MNLR Iași marchează Mica Unire cu o expoziție aniversară și program special de vizitare

ian. 22nd, 2018 | By | Category: Postcard

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează la Muzeul „Vasile Pogor” o expoziție aniversară, intitulată „24 Ianuarie 1859: Mica Unire”, ce se axează pe receptarea lui Alexandru Ioan Cuza în perioadă, dar și după 1859. Vizitatorii vor putea admira portrete oficiale ale Domnitorului Micii Uniri și ale Doamnei Elena Cuza, cărți, pagini din presa vremii, fotografii, medalii aniversare, la care se adaugă călimara de birou din marmură albă și piese de mobilier, obiecte de patrimoniu care au aparținut lui Mihail Kogălniceanu, unul dintre artizanii dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza și principal susținător al modernizării de după Mica Unire. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 24 ianuarie 2018 până la sfârșitul lunii. Curatorii expoziției sunt Corina M. Irimiță, Iulian Pruteanu, Oana Melinte.

De asemenea, MNLR Iași deschide cinci muzee miercuri, 24 Ianuarie 2018: Muzeul „Vasile Alecsandri” de la Mircești, Muzeul „Vasile Pogor”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” și Colecția „Istoria teatrului românesc”. Muzeele vor putea fi vizitate în intervalul orar 10:00-17:00.

Joi, 25 ianuarie 2018, cu începere de la ora 12:00, la Muzeul „Vasile Pogor”, prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, cunoscut istoric al teoriei relațiilor internaționale, va susține o conferință pe tema Micii Uniri.

Mai multe detalii: www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

Număr de vizualizări :175


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro