spot_img

Cel mai mare jucător de pe piața mondială de ebook, Amazon, refuză de ani buni orice ebook în limba română

Pentru Kindle, limba română nu există. Cel mai mare jucător de pe piața mondială de ebook, Amazon, nu publică ebook-uri în limba română, iar deținătorii de Kindle nu pot găsi, la căutarea după limbă, româna. Există și o metodă neoficială de publicare care poate fi încercată, însă sorții de izbândă sunt mici. Este timpul să nu mai stăm cu mâinile în sân și să facem astfel încât o limbă vorbită de 30 de milioane de oameni să nu mai fie refuzată sistematic, ci să devină oficială și pentru Kindle.

Dar să descriu lucrurile mai pe larg.
Am debutat ca scriitor in 2016 cu un roman SF („Tentoria”) și, după toată nebunia publicării cărții tipărite, m-am gândit numaidecât și la varianta ebook. Urma să văd cum și unde e cel mai bine să o public, așa că am făcut puțină cercetare și am aflat repede ca mai mult de jumătate din piața de ebook este deținută de Amazon (prin Kindle). Apoi mai erau Apple iBooks, B&N Nook, Google, Kobo ș.a. Cele mai multe analize vorbeau de peste 70% din piață deținută de Kindle, dar îi voi lăsa pe alții să își dea cu părerea referitor la cifrele exacte. Cert este că cifra era foarte mare, de neignorat. Atunci mi-am spus: obiectivul numărul unu pentru varianta ebook a cărții mele este Kindle!

Pentru că îmi publicasem cartea la o editură non-exclusivistă, totul depindea de mine, aveam doar câțiva pași de făcut și cartea era deja online. Și atunci am descoperit problema: pentru Kindle, limba română nu există. Practic, dacă te duci pe pagina lor de publicare a unui ebook, limba română lipsește ca opțiune.

Bineînțeles, la fel și la căutarea de ebook-uri pe o tabletă Kindle sau pe pagina Amazon. Limba română nu este printre criteriile de căutare.

După ce am văzut că nu se poate publica pe Kindle, am scris cu însuflețire o scrisoare către Amazon, sperând că e doar o problemă temporară pe care o vor remedia, sperând că pot face o schimbare rapidă, cumva.
Pe scurt, răspunsul a fost cât se poate de clar: ne pare rău, dar pe Kindle nu se poate publica în limba română. Am scris din nou: Dar, totuși, hai să facem ceva! Știți, limba română, vorbită de mulți oameni etc. Nu mi-au mai răspuns.

Atunci, m-am supărat atât de tare, încât am zis că nici nu mai vreau să aud de Kindle. Practic, limba noastră nici nu există pentru ei. Nu o voi publica până nu vor rezolva problema!
Ulterior, căutând mai mult pe forumuri de discuții, am înțeles că mai erau și alți români care au ridicat problema și că, cel mai probabil, motivul este că Amazon nu are români angajați care să valideze conținutul cărților propuse spre publicare. Iar asta m-a mai liniștit. De ce? Pentru că mi-am spus: din atâtea milioane de vorbitori și din atâția expați pe care îi avem în lumea întreagă, vor găsi să angajeze pe cineva foarte curând.

Dar iată că ori nu a fost ăsta motivul, ori ceva nu a mers. Acum, după încă un an și jumătate, lucrurile sunt la fel și, da, mi-am propus să nu mai aștept o veșnicie; m-am hotărât să încerc și eu ce au încercat și alții, declararea cărții într-o altă limbă. Da, s-a reușit în unele cazuri.

După ce am transformat cartea în format Kindle (fișier cu extensie .mobi), mi-a luat doar două ore să o public… în limba romanș (a nu se citi „română”). Când vine vorba de pașii de publicare, totul este foarte clar explicat și simplu. Jos pălăria pentru Amazon la aspectul ăsta.

Însă dilema legată de limba noastră dulce și riscul ca ebook-ul adăugat astfel să fie delistat încă rămân.
Limba română este vorbită de aproximativ 30 de milioane de oameni (români, moldoveni și alți vecini). Practic, realitatea spusă corect este: toți acești oameni vorbesc o limbă care nu există oficial pentru cea mai mare parte din piața ebook-urilor.
Trist, aș spune. Sau trebuie să fim deocamdată mulțumiți că o parte infimă din scrierile în limba română sunt publicate cumva pe Kindle, chiar și într-o altă limbă?
Pentru cei curioși, acele mult prea puține ebook-uri de la Amazon scrise în limba română sunt publicate ca fiind în limba romanș, însă mai poți găsi câteva declarate în spaniolă, engleză, italiană ș.a.
Să fiu sincer, în ignoranța mea, nici nu știam că există așa o limbă… până la Kindle. Deci, tot respectul, am mai învățat și eu ceva și vă împărtășesc și vouă. Romanș este o ramură vestică a limbii retoromane (în engleză „Romansh”), vorbită în special în Elveția, unde este și limbă oficială. Totul OK, numai că romanșa este vorbită de aproximativ 60 de mii de oameni. Asta înseamnă doar 0,2% din numărul vorbitorilor de limbă română, ca să avem corect calculele; și, dacă sunteți curioși, arată cam așa: Tuots umans naschan libers ed eguals in dignità e drets. Els sun dotats cun intellet e conscienza e dessan agir tanter per in uin spiert da fraternità.

De aici, apare, firesc, o întrebare: cum a reușit Amazon să ia în considerare o limbă cu atât de puțini vorbitori, însă nu și limba română? Poate că o foarte mică parte din Elveția contează mai mult decât România? Sau poate că elvețienii au știut sa bată mai tare cu pumnul în masă? Nici nu mai vreau să mă gândesc.
Cireașa de pe tort? Pe lângă romanș, mai sunt și alte limbi cu un număr chiar mai mic de vorbitori, în care poți să publici o carte pe Kindle: Frizona nordică: 10000 de vorbitori; Cornica: 3000 de vorbitori; Manx: doar 1800 de vorbitori! și altele.
Și apoi vorbești singur: Mă, da’ noi, 30 de milioane de oameni, chiar nu contăm?

Și aici concluzionez: or fi ceva probleme pe care Amazon le are de rezolvat, ei le știu mai bine, însă părerea mea este că ascunderea unei limbi vorbite de 30 de milioane de oameni nu poate fi o soluție temporară, nu pe durata a câțiva ani!

Să fie clar, scriu acest articol cu intenția de a fi constructiv, de a mai crea un impuls în direcția remedierii acestei situații, sperând să nu intru în nicio polemică. Avem instituții, organizații culturale, trusturi romanești de carte etc care sunt convins că sunt interesate să susțină limba și cartea scrisă în română pe piața de ebook. Mă îndrept cu mare încredere către acestea și propun să începem o campanie oficială de negociere cu Amazon și, de ce nu, de a veni în sprijinul lor dacă este nevoie. Mai degrabă, să pornim cu o variantă „beta”, dacă altfel nu se poate, până când toate problemele se vor rezolva, decât să jignim un popor întreg și să ignorăm total o limbă și o piață atât de mare. Amazon este o companie solidă și cu interes de dezvoltare și sunt convins că, dacă ne adresăm așa cum trebuie, ne vor asculta. Chiar cred că nimeni nu are nimic cu cărțile în limba română și nici cu limba noastră, ci doar s-a ajuns într-o situație nefericită din care putem ieși repede, împreună cu Amazon. Personal, sunt aici să susțin acest demers și vreau să îmi dedic o parte din timp pentru a îl vedea dus la bun sfârșit.

Până când problema se va rezolva, mă bucur că o serie de ebook-uri Kindle în limba română sunt deja acolo, publicate, chiar și declarate în alte limbi. Și dacă vreți dovada, atâta timp cât încă mai este listat pe Amazon, vă pot propune un ebook în limba romanș. Credeți-mă, când îl veți citi, veți înțelege că sunteți vorbitori înnăscuți de romanș!

www.amazon.com/Tentoria-Romansh-Sorin-Banu-ebook/dp/B078NSV3L2

Sorin BANU
(www.tentoria.ro/contact)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508