spot_img

„Totul e foarte normal”, un spectacol participativ pentru părinți și copii de 10-15 ani, la Replika

În contextul în care Educația sexuală ca obiect de studiu în școli naște încă multe polemici în România, Centrul de Teatru Educațional Replika invită părinții și preadolescenții (10 -15 ani) la un dialog deschis. Spectacolul „Totul e foarte normal” abordează teme esențiale pentru o dezvoltarea sănătoasă a copiilor: rușinea de a vorbi despre corp și schimbările prin care trecem, sursele de informare despre viața sexuală, (dis)confortul de a discuta probleme intime în familie.

Prin îndrumarea psihologului Carmen Anghelescu, spectacolul este creat pentru a stimula dialogul între părinți și preadolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperirea identității sexuale. ”Totul e foarte normal” se desfășoară într-un cadru foarte intim și prietenos și vorbește despre o vârstă a schimbărilor fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței.

Sâmbătă, 3 februarie 2018, începând cu ora 19.00, are loc prima reprezentație pe anul acesta a spectacolului „Totul e foarte normal”, după două reprezentații de succes în luna decembrie. Părinții și copiii prezenți în sală și-au manifestat bucuria participării la spectacol de fiecare dată și au mărturisit că actorii și întreaga echipa le-au ușurat  comunicarea în familie.

Spectacolul „Totul e foarte normal” reprezintă rezultatul unei ample documentări  făcute de Leta Popescu și Alexa Băcanu pe tema sexualității în rândul adolescenților în cadrul RAR – „Rezidențe artistice la Replika”. Apoi, prin implicarea întregii echipe (Leta Popescu, Alexa Băcanu, Gabi Albu, Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu), precum și a psihologului Carmen Anghelescu, documentarea a luat forma spectacolului.

Mihaela Michailov:

<< „Totul e foarte normal” e despre spusul și nespusul din familii. E despre mama și tata pe care ai vrea să-i întrebi ce e cu tine, ce e în tine, de ce nu ți-e bine sau de ce ți-e atât de bine de-ți vine să strigi în gura mare. E despre ce descoperi că ai: un corp cu care de multe ori nu știi ce să faci, o minte din care uneori ai vrea să ieși, o emoție care te doare și-atunci o lași să se piardă.
Eu, dac-aș mai avea 13 ani, aș vrea să-mi spună cineva: totul e foarte normal! >>

Totul e foarte normal

de Alexa Băcanu

regie Leta Popescu

scenografie arh. Gabi Albu
cu Viorel Cojanu și Silvana Negruțiu

psiholog consultant: Carmen Anghelescu

foto Andrei Runcanu

durata 1h

recomandat preadolecenților (10-15 ani) și părinților lor

INTRAREA este GRATUITĂ

pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile

e-mail: centrulreplika@gmail.com / tel.: +40732101860, +40787714551

adresa: Str. Lânăriei 93-95, sector 4

Centrul de Teatru Educaţional Replika reprezintă un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.

Centrul Replika își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările. Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate.

În 2016, Centrul de Teatru Educaţional Replika a obținut premiul AFCN pentru incluziune socială și dialog intercultural și a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secțiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508