Spectacolul ” Infractorii”, la Teatrul Dramaturgilor Români

dec. 16th, 2017 | By | Category: Eveniment

Marți, 19 decembrie 2017, ora 19.00, Teatrul Dramaturgilor Români (Calea Griviței 64 – 66) vă invită la o nouă reprezentație a celei mai recente premiere: ”INFRACTORII” de Ana Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor. Din distribuție fac parte: Ada Navrot și Dan Tudor. Ilustrația muzicală îi aparține lui Vlaicu Golcea. Scenografia poartă semnătura Corinei Grămoşteanu, iar mișcare scenică a fost realizată de Florin Fieroiu.

INFRACTORII, o comedie care face haz de necaz. „Ce-ai face dacă un incendiu a distrus tot ce aveai, asigurarea nu plătește, banca refuză să-ți acorde credit și soția te anunță că familia se va mări curând? Și – dacă asta face din tine un… „infractor”?

INFRACTORII,

Ana-Maria Bamberger:

„Ce-ai face dacă un incendiu a distrus tot ce aveai, asigurarea nu plătește, banca refuză să-ți acorde credit și soția te anunță că familia se va mări curând? Și – dacă asta face din tine un… «infractor»?

Ca autor, întotdeauna m-a interesat foarte mult ACTORUL, relația lui cu personajul, mi-a plăcut să scriu fiind inspirată de un actor, de o actriță.

Ideal este când ceva din personalitatea unui actor, una din fațetele lui, se potrivește cu un personaj încolțit în mintea mea, într-o poveste pe care doresc s-o spun, și care devine „a lui”. Așa a fost cu „Infractorii” – și îmi amintesc exact momentul când s-a întâmplat. Eram la Frankfurt, în sala arhiplină de la Internationales Theater – pe scenă se juca „Taxi Blues“, una din piesele pe care le-am făcut împreună – și simțeam și vedeam cum publicul râdea și plângea, cum își ținea respirația, surprins și fermecat de rolul interpretat de Dan Tudor. Umorul lui cald, candid și inteligent, vesel și trist în același timp, jucăuș și onest până la urmă, bun să-l pui la rană… și ceva din toate acestea a reprezentat „scânteia“ care a dat viață, în mintea mea, personajului Chuck din comedia „Infractorii“: un „hoț“ cinstit, un prieten de nădejde, un clovn trist și inimos, cineva care știe să te surprindă, să te întristeze și să te bucure în același timp, cu alte cuvinte – să te împace cu viața și să te ajute să trăiești.

Mă bucur enorm de această nouă colaborare cu Dan, al patrulea spectacol după „Belvedere“, „Three O’Clock“ și „Taxi Blues“ – și sunt foarte recunoscătoare pentru echipa fantastică pe care a propus-o:

Ada Navrot, excelenta actriță a Teatrului Nottara, colegă de generație cu Dan, în care a găsit interpreta absolut ideală pentru rolul Victoria, Corina Grămoșteanu valoroasa scenografă, Vlaicu Golcea și Florin Fieroiu, autori ai muzicii și mișcării scenice a spectacolului – și ei parte a acestei echipe superbe de artiști de a căror colaborare sânt foarte onorată!

Cu bucurie și recunoștință și cu mult drag mă gândesc la ei toți și la acest spectacol care se naște pe scena Teatrului Dramaturgilor Români – și care sper că va putea fi un eveniment care să ajungă la inima publicului.”

Rezervări și bilete : 0756 021 105

Biletele pentru spectacolele Teatrului Dramaturgilor Români se pot cumpăra online de pe: www.bilet.ro

www.teatruldramaturgilor.ro

Număr de vizualizări :329


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro