spectaculoase de situație, în ”Viforul”, noua premieră de la TNB

feb. 28th, 2018 | By
Jocuri de putere, cu răsturnări spectaculoase de situație, în ”Viforul”,  noua premieră de la TNB

În zilele de 6 şi 13 martie 2018, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, va avea loc premiera dramei istorice ”Viforul” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marius Manole în rolul lui Ştefăniţă Vodă. În ”Viforul”, Alexandru Dabija răstoarnă discursul istoric și încărcătura sa mitologică, și face o „cronică” a vremurilor despre jocurile de putere, slăbiciunea și nesiguranța statului, despre cum binele și răul ajung să se uzurpe reciproc. Spectacolul e o provocare directă de a privi istoria cu luciditate, dincolo de înfățișarea dramei nevroticului Ștefăniță ‒ imaginea unui prezent deplorabil în raport cu trecutul aureolat ‒ și a blestematei sale domnii. Așezat de partea unui raisonneur discret, subtil ironic, regizorul observă imperfecțiunile care au măcinat mentalitățile și societățile în căutarea identității. ”Viforul„ lui Dabija e o zicere cu tâlc despre starea nației.



Care Santos revine la București pentru lansarea romanului „Jumătate de viață“, distins cu Premiul Nadal în 2017

feb. 28th, 2018 | By
Care Santos revine la București pentru lansarea romanului „Jumătate de viață“, distins cu Premiul Nadal în 2017

Pe 1 martie 2018, scriitoarea catalană Care Santos revine la Bucureşti pentru a prezenta publicului român romanul ”Jumătate de viață”, distins în 2017 cu pretigiosul Premiu Nadal. Lansarea va avea loc joi, 1 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38). Alături de Care Santos, vor vorbi Tania Radu, critic literar și Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare și jurnalist cultural. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe şi de o degustare de vin și de ciocolată.



Nou în Biblioteca Polirom: ”Muzică de belele”, de Charles Bukowski

feb. 28th, 2018 | By
Nou în Biblioteca Polirom: ”Muzică de belele”, de Charles Bukowski

Povestirile din ”Muzică de belele” descriu partea întunecată a Los Angelesului, lumea mahalalelor, a declasaţilor şi a rataţilor de profesie: vagabonzi, dezaxaţi, femei uşoare, cupluri cinice sau violente, scriitori alcoolici. Printre ei se amestecă uneori şi alter ego-ul scriitorului, Henry Chinaski, cînd implicat, cînd simplu martor la spectacolul acestei lumi decăzute, pe care o priveşte cu înţelegere şi ironie. Istorisiri extrem de crude, de la încercarea repetată a unei soţii de a-şi împuşca soţul pînă la un act de canibalism modern, alternează cu schiţe de un umor nebun sau cu scene de viaţă oarecum tihnită în mizeria şi promiscuitatea lor. Farmecul prozelor lui Bukowski constă de fapt în capacitatea de a prezenta cu o aparentă simplitate, ce arată un mare rafinament al privirii, acest univers lipsit de speranţă şi strălucire, dar profund uman.



„…ESCU”, o radiografie acidă a societății românești, la Teatrul Mic

feb. 28th, 2018 | By
„…ESCU”, o radiografie acidă a societății românești, la Teatrul Mic

Miercuri, 7 martie 2018, ora 19.00, în Sala Atelier, Teatrul Mic prezintă a doua premieră a anului 2018, spectacolul „…ESCU” de Tudor Mușatescu, în regia și versiunea scenică a lui Doru Ana, un spectacol special creat pentru iubitorii textelor românești.



Două chitare, sensibilitate și virtuozitate, Duo KITHARSIS, în recital la Bruxelles

feb. 28th, 2018 | By
Două chitare, sensibilitate și virtuozitate, Duo KITHARSIS, în recital la Bruxelles

Institutul Cultural Român Bruxelles împreună cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană și cu europarlamentarul Norica Nicolai organizează recitalul de chitară clasică Foileton Sonor, în interpretarea Duo Kitharsis, compus din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, un duo consacrat pe scena muzicală internațională. Recitalul va avea loc marți, 6 martie 2018, începând cu orele 19:00, la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în continuarea conferinței 100 de ani de la Marea Unire a românilor : 1918-2018. 2500 de ani de istorie în Europa, organizată de vicepreședintele grupului ALDE din Parlamentul European, Norica Nicolai, în cursul aceleiași zile.



Sărbătoriți Luna Francofoniei cu Institutul Francez din Timișoara

feb. 28th, 2018 | By
Sărbătoriți Luna Francofoniei cu Institutul Francez din Timișoara

Peste 274 de milioane de persoane – o singură limbă! Francofonii sărbătoresc în luna martie limba și cultura care îi unesc. Franceza nu este doar limba literaților, limba iubirii, a modei sau a gastronomiei, ci și o limbă a relațiilor internaționale, care conferă avantaje considerabile în plan profesional și academic. În acest sens, Președintele Emmanuel Macron a lansat o consultare mondială care se derulează până în Ziua Internațională a Francofoniei.



”Amerika”, în premieră la Teatrul EXCELSIOR

feb. 28th, 2018 | By
”Amerika”, în premieră la Teatrul EXCELSIOR

Marți, 6 și miercuri, 7 martie 2018, de la ora 19:00, Teatrul EXCELSIOR prezintă, în premieră, ”Amerika” după Franz Kafka, versiunea scenică și regia Geirun Țino.



„Dansând în noapte”, pe scena Teatrului Maghiar din Timișoara

feb. 28th, 2018 | By
„Dansând în noapte”, pe scena Teatrului Maghiar din Timișoara

Trupa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara se pregătește pentru a patra premieră din stagiunea 2017/2018, musicalul „Dansând în noapte”/ „Táncos a sötétben” – regia Kocsárdi Levente, care se va juca sâmbătă, în 3 martie 2018, de la 19:00, în Sala Mare. Textul spectacolului se bazează pe filmul „Dancer in the dark” de Lars von Trier.