”Auriu”, volum semnat de Adriana Cârcu, lansare la Timișoara

ian. 9th, 2018 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 11 ianuarie 2018, de la ora 18.00, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11), are loc lansarea volumului ”Auriu” de Adriana Cârcu, apărut în colecția Puzzle a editurii Casa de Pariuri Literare. Alături de autoare, sunt invitați să vorbească despre carte Simona Croitoriu și Gabriel Timoceanu, iar artistul Gheorghe Fikl va încheia seară cu un scurt recital de pian.

Prima lansare de carte din anul 2018 la librăria La Două Bufnițe, Auriu de Adriana Cârcu întrunește 56 de texte apărute de-a lungul ultimilor cinci ani în rubrica Cronică sentimentală semnată de autoare în revista Orizont. Regrupate tematic, textele s-au ales în cinci capitole, menținându-și cronologia în interiorul fiecărei secțiuni. Întregul volum este caracterizat de o fluiditate stilistică ce traversează barierele genurilor coagulându-se într-un produs omogen, în care claritate textului este străbătută de subtile valențe poetice.

Adriana Cârcu este jurnalistă internațională și autoarea a patru volume de scrieri caracter (auto)biografic, eseistic și muzical. Din 2006 deține o rubrică permanentă în revista Orizont și este prezentă în paginile a numeroase reviste și site-uri culturale cu eseuri, proză scurtă și traduceri. Scrie în română și în engleză. n anul 2010 Adriana a fondat asociația culturală internațională ArtCiclova Association, împreună cu scriitorul Robert Șerban și artistul vizual Călin Beloescu. Asociația, aflată în Ciclova Montană, susține arta și științele umaniste și își propune să stimuleze dezvoltarea economică, cultivând în același timp frumusețea idilică a regiunii. Adriana Cârcu s-a născut în Timișoara și în prezent trăiește în Germania, la Heidelberg, unde a emigrat în anul 1988.

Număr de vizualizări :460


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro