spot_img

”Romanian Literature as World Literature”, la ICR New York

Vineri, 5 ianuarie 2018, de la ora 19.00, în întâmpinarea Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), ICR New York organizează evenimentul „Romanian Literature as World Literature” („Literatura română ca literatură a lumii”). Evenimentul constă în prezentarea cărții cu același titlu – o antologie publicată recent (decembrie 2017) de Bloomsbury Publishing, una dintre cele mai prestigioase edituri din Statele Unite (cu sedii la New York, Londra, Oxford, New Delhi și Sydney), la secțiunea carte academică.

Volumul este coordonat de trei apreciați istorici și critici literari – acad. Mircea Martin, prof. dr. Christian Moraru (University of North Carolina, Greensboro, NC) și prof. dr. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu) – și reunește 15 studii academice, semnate de nume reprezentative pentru critica românească actuală, între care Carmen Mușat, Caius Dobrescu, Paul Cernat, Bogdan Ștefănescu, Mircea A. Diaconu, Doris Mironescu, Mihaela Ursa, Alex Goldiș, Mihai Iovănel.

Antologia își propune să acopere cele mai relevante aspecte privind situarea literaturii române în context mondial. În acest sens, publicarea cărții reprezintă o premieră absolută și o excelentă „carte de vizită” pentru a prezenta literatura română cititorilor străini, îndeosebi americani, în condițiile în care volumul, deși de orientare academică, este scris într-un limbaj clar și accesibil publicului larg.

Invitații speciali ai evenimentului sunt doi dintre coordonatorii volumului, profesorii Christian Moraru și Andrei Terian. Cei doi distinși oaspeti vor prezenta cartea „Romanian Literature as World Literature” în contextul mai larg al literaturii și culturii române recente. Evenimentul se va desfășura sub forma unei mese-rotunde, la finalul căreia va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, cu participarea publicului.

Christian Moraru este „Class of 1949 Distinguished Professor in the Humanities” și profesor de literatură engleză la University of North Carolina, din Greensboro, SUA. Este specialist în proză americană contemporană, în teorie critică, precum și în literatură comparată, cu accent pe istoria ideilor, postmodernism și relația dintre cultură și globalizare. A scris și a coordonat numeroase volume apărute la edituri americane prestigioase. Printre cărțile sale mai recente se numără monografiile Cosmodernism: American Narrative, Late Globalization, and the New Cultural Imaginary (University of Michigan Press, 2011) și Reading for the Planet: Toward a Geomethodology (University of Michigan Press, 2015). De asemenea, a coordonat volumele colective Postcommunism, Postmodernism, and the Global Imagination (Columbia University Press / EEM Series, 2009) și The Planetary Turn: Relationality and Geoaesthetics in the Twenty-First Century (Northwestern University Press, 2015, împreună cu Amy J. Elias).

Andrei Terian este decanul Facultății de Litere și Arte și profesor de literatură română la Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu. Este, de asemenea, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Domeniile sale de interes acoperă literatura română modernă și contemporană (sec. XX-XXI), teoria literară și culturală, istoria criticii literare românești și europene, studiul sistemic al literaturii și literatura universală. A publicat numeroase studii și articole în revistele culturale și academice românești, precum și în revistele internaționale „Slovo” (Marea Britanie), „CLCWeb—Comparative Literature and Culture” (SUA), „Europe-Asia Studies” (Marea Britanie), „World Literature Studies” (Slovacia), „Interlitteraria” (Estonia), „ALEA: Estudos Neolatinos” (Brazilia) și „Primerjalna književnost” (Slovenia). Printre cărțile sale mai recente, se numără monografia G. Călinescu: A cincea esență (2009) și volumul de eseuri Critica de export: Teorii, metode, ideologii (2013). A contribuit la realizarea lucrărilor de referință Dicționarul general al literaturii române (ed. I, 7 vol., 2004–2009; ed. a II-a, 4 vol. 2016–2017) și Cronologia vieții literare românești. Perioada postbelică: 1944–1964 (10 vol., 2010–2013).

În intervalul 4-7 ianuarie 2018, cei doi profesori se vor afla la New York pentru a participa, de asemenea, la conferința anuală a Modern Language Association (MLA Annual Convention). Modern Language Association este cea mai amplă și prestigioasă asociație profesională dedicată studiului limbajului și literaturii la nivel mondial, cuprinzând aproximativ 25.000 de membri, din peste 100 de țări. În fiecare an, asociația organizează o conferință, care reunește câteva mii de participanți. La ediția din 2018, în cadrul panelului „674. Aesthetics of Romanian Cinema, Literature, and Translation: Current Issues”, din data de sâmbătă, 6 ianuarie 2018, profesorii Christian Moraru și Andrei Terian vor prezenta lucrarea „Romanian Literature as World Literature: Geopolitics, World Systems, and Spatiality in the Contemporary Romanian Imaginary and Literary-Cultural Scholarship”, în care, pornind de la experiența editării volumului, vor vorbi despre șansele și strategiile de integrare a literaturii române în circuitul cultural mondial.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508